Spre surprinderea multora, CRBL nu se află pe lista concurenților de la Survivor România All Stars, cu toate că în sezonul său s-a descurcat destul de bine. Cântărețul a dat cărțile pe față și a spus de ce nu va fi văzut în Republica Dominicană.
Atunci când lista concurenților de la Survivor România All Stars a fost anunțată, mulți s-au mirat că CRBL nu este printre Faimoși. Artistul a participat la Survivor România 2023 și a fost unul dintre cei mai rezistenți concurenți.
O posibilă explicație ar fi fost faptul că CRBL nu se simte bine după accidentul de motocicletă suferit în urmă cu câteva luni și nu este pregătit din punct de vedere medical de traseele dificile din Republica Dominicană.
Adevărul este, însă, cu totul altul și a fost dezvăluit chiar de cântăreț. Acesta a explicat că nu are nicio problemă de sănătate, mai ales că va putea fi urmărit în curând într-un alt show, pe Antena 1.
Astfel că, în timp ce el și soția să au acceptat să participe la Power Couple România – La bine și la greu, competiția prezentată de Dani Oțil, consideră că la Survivor România All Stars nu mai avea nimic de demonstrat.
„Nu aveam motiv să mai merg. Am fost a doua oară, cum ar veni. Ce să caut aici când toată lumea știe joaca și merg doar pentru televiziune?”, a dezvăluit CRBL pentru cancan.ro.
Cât despre accidentul de motocicletă din vară, chiar dacă fizic a trecut peste, vedeta este nevoită să se judece pentru a-și recupera permisul. Astfel că, până la finalizarea procesului este nevoit să meargă cu dovada.
Totuși, pentru a putea face asta trebuie să reînnoiască lunar actul, ceea ce nu este chiar pe placul său. „Accidentul moto nu are legătură cu asta. M-am refăcut. Trăim în România, cum să se rezolve?
Un an va mai dura cel puțin. Circul cu dovada, o reînnoiesc din lună în lună, până începe și se termină procesul. Doar așteptăm să treacă timpul și se va rezolva”, a adăugat CRBL despre această situație.