Life

Daiana Anghel e bună de plată după ce a câștigat Power Couple? Vedeta Antena 1, pe urmele celor 3 Chefi

Daiana Anghel a câștigat Power Couple, împreună cu partenerul ei, însă s-ar putea ca victoria ei să fie umbrită de încălcarea contractului.
15.03.2024 | 14:00
Daiana Anghel e buna de plata dupa ce a castigat Power Couple Vedeta Antena 1 pe urmele celor 3 Chefi
Daiana Anghel, bună de plată după ce a câștigat Power Couple. Foto: Instagram/ Antena 1/ Montaj foto: FANATIK
ADVERTISEMENT

Daiana Anghel și Sorin Gonțea sunt câștigătorii concursului Power Couple, prezentat de Dani Oțil. În finala transmisă pe 13 martie, telespectatorii au aflat ceea ce se zvonea de ceva vreme, și anume că ei doi vor fi desemnați învingători.

Daiana Anghel, câștigătoarea Power Couple, a cam încălcat contractul înainte de finală

Victoria Daianei Anghel poate fi, însă, umbrită de nerespectarea contractului! Vedeta Antenei 1 a dat din casă înainte ca pe micile ecrane să se difuzeze deznodământul reality-show-ului. Viperele Vesele vin cu o acuzație uluitoare la adresa câștigătoarei Power Couple. Evident, există și dovezi!

ADVERTISEMENT

După cum toată lumea își imaginează și știe, concurenții emisiunilor de tip reality-show semnează un contract de confidențialitate cu postul tv la care apar. Clauzele sunt de multe ori usturătoare. Dacă vedetele dau spoilere, se pot alege cu amenzi uriașe.

Nerespectarea contractului e, de multe ori, pentru unii mumă, pentru alții ciumă! Dacă în cazul celor trei Chefi la cuțite, care au zburat de la Antena 1, s-a ajuns la procese pe bandă rulantă (doar Florin Dumitrescu are patru), se pare că în cazul Daianei Anghel lucrurile sunt, încă, destul de liniștite.

ADVERTISEMENT

Nu știm dacă partenera lui Sorin Gonțea a primit măcar o mustrare verbală pentru ce a făcut, având în vedere că nimeni nu are voie să sufle o vorbă despre ce se întâmplă în concurs înainte de difuzare, cu atât mai mult cu cât vorbim despre finală.

Viperele Vesele au intrat în posesia unei conversații pe care Daiana Anghel de la Power Couple a purtat-o cu o urmăritoare a paginii de Instagram care oferă cele mai tari bombe despre show-urile de la noi. În respectivul chat, Daiana Anghel confirmă că ea și Sorin au câștigat competiția. O spune fără menajamente!

ADVERTISEMENT

Vedeta a dat spoiler, amuată: „Nu știe toată lumea”

Discuți avusese loc cu câteva zile bune înainte de transmiterea finalei de către Antena 1. Mai precis, pe 7 martie (n. red.: finala a fost dată pe TV pe 13), o fană a Viperelor Vesele a felicitat-o pe Daiana Anghel pentru că a câștigat concursul Power Couple. Cineva a reacționat la unul dintre story-urile postate de brunetă. I-a scris în felul următor: „Oricum tu ai câștigat! Se știe asta de mult”. 

Răspunsul dat de Daiana Anghel a fost unul surprinzător. Vedeta a recunoscut că zvonul era unul real, confirmat în cele din urmă. I-a spus respectivei internaute că „nu știe toată lumea”. Mesajul a fost însoțit și de un emoticon zâmbăreț.

ADVERTISEMENT

E adevărat că participanții din show-urile de televiziune se mai scapă în cercurile intime atunci când vorbesc despre proiectele lor. Însă… ca o vedetă să recunoască în fața unei telespectatoare anonime că a câștigat, ba chiar să se amuze că nu știe multă lume cum arată finalul show-ului, mai rar s-a văzut!

De cealaltă parte, chefii, răstigniți pe cruce de Antenă

„Într-o discuție din 7 martie 2024, Daiana Anghel, câștigătoarea Power Couple, extrem de sinceră și comunicativă, îi confirmă unei urmăritoare a paginii noastre de instagram câștigarea emisiunii.

După cât Daiana s-a dat de gol înainte de difuzarea finalei, nu doar pe canalul de difuzare, ci și în discuții private. Concurenții emisiunii credeți că au avut contracte semnate cu Antena TV Group?

Unele care să conțină drepturi și obligații și pentru îndeplinirea cărora să fie și remunerați sau au participat în emisiune doar pentru simpla experiență?”, notează Viperele Vesele în legătură cu modul în care Daiana Anghel s-a dat de gol că a câștigat Power Couple.

Rămâne de văzut dacă Antena 1 va lua măsuri cu privire la gestul Daianei. Spunem asta în condițiile în care stația tv e într-un război total cu Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu tot pentru chestiuni contractuale. Cei trei chefi au dat în judecată postul de televiziune, la rândul lor. Au acționat după ce canalul le-a reproșat că nu și-au respectat angajamentul de a filma noul sezon Chefi la cuțite.

Chefii acuză că Antena 1 nu și-a respectat cuvântul din contract. Cătălin Scărlătescu susține, pentru cancan.ro, că nu și-a primit banii de la postul tv pentru sezonul anterior.

ADVERTISEMENT