Satelitul natural al Pământului înfrumusețează nopțile și dă peste cap zodiile, dacă ne gândim la astrologie. Totuși, există momente în care luna se vede și ziua, iar experții au explicat acum cum este posibil acest lucru.
Datorită distanței la care este situată față de Pământ, Luna luminează cerul în timpul nopții, dar uneori poate fi văzută chiar și atunci când a Soarele a răsărit de mult. De ce se întâmplă acest lucru?
Cercetătorii au analizat fenomenul și au explicat că are legătură cu compararea luminozității suprafeței Lunii- măsură folosită de astronomi pentru a aproxima cât de strălucitor este un corp ceresc extins pe unitatea de suprafață unghiulară pe care o ocupă pe cer- cu cea a cerului diurn.
În cazul în care luminozitatea suprafeței unui obiect este comparabilă cu cea a cerului sau mai mare, obiectul în cauză poate fi observat cu ochiul liber. Altfel, vei avea nevoie de instrumente speciale.
De ce se vede luna și ziua? Luminozitatea suprafeței sale depinde de mai mulți factori, precum cantitatea de radiație luminoasă de la Soare reflectată de Lună către Pământ, suprafața cerului pe care o ocupă Luna în diferitele sale faze și de poziția relativă dintre Pământ, Lună și Soare.
Pentru a calcula strălucirea suprafeței Lunii, în scopul de a o compara cu cea a aceleiași zone a cerului de zi sau de noapte, este necesar să se cunoască câtă radiație luminoasă provine de la Lună, dar și ce zonă din cer este ocupată de Lună.
Luna nu emite lumină vizibilă, ci o reflectă pe cea a Soarelui. Astfel că, lumina pe care o considerăm venită de la Lună, este, de fapt, a Soarelui. Însă este remodelată de reflexia pe suprafața Lunii și de trecerea prin atmosfera Pământului.
Pentru a se calcula cantitatea de lumină provenită și a afla de ce se se vede luna pe timp de zi, este nevoie de cunoașterea a două coordonate: câtă lumină solară cade pe suprafața Lunii și fracțiunea din această lumină care este reflectată.
Prima variabilă se află cunoscând luminozitatea Soarelui, de fapt, cantitatea de energie pe care o produce în fiecare secundă, precum și distanța obiectului față de Soare.
La o distanță mai mare de Soare, mai puțină energie luminoasă afectează corpul ceresc. Astronomii măsoară, în general, luminozitatea aparentă a unui obiect ceresc în unități de magnitudine. Cu cât aceasta este mai mare, cu atât un obiect este mai puțin luminos, notează omofon.com.