Dana Roba a apărut din nou alături de bărbatul despre care se crede că este noul său partener de viață, după ce s-a despărțit de soțul violent, care voia să o omoare. Make-up artista a postat pe rețelele de socializare alte imagini cu Beniamin, care sunt foarte misterioase.
La scurt timp după ce au fost surprinși într-un mall din Timișoara, Dana Roba și presupusul iubit par că vor să dea și mai multă amploare zvonurilor. Deși make-up artista a negat existența unei povești de iubire, descriindu-l pe Beniamin un bun amic, noile imagini pe care le-a publicat pe Instagram sunt destul de interpretabile.
Dana Roba s-a filmat, în plină noapte, la un restaurant alături de Beniamin, în timp ce ambii savurau câte o prăjitură. Cadrul pare desprins dintr-o poveste romantică, iar la un moment dat Beniamin gesticulează un semn de sărut către Dana Roba.
Dana Roba nu a comentat, momentan, aceste imagini. Pe pagina sa de Instagram apare, totuși, o explicație, de câteva zile, potrivit căreia ”Beni” îi este un amic foarte bun, care a ajutat-o de fiecare dată la greu și care a ținut să-i aducă un buchet de flori când a aflat că era la un pas de moarte, în urma bătăii primite de la fostul soț.
Make-up artista a precizat că ”Beni” stă mai tot timpul în preajma sa de când a fost externată și o ajută în continuare cum poate mai bine. Dana Roba a solicitat celor care îi fac reproșuri să renunțe la acest lucru, pentru că are dreptul la viață în continuare.
“Beni: Un prieten foarte bun care mi-a fost alături în cele mai cumplite momente ale vieții mele. După ce fostul soț m-a bătut cu bestialitate, și a vrut sa îmi ia viața, cu zeci de lovituri de ciocan, Beni a contactat familia, pentru ca își dorește sa ma viziteze la spital cu un buchet de flori.
A fost sigur ca voi muri, a fost distrus, dar s-a rugat pentru mine și viața mea. Când am ieșit din coma a venit la spital, iar de-atunci mi-a fost alături atât cât a putut. Cele care m-ați judecat, nu mă îngropați de vie, am dreptul la viața ca oricare alta femeie.”, a scris Dana Roba, pe Instagram.
Dana Roba este de două luni în atenția publică, după ce s-a aflat de episodul crunt cu care s-a confruntat la începutul lunii iunie. Fostul soț, nervos că vrea să divorțeze de el, a bătut-o cu bestialitate, încât să o ucidă, așa cum make-up artista a declarat în diferitele interviuri pe care le-a oferit după ce a ieșit din comă.
Dana Roba dormea când fostul soț s-a năpustit asupra ei, cu un ciocan, și i-a aplicat mai multe lovituri în cap. În acel moment, fetițele lor au fost martore la eveniment, speriate de țipete. Dana Roba a fost lăsată într-o baltă de sânge de bărbat.
Tot soțul violent a sunat apoi la 112 pentru a-și raporta fapta, conștient că nu va scăpa de închisoare. Medicii nu i-au dat nicio șansă de supraviețuire Danei Roba, mai ales că după ce a fost operată la cap a intrat în comă. Femeia și-a revenit ca printr-o minune.