Life

De ce nu trebuie să-i dai câinelui doar hrană uscată. La ce riscuri este expus animalul

De ce nu e bine să-i dai câinelui doar hrană uscată. Ce probleme ar putea avea animalul tău de companie dacă mănâncă doar boabe.
12.09.2023 | 14:17
De ce nu trebuie sai dai cainelui doar hrana uscata La ce riscuri este expus animalul
De ce câinele nu trebuie să mănânce doar hrană uscată. Sursa foto: Unsplash/Ayla Verschueren
ADVERTISEMENT

Iată de ce nu ar trebui să-i dai câinelui tău doar hrană uscată. Animalul de companie ar putea fi expus unor riscuri dacă dieta sa cuprinde doar boabe.

De ce nu e bine să-i dai câinelui doar hrană uscată

Există mai multe păreri privind mâncarea pentru animalul tău de companie. În timp ce unii sunt de părere că trebuie să-i dai câinelui doar hrană uscată, alții consideră că aceasta trebuie alternată cu cea umedă.

ADVERTISEMENT

Potrivit specialiștilor, câinele tău poate avea probleme dacă îi dai numai hrană sub formă de boabe. Unul dintre motive ar fi faptul că hrănirea exclusiv cu hrană uscată poate duce la deficiențe de nutrienți esențiali.

Deși cele mai multe boabe din comerț sunt făcute în așa fel încât să satisfacă cerințele nutriționale ale animalului de companie, acesta are nevoie de proteine, grăsimi, vitamine și minerale.

ADVERTISEMENT

De asemenea, dacă un câine este hrănit doar cu hrană uscată, ar putea să nu fie suficient de hidratat. Animalul ar trebui să aibă întotdeauna acces la apă potabilă.

Un alt motiv este faptul că boabele pot să nu fie destul de eficiente pentru a menține igiena dentară a patrupedului tău, lucru care ar fi posibil cu alimente crude. Acestea pot ajuta la curățarea dinților și a gingiilor, potrivit godog.me.

ADVERTISEMENT

În plus, câinele s-ar putea plictisi dacă mănâncă aceeași hrană uscată. Acest lucru i-ar putea scădea interesul pentru mâncare, motiv pentru care e bine să fie hrănit și cu alte alimente.

Hrana uscată ar putea fi densă din punct de vedere caloric. Mulți proprietari de câini nu știu să dozeze corect porțiile acestora. Astfel, animalul poate crește în greutate și obezitate, motiv pentru care este important ca porțiile acestora să fie controlate.

ADVERTISEMENT

Fiecare câine are propriile preferințe alimentare, așa că unora s-ar putea să nu le placă mâncarea uscată. Unii pot să aibă alte nevoi nutriționale, pe care hrana uscată nu le poate satisface.

Câinele trebuie să aibă o dietă echilibrată, care include atât hrană uscată, cât și umedă sau alimente crude. Poți consulta un medic veterinar sau un specialist în nutriție canină pentru a alege cea mai potrivită variantă pentru animalul tău.

ADVERTISEMENT