Cei care au pisici știu că în ciuda tuturor paturilor speciale cumpărate, ele preferă să stea mai degrabă în cutiile de carton în care au venit ambalate. Acestă preferință are, de fapt, mai mult explicații.
Pentru mulți, pisicile nu sunt doar simple animale de companie, ci devin parte din familie, astfel că le răsfață și cele cumpără cea mai bună mâncare și jucării, pentru care sunt răsplătiți cu gesturi de afecțiune.
Însă este imposbil să nu fi observat faptul că oricât de multe paturi ar avea la dispoziție, indiferent de dimensiune sau aspect, dacă au o cutie de carton în preajmă, pisicile o vor alege fără să ezite prea mult.
Asta nu se întâmplă doar în cazul celor domestice, ci și a felinelor sălbatice de la grădinile zoologice. Și asta pentru că, deși din fire sunt prădătoare, nu înseamnă că nu pot devni pradă, iar o cutie de carton devine un refugiu.
De aici, pisicile pot supraveghea cu atenție tot ce se întâmplă în jurul lor, ca dintr-un fel de fortăreață, unde niciun pericol nu le poate atinge. Chiar dacă primejdiile în cauză sunt doar pașii stăpânului sau jucăriile.
De altfel, când vine de comportamentul lor, pisicile care au la dispoziție cutii de carton se adaptează mult mai ușor atunci când schimbă mediul în care locuiesc, conform atlas-geografic.net.
Pentru pisici, cutiile de carton sunt un adevărat adăpost împotriva gălăgiei și agitației din casă, locul în care scapă de stres. În plus, materialul din care sunt făcute le atrage ca un magnet pe micile necuvântătoare.
Textura cartonului este perfect pentru ascuțirea ghearelor. Iar aspectul fragil al unei cutii de carton o transformă într-o jucărie pe cinste pentru o pisică, deoarece le pot rupe ușor cu dinții.
Pe de altă parte, cutiile de carton devin răcoroase atunci când în exteriorul lor este cald și viceversa, astfel că sunt ideale în contextul în care corpul pisicilor are temperatura medie de 38,5 grade Celsius și preferă să stea în locuri ce au aproximativ 33 de grade Celsius.