Sport

David Popovici, doar locul 4 în finala de 200 metri liber. Finala de infarct, în comentariul lui Gabi Safta. Video

David Popovici a ratat podiumului la Campionatul Mondial de la Fukuoka, la 200 metri liber. Cursa pentru medalii se vede și la TV.
25.07.2023 | 14:17
David Popovici doar locul 4 in finala de 200 metri liber Finala de infarct in comentariul lui Gabi Safta Video
Cursa pentru aur al lui David Popovici la 200 de metri liber se vede și la TV. Foto: hepta.ro.
ADVERTISEMENT
25-07-2023
11:09

David Popovici a ratat podiumului la 200 de metri liber

Deși a condus detașat 150 de metri din cursa de 200 de metri liber și avea un avans considerabil față de ceilalți competitori, David Popovici a terminat doar pe locul 4, după o ultimă lungime de bazin în care nu a mai reușit să țină ritmul.

Câștigătorul cursei a fost Matthew Richards (1.44,30), urmat de Tom Dean (1.44,32) și Sunwoo Hwang (1.44,42). David Popovic termină, așadar, doar pe locul 4 cu 1.44,90.

Cursa lui Popovici comentată de Gabi Safta

 

25-07-2023
10:46

LIVE Finala probei de 200 de metri liber! David Popovici, cel mai bun timp în semifinale

David Popovici intră în bazinul de la Fukuoka peste câteva minute. Finala probei de 200 de metri liber va începe la ora 14:02. Sportivul nostru a avut cel mai bun timp în semifinale şi va înota pe culoarul patru în ultimul act. Toate informaţiile sunt pe FANATIK.RO.

VEZI LIVE VIDEO CURSA AICI

24-07-2023
19:33

Cine transmite la TV finala la 200 de metri liber

David Popovici va intra marți în bazin, în finala probei de 200 de metri liber la Campionatele Mondiale de la Fukuoka. Cursa pentru medalii va avea loc marți, 25 iulie, ora 14:02.

Marea finală poate fi urmărită la TV pe Antena 1. Până acum, întrecerile de la Mondialele de Natație nu au fost transmise la tv, ci doar pe platforma de streaming Antena Play.

„ÎNOT. Finala lui David Popovici de mâine (200 m liber) este și la ANTENA 1, nu doar la Antena Play! O veste excelentă pentru toți românii!”, a fost anunțul făcut de CS Dinamo, clubul la care este legitimat David Popovici, pe pagina de Facebook.

 

24-07-2023
15:15

David Popovici, primele declarații după calificarea în finală la 200 de metri liber

David Popovici s-a calificat „en-fanfare” în finala probei de 200 de metri liber la Mondialele de la Fukuoka. Sportivul legitimat la CS Dinamo a acces în finală cu cel mai bun timp, 1:44,70. Finala probei la 200 de metri liber va avea loc marți, 25 iulie, ora 14:02.

„M-am simțit bine, n-a fost ușor, niciodată nu-i ușor. De dimineață, când terminasem proba, era un bazin de relaxare unde o să mă duc și acum curând. Și m-am întâlnit cu câțiva competitori și ziceau e ușor, ușor. Nu, nu, chiar nu e ușor.

De dimineața am înotat mai încet a doua jumătate a cursei. Spre final am sprintat un pic ca să nu cumva să fiu atât de tâmpit încât să nu mă calific”, a declarat David Popovici, care a avut ulterior o reacție plină de umor. 

„Apa e bună, dar e foarte rece, nu știu ce au japonezii de o fac așa, dar ajută. Publicul japonez e foarte diferit de publicul european. Parcă europenii noștri sunt mai fanatici, țipă, se mișcă mai tare, se agită. Dar e clar că japonezilor le place foarte mult înotul și sportul, iar asta se vede. 

Cred că nimeni nu are dreptul să-și dorească mai mult decât tine, nici măcar antrenorii, nici măcar părinții. Și presiune, presiune, presiune. Întotdeauna există, n-am ce să-i fac. Există, în schimb, pot să controlez ce presiune ajunge la mine și cu fiecare cursă și cu fiecare concurs, învăț s-o gestionez din ce în ce mai bine.

Cum spunea și Michael Phelps, el nu iubea să câștige, ci ura să piardă. Nici mie nu-mi place să pierd, însă știu că dacă se va întâmpla vreodată, pentru că se poate întâmpla, ori e o victorie, ori am învățat ceva. Așa că, cu mentalitatea asta, nu prea are ce să deranjeze”, au fost cuvintele lui David Popovici. 

24-07-2023
12:30

David Popovici a turat motoarele! Calificare în finală cu cel mai bun timp

David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 de metri liber. Înotătorul în vârstă de 18 ani a pornit ca din puşcă şi a condus cursa pe tot parcursul ei. În final, americanul Luke Hobson s-a apropiat şi cei doi au înotat umăr la umăr, românul fiind mai rapid cu 17 sutimi. 

Clasament semifinala 2: 

Clasamentul semifinalei
Clasamentul semifinalei

Cu timpul de 1:44,70, David Popovici a stabilit cel mai bun timp pentru finala de marţi. Ultimul act va avea loc marţi, de la ora 14:02. Tabloul finalei: 

Finala probei de 200 de metri liber
Finala probei de 200 de metri liber

LA doar 18 ani, David Popovici a parcurs cele patru lungimi de bazin în 1:45,86. Semifinalele probei de 200 de metri liber sunt programate astăzi de la ora 15:11 în România, iar finala va avea loc marți, 25 iulie, de la ora 14:02. Deși nu sunt transmite la TV, Campionatele Mondiale de Natație sunt vizibile pe platforma de streaming Antena Play.

David Popovici e în semifinale la CM de la Fukuoka!

David Popovici mai are de concurat într-o singură probă la aceste Campionate Mondiale de natație, mai exact în proba de 100 de metri liber, acolo unde românul deține recordul mondial. Seriile sunt programate pe 27 iulie, iar semifinalele vor avea loc în aceeași zi. Între timp, lupta pentru medalii se va da pe 28 iulie.

ADVERTISEMENT

Potrivit GSP.ro, David Popovici a înotat în Sala A, în Messe Marina din Fukuoka, în condițiile în care in interior cele 33 de grade Celsius se simțeau ca 40. La fața locului au venit mulți fani japonezi pentru a-l vedea pe Popovici, care a fost aplaudat de toată lumea atunci când a intrat în bazin la ora 11:51.

În ultima serie, David Popovici a concurat alături de britanicul Matthew Richards și austriacul Felix Aubock. Deși a condus cursa până la 150 de metri, David Popovici a fost depășit în final de britanicul venit de pe culoarul al cincilea. David Popovici a terminat cursa cu timpul de 1:45,86, al treilea timp la finalul celor opt serii.

ADVERTISEMENT

David Popovici a fost depășit doar de americanul Luke Hobson (1:45,69) și de Matthew Richards (1:45,82), însă după cum se poate vedea diferența este foarte mică. În semifinale au mai ajuns Tom Dean din Marea Britanie, Honjoon Lee din Coreea de Sud, Kieran Smith din SUA, Lucas Henveaux din Franța, Katsushiro Matsumoto din Japonia, Fernando Scheffer din Brazilia, Felix Auboeck din Austria, Pan Zhanle din China, Alexander Graham din Australia, Marco de Tullio din Italia, Sunwoo Hwang din Coreea de Sud, Rafael Miroslaw din Germania și Antonio Djakovic din Elveția.

Așadar, în sesiunea de seară de la Fukuoka, David Popovici va înota în a doua semifinală, care va încele de la ora 15:17, ora României, de pe culoarul 5. Finala va fi programată marți, 25 iulie, de la ora 14:02. Potrivit specialiștilor, David Popovici nu va avea misiune ușoară pentru a câștiga medalia de aur la 200 de metri liber.

ADVERTISEMENT

Asta, în condițiile în care sud-coreeanul Hwang Sunwoo (20 de ani) deține cel mai bun timp al sezonului cu 1:44,61, iar Matt Richards vine în Japonia după ce a cucerit în 2023 aurul la proba de 200 de metri la naționalele Marii Britanii, cu un timp de 1:44,83, învingându-l pe Tom Dean, campionul olimpic al probei.

David Popovici a mărturisit că are obiective mari la Fukuoka, unde vrea să obțină un nou record mondial la 100 de metri și să câștige, dacă poate, proba de 200 de metri. Informația a fost dată presei de Camelia Potec, președinta FRNPM, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor înainte de începerea Campionatului Mondial din Japonia.

ADVERTISEMENT

”Anul acesta s-a concentrat pe proba de 200 de metri, dar o să vedem la sfârșit. Își dorește să se apropie mai mult de acest record mondial și la proba de 200 m și e normal. Este visul oricărui sportiv în momentul în care excelezi și devii cel mai bun lume din toate timpurile la o probă, iar la cealaltă probă ești doar campion mondial și e cineva care a înotat mai rapid decât tine. E normal să-ți dorești să fii și acolo cel mai bun din toate timpurile”, declara Camelia Potec.

ADVERTISEMENT