Cum se fac cele mai bune gustări pentru pachetul copiilor la școală sau pentru prânzul de la serviciu. Sunt sănătoase și nu costă o avere. Pot fi realizate cu ingredientele preferate și sunt gata în numai câteva minute.
Sandwichul are nevoie doar de două felii de pâine și câteva produse pe care le găsești deja în frigider. De la cele simple până la complicate, cu numeroase ingrediente, acestea se realizează extrem de rapid, mai ales dacă nu ai mult timp la dispoziție.
Una dintre ideile pe care merită să o încerci are la bază o omletă care poate fi simplă sau gătită împreună cu ceapă și mărar și în plus, câteva felii de roșii. Cele două se adaugă între feliile de pâine sau se poate utiliza un burger sănătos și pufos.
Preparatul este ideal pentru pachetul celor mici, dar și pentru un prânz la locul de muncă. Gustarea este extrem de gustoasă și nici nu are produse din care să curgă ingrediente lichide care să îți păteze obiectele vestimentare.
De asemenea, sandwichul cu humus și avocado este la fel de sățios ca precedentul. Tot ce trebuie să faci este să acoperi feliile de pâine cu humus care se poate face în propria bucătărie sau se achiziționează de la supermarket.
Se adaugă felii de avocado, câțiva stropi de zeamă de lămâie, ceapă roșie, coriandru și roșii feliate subțire. Rezultatul final îți va încânta papilele gustative și de acum înainte îl vei pregăti mai des, mai ales când ești pe fugă.
În aceeași notă, cei care adoră avocado pot combina acest fruct împreună cu un ou fiert care se va tăia pe jumătate. În chiflă sau în interiorul gustării se mai pot pune și alte ingrediente preferate, cum ar fi puțin sos chilli.
Cel mai adorat sandwich atât de copii, cât și de adulți este fără doar și poate cel mai conține salam și cașcaval. Gustarea te va trimite instant cu gândul la copilărie, însă dacă adaugi și ceva în plus va ieși ceva cu totul special.
Bucătarii de pretutindeni adaugă felii de roșii și rondele de ceapă pentru un plus de savoare. Preparatul se poate introduce în maker sau se poate ”prinde” cu ajutorul unor scobitori pentru o fixare de lungă durată.