Începutul de săptămână este unul special pentru Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu. Cei doi împlinesc în ziua de 15 mai doi ani de când au mers în fața stării civile și și-au jurat iubire veșnică. Cum sărbătoresc momentul prezentatorul și fostul model?
În urmă cu doi ani, Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu se bucurau de o cununie restrânsă, doar cu cei dragi aproape, numărul invitaților la petrecere fiind unul redus, respectându-se regulile pandemiei. În acea perioadă, trăiau unele dintre cele mai frumoase clipe din viața lor, mai ales că ”pe drum” se afla și fiul lor, Luca Tiago
În ziua evenimentului, Gabriela Prisăcariu a strălucit într-o rochie albă, ca de mireasă, care i-a scos burtica în evidență și la care a asortat un buchet de bujori, roz. Dani Oțil a purtat un costum bej deschis, cu o cămașă albă și o pereche de pantofi sport.
De asemenea, Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au păstrat discreția și față de presă, lăsând să se vadă puține detalii din timpul distracției. Nași de cununie le-au fost Roxana Ionescu, fosta ”Mama Natură” de la vechea emisiune ”Ciao Darwin” și soțul acesteia, de profesie afacerist, Tinu Vidaicu.
La câteva luni de la cununie, în octombrie 2021, Gabriela Prisăcariu l-a adus pe lume pe Luca Tiago. Acum, ea și Dani Oțil își amintesc fascinați de acele momente de fericire și se pregătesc de o nuntă cu fast și de cununia religioasă.
Prezentatorul de la Antena 1 și fostul model nu au putut să treacă oricum peste ziua împlinirii a doi ani de căsnicie așa că au decis să sărbătorească într-un fel aparte. Pe rețelele de socializare, ei apar într-un avion, semn că pleacă într-o vacanță.
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au vrut să se asigure că au parte de confortul dorit pe parcursul zborului, așa că au achiziționat bilete la clasa business. ”Îți place surpriza mea? Te-am adus la business”, îl întreabă fostul model pe moderator.
”Nu, eu te-am adus la business”, a fost răspunsul prezentatorului de la ”Neatza cu Răzvan și Dani”. Rămâne de văzut, astfel, dacă vor oferi detalii despre destinația pe care au ales-o, pentru a se bucura de cei doi ani de când și-au spus ”Da!”.
În 2021, când Luca Tiago a venit pe lume, Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au devenit pentru prima oară părinți. În toamnă, și cel mic va împlini doi ani de când a schimbat viața părinților săi, care s-au cunoscut pe platourile de filmare, conform declarațiilor lor.