Stephan Pelger a fost găsit fără suflare joi, 8 iunie, în locuința sa din sectorul 2. Designerul român a lăsat în urmă multă durere și suferință, după ce a decis, într-un moment de instabilitate emoțională, să-și ia viața. Un vecin a găsit trupul neînsuflețit al designerului și a sunat la 112. Sosiți la fața locului, medicii și polițiștii au constatat decesul lui Stephan Pelger. Acum prietenii, rudele și familia se pregătesc de înmormântare.
Cunoscutul designer care a murit joi, 8 iunie, va fi înmormântat la o săptămână distanță, pe 15 iunie. Joi, la orele 11, la capela Cimitirului Evanghelic din București, va fi depusă urna cu trupul neînsuflețit al regretatului designer.Ulterior, trupul lui Stephan va fi transportat în Germania, acolo unde va fi incinerat.
„Joi, 15 iunie 2023, la ora 11 va avea loc o slujbă religioasă evanghelică pentru comemorarea creatorului de modă Stephan Pelger , la capela Cimitirului Evanghelic din București, unde va fi depusă urna cu rămășițele sale pământești. După ceremonie, urna va pleca în Germania către locul de veci al familiei sale.
Prietenii și apropiații, împreună cu toți cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu, sunt invitați să participe la ceremonial și să-i fie alături pe ultimul drum.Florile pot fi depuse la capelă. Adresa Cimitirului Evanghelic: Sos. Giurgiului 4, Sector 4, București. München, 13 iunie 2023”, a transmis familia Pelger.
După slujba de comemorare, unde rămășițele trupului creatorului de modă vor fi incinerate, va urma slujba de înmormântare. Designerul va fi înmormântat în Germania. Acolo își face somnul de veci și tatăl lui Stephan Pelger, așa că cenușa va fi îngropată acolo. Decizia a fost luată de mama adoptivă a designerului. Femeia se află și ea în Germania, în Munchen. Mama lui Stephan este internată într-un spital de acolo în stare gravă.
Despre ceremonia de adio de joi, Adina Buzatu, în cadrul unui interviu, a mărturisit că toți prietenii lui Pelger vor fi acolo pentru el, pentru ultima dată. Creatoarea de modă a spus că se va ține cont de ceea ce cândva îi plăcea designerului. Acesta o să aibă o ținută care să le aducă aminte tuturor de aparițiile lui extraordinare.
„Va fi o ceremonie mare cu mulți prieteni, așa cum îi plăcea lui. Va fi îmbrăcat frumos, cu flori, așa cum și-ar fi dorit”, spunea Adina Buzatu.
Creatorul de modă suferea de insomnie cronică de aproape cinci ani şi avea episoade de depresie. În luna februarie, Stephan Pelger anunța că lua câte 40 de pastile pe zi pentru a-și ține sub control anxietatea și atacutile de panică. Aceste probleme de sănătate i s-au declanșat din copilărie, însă i s-au accentuat în 2018. Pe vremea când se afla la Cannes, bărbatul a fost agresat și jefuit de două femei. S-a trezit singur într-un șanț, lovit și agresat, fapt care l-a traumatizat.