Life

De ce a divorțat Cristina Joia de la Visuri la Cheie: “Iubirea nu e de ajuns“

Cristina Joia s-a despărțit de soțul său în urmă cu mai bine de doi ani. Arhitecta de la Visuri la Cheia a explicat abia acum care au fost motivele divorțului.
01.12.2023 | 09:16
De ce a divortat Cristina Joia de la Visuri la Cheie Iubirea nu e de ajuns
Motivele pentru care Cristina Joia de la Visuri la Cheie a divorțat/ sursa foto: instagram
ADVERTISEMENT

Cristina Joia, celebra arhitectă de la Visuri la Cheie, își crește singură băiatul adoptat, după ce a divorțat în mare secret. La finalul lui 2022, ea recunoștea că s-a separat de soțul său, dar nu a dorit să ofere prea multe detalii despre motivele care au dus la destrămarea mariajului. Recent, într-un interviu, Cristina Joia s-a destăinuit și a explicat de ce căsnicia ei a ajuns la final!

Motivele pentru care Cristina Joia de la Visuri la Cheie a divorțat

Cristina Joia, în vârstă de 46 de ani, a divorțat în urmă cu mai bine de doi ani, însă nu a vrut să vorbească niciodată despre motivele pentru care căsnicia ei s-a destrămat. Aceasta a preferat să se axeze pe fiul ei, Andrei, pe care l-a adoptat împreună cu fostul partener de viață.

ADVERTISEMENT

La vremea respectivă, ea a preferat să țină ascuns acest eveniment neplăcut din viața sa. Cu toate că lumea îi vedea un cuplu fericit, în realitate, mariajul cu Bogdan scârțâia. Arhitecta de la „Visuri la cheie” spunea că bărbatul a fost cel care a ales să plece din casa lor.

Într-un interviu pentru VIVA, Cristina Joia a oferit detalii despre divorțul de Bogdan, deși a fost destul de reținută atunci când vine vorba despre viața personală. Arhitecta a rupt tăcerea și a recunoscut în ce relații a rămas cu fostul partener.

ADVERTISEMENT

Are o relație bună cu fostul partener

„Da, iubirea nu e de ajuns într-o căsnicie, și nu o spun eu, ci toate tratatele despre relații. Căsnicia e un dans permanent, trebuie efort, grijă, valori, aspirații comune, conexiune și comunicare. Dacă devii aritmic, în timp, lucrurile se erodează”, a mărturisit arhitecta de la Visuri la Cheie, pentru VIVA! 

Cristina Joia a declarat că ține legătura cu fostul soț, mai ales că bărbatul se ocupă de fiul lor. În plus, ea a explicat că băiatul a știut încă de la vârsta de 3 ani că a fost adoptat la scurt timp după ce s-a născut.

ADVERTISEMENT

„Dragostea pentru Andrei și grija ca el să fie bine, tot ce am avut frumos în toți acești ani ne-a adus în noua ipostază de prieteni, iar fostul soț este un tată minunat. Da, el a știut aceste lucruri, le-am discutat mereu într-un mod matur, iar acum, când a crescut, știe să gestioneze foarte bine orice fel de întrebări apărute. În rest, tot ce e important rămâne între noi, în familie.”, a mai adăugat vedeta de la PRO TV.

Fiul ei știe că este adoptat

Designerul a mărturisit că a vrut să fie sinceră cu băiețelul ei adoptat chiar din primii lui ani de viață. Treptat, ea i-a explicat cum au ajuns să formeze o familie. Cristina Joia nu i-a ascuns băiatului faptul că a fost adoptat.

ADVERTISEMENT

„Copilul tău nu-ți aparține, chiar dacă ești mama lui biologică sau nu. Tu asiști la evoluția lui. În primul rând, eu și soțul meu nu ne-am fi început relația cu băiatul nostru printr-o minciună. Noi i-am povestit lui Andrei că suntem suflete-pereche, că ne-am rătăcit un pic la începutul vieții, dar că trebuia să ne întâlnim.

Și că nu contează prin trupul cui a venit el în lumea asta, pentru că sufletul nu ține neapărat de trup, iar sufletele noastre trebuiau să se întâlnească. Spunându-i așa, ca pe o poveste, a înțeles și, pentru el, nu este un stigmat cuvândul ”adoptat”. E ca și cum i-aș spune că are ochii căprui”, povestea vedeta pentru Libertatea.

ADVERTISEMENT
Tags: