Dan Negru, cunoscuta vedetă de televiziune de la Antena 1, a analizat la sânge noul proiect media al lui Adrian Sârbu, postul Aleph News.
Popularul om din showbiz este de părere că vremea știrilor echilibrate pe care le vrea Sârbu a trecut. Negru spune că singurul român care a contat în televiziunea mondială n-a fost Sârbu, ci Valeriu Lazarov.
După ce s-a uitat preț de câteva ore la producțiile Aleph News, Negru a tras o concluzie dură pe care a postat-o pe Facebook.
Dan Negru, extrem de critic cu noul proiect al lui Adrian Sârbu, Aleph News
Dan Negru a luat la puricat noul post TV lansat pe piața media din România. Despre Aleph News, noua creație a lui Adrian Sârbu, Negru spune că l-a dezamăgit din toate punctele de vedere.
Vedeta reality-show-urilor din România a criticat tot la noua televiziune, de la conținut, până la aspectul și cadrele prezentate.
”M-am uitat la noua televiziune a lu’ Sârbu, Aleph News. Sârbu a fost inamicul meu principal 20 de ani și cel mai greu mi-a fost să lupt nu cu Sârbu din Pro ci cu Sârbu din Antenă pentru că toți voiau să-l copieze, nu să-l înfrunte.
-
"Copiii mor în România pe liste de așteptare”. Cifre alarmante anunţate de medicul Cătălin Cârstoveanu
-
Proiectul legii bugetului de stat va fi dezbătut luni în Parlament. Orban: ”Putem adopta bugetul în termenul propus”. Update
-
Loteria online te face miliardar. Cote de la 3,90 la 135.000 pentru câștiguri fabuloase la Keno Polonia!
Cu o căruță de dolari bine folosiți, Sârbu a schimbat atunci lumea televiziunii din România. Mi-a povestit Dan Spătaru cum la Mamaia, când Aurelian Andreescu a luat aplauze lungi pentru interpretarea hitului “Copacul”, replica lui Spătaru a fost “cu așa voce puteam și eu”.
Cu așa bani, Pro-ul lui Sârbu a putut. Azi lumea e alta! Mă așteptăm ca lansarea să conțină cel puțin o exclusivitate mondială și nu știri clasice pe care le vezi peste tot !
Vremea știrilor echilibrate pe care le vrea Sârbu a trecut. Nu le mai găsești niciunde în lume. Publicul smart știe să aleagă și apoi să voteze pentru că votul rămâne miza știrilor oriunde în lume.
M-am uitat câteva ore la noua televiziune a lu’ Sârbu și n-am înțeles deloc prim-planurile căpățânilor moderatorilor, prim-planuri exagerate și obositoare.
(acu’ mi s-a confirmat că e adevărat ce spune manualul , că prim-planurile sunt obositoare )
Capetele unor tineri care citesc știri bătrânicioase. Moderatori cu păreri dar fără notorietate. Apoi, conceptul de “social television” despre care Sârbu zice ca e nou, e vechi , toate tv au demult content adaptat pentru toate ecranele.
Publicul smart știe asta! Facebook a devenit o chestie îmbătrânită darămite televiziunea. Dincolo de content, doare ieftineala ambalajului.
Cu asta Pro nu era obișnuit ! Siglă ponosită, bumpere, croma, mult YouTube moca…O fi ăsta doar începutul? Sau sfârșitul?”, scrie Negru pe Facebook.
Negru: ”Singurul român care a contat în televiziunea mondială n-a fost Sârbu”
În încheierea postării sale, Dan Negru îl atacă pe Adrian Sârbu, despre care spune că nu a contat în televiziune de la nivel mondial. Angajatul de la Antena 1 spune că singurul român care a contat în televiziunea mondială n-a fost Sârbu, ci Valeriu Lazarov, care a construit televiziunea modernă italiană şi pe cea spaniolă.
”Singurul român care a contat în televiziunea mondială n-a fost Sârbu. A fost Valeriu Lazarov care a construit televziunea modernă italiană, pe aia spaniolă.
Lazarov a fost singurul care nu voia sa fie Sârbu.
În România, cu producțiile lui, Antena avea sloganul “lider în divertismentul de televiziune” și TVR era in top 3. Când l-am întrebat pe dnul Lazarov de ce nu mai funcționează anumite formate tv, mi-a răspuns: “pentru că viața e frumoasă fiindcă are un început și un sfârșit “.
O lecție frumoasă pentru noi, cei care nu ne împăcăm cu asta ! Și poate lecția pe care Lazarov i-o dă lui Sârbu, dincolo de moarte: ”VIAȚA E FRUMOASĂ PENTRU CĂ ARE UN ÎNCEPUT ȘI UN SFÂRȘIT…”, a încheiat Negru, pe Facebook.