Moneda unică europeană, dolarul american și francul elvețian au avut o depreciere în fața leului, la ședința BNR de la începutul săptămânii. În schimb, lira sterlină a crescut.
Iată cotațiile Băncii Naționale a României (BNR) de luni, 8 ianuarie 2024:
Curs valutar BNR, luni, 8 ianuarie 2024. Banca Națională a României urmează să dezvăluie, la ora 13:00, ce valori vor avea euro, dolarul și celelalte monede importante pe piața valutară, așa cum se întâmplă în fiecare zi bancară.
Vom fi informați despre ceea ce se va întâmpla după creșterea monedei euro și dolarului american, marcată la finalul săptămânii care tocmai s-a încheiat. FANATIK va publica noile cotații imediat ce acestea vor fi puse la dispoziție de reprezentanții BNR.
Finalul de săptămână a fost bun pentru moneda euro. A înregistrat prima apreciere, din acest an, în fața leului românesc . Moneda unică a câștigat 0.0014 unități, vineri, 5 ianuarie, ajungând la 4.9744 de lei.
Și dolarul american a încheiat săptămâna pe plus. Este pentru a doua oară în anul 2024 când urmează un trend ascendent. Astfel, observăm că valoarea acestuia a crescut, vineri, cu 0.0204 unități și a fost cotat de BNR la suma de 4.5599 de lei.
Gramul de aur s-a scumpit cu 0.0977 de unități, vineri, 5 ianuarie, după ce în ziua precedentă punctase o scădere cu 1.8847 de unități. Prețul metalului prețios a ajuns la suma de 298.8448 de lei. Amintim că cea mai mare valoare a gramului de aud a fost înregistrată pe 4 decembrie 2023 (303.8712 de lei).
Leul românesc a pierdut teren în fața francului elvețian, în ultima zi a săptămânii trecute. Pentru a doua zi la rând, francul elvețian s-a aflat în creștere, vineri adăugând încă 0.0023 de unități. Prin urmare, a fost cotat de BNR la 5.3439 de lei.
Și lira sterlină a urmat același trend. Vineri, 5 ianuarie, s-a scumpit cu 0.0026 de unități și a ajuns la valoarea de 5.7711 de lei. Prin urmare, observăm că toate valutele principale au câștigat teren în fața leului românesc.
În ceea ce privește indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se face calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, acesta a stagnat la 6,21 la sută în ultima zi a săptămânii, arată datele publicate de BNR.
De asemenea, indicele ROBOR la șase luni a rămas și el la aceeași valoare, pe care a atins-o încă de la finalul anului trecut. Astfel, a stagnat la 6,27 la sută, potrivit reprezentanților Băncii Naționale a României.