News

Dan Barna, înșelat de Florin Cîțu: „Părea un premier reformator. Am înghițit gălușca”

Dan Barna a sugerat că s-a înșelat cu privire la Florin Cîțu. Liderul USR PLUS a explicat că premierul părea unul reformator. Cu privire la demiterea lui Vlad Voiculescu, acesta a explicat că a înghițit gălușca la momentul respectiv
13.09.2021 | 21:18
Dan Barna inselat de Florin Citu Parea un premier reformator Am inghitit galusca
ADVERTISEMENT

Luni, fostul vicepremier Dan Barna a fost invitat în studioul Europa FM, unde a vorbit despre actuala criză politică. Acesta a sugerat că s-a înșelat cu privire la premier.

Liderul USR PLUS a subliniat că Florin Cîțu părea ceva ce s-a dovedit că nu prea e: „un premier reformator”.

ADVERTISEMENT

Dan Barna, înșelat de Florin Cîțu: „Părea un premier reformator. Am înghițit gălușca”

„La momentul acela nu îl cunoşteam pe Florin Cîţu anterior, decât din Parlament, ne-am văzut de două – trei ori, ne-am salutat de câteva ori, dar miza în această situaţie a fost faptul că Florin Cîţu părea un premier reformator, mai aproape de nevoia aceasta a României de schimbare, de reformă, percepţie pe care am avut-o cu toţii sau foarte mulţi dintre noi la momentul constituirii acestei coaliţii,” a povestit Dan Barna.

„Până la urmă, e o chestiune de competenţă umană de a putea înţelege cum se conduce o coaliţie. Dacă nu îţi respecţi partenerii de coaliţie, nu ai cum să funcţionezi, de fapt de aici vine problema de fond, ideea că acest cabinet e pe nume personal, ori nu poate fi pe nume personal cât el se sprijină pe voturile a trei parteneri şi nu pe ale unuia singur,” a adăugat acesta.

ADVERTISEMENT

Fostul vicepremier a descris relația sa cu Florin Cîțu drept una „civilizată”. El a subliniat că această criză guvernamentală nu a avut la bază modul în care ei s-au înțeles.

Cum s-a declanșat criza guvernamentală

Dan Barna a povestit și cum a debutat conflictul în coaliția de guvernare. De asemenea, el a explicat și cum au stat lucrurile cu privire la remanierea lui Vlad Voiculescu și a lui Stelian Ion.

ADVERTISEMENT

„Deci nu e o chestiune personală şi nu a fost o chestiune personală niciun moment, însă chestiunea de fond este cea legată de capacitatea de a ne respecta înţelegere. (…) Am înghiţit găluşca atunci (după demiterea lui Vlad Voiculescu – n.r.) şi am spus – pentru responsabilitate, pentru România, clarificăm că eventuala remaniere a unui ministru se face discutând în coaliţie, evaluând activitatea, punând pe masă argumentele şi mergem mai departe în contextul respectiv,” a declarat politicianul.

„Faptul că în situaţia Stelian Ion dimineaţa ne-am trezit cu programul PNDL, despre care cu două zile înainte discutasem că îl vorbim peste o săptămână cu amendamente şi îl facem să fie credibil, şi miercuri a fost băgat cu forţa împotriva acordului coaliţiei şi după care seara, în loc să clarificăm problema respectivă, am fost anunţat îl va remania pe Stelian Ion, am înţeles că tot ceea ce am semnat noi pentru premier nu însemna nimic, iar acordul din coaliţie l-a privit ca pe o glumă. Rezumatul situaţiei este următorul: avem o coaliţie în care unul dintre parteneri nu mai sprijină premierul. În momentul în care coaliţia propune un nou premier se poate merge mai departe,” a adăugat.

ADVERTISEMENT

Ce se întâmplă cu criza politică

Liderul USR PLUS a mai spus și că actuala criză politică s-ar putea prelungi până după congresele PNL și USR PLUS. Din punctul său de vedere, sunt trei scenarii.

El a explicat că primul este continuarea demersului și votarea moțiunii. Cel de al doilea ar fi tărăgănarea situației până după congresul PNL. A treia variantă, descrisă ca fiind „cea mai neagră”, este „îngroparea moțiunii.”

„Varianta cea mai neagră pentru România, este ca moțiunea să fie îngropată, să se inventeze un pretext conform căruia dreptul la moțiune este unul de chef  al căror care o verifică,” a spus Barna.

„Se creează un precedent periculos pentru orice majoritate viitoare să refuze și acest drept care este expres trecut în Constituție, de aia e o încălcare grosolană a statului de drept în acest moment,” a adăugat.

ADVERTISEMENT