Președintele ANPC Horia Constantinescu a transmis, ușor în glumă, că e prea puțin important cine crește porcul, important e ”să cunoaștem porcul”.
Tocmai de aceea, crede Constantinescu, românii nu ar trebui să își cumpere porcul de Crăciun de la diverși producători locali care nu au toate actele în regulă.
”Recomandăm ca spațiile din care facem achiziția să fie unele ușor de verificat, depistat. Am situația în care apar lucruri ce trebuie semnalate, acestea să poată avea de unde începe acțiunile de control.
Ar trebui să cunoaștem porcul, nu pe cel care-l crește. trebuie să-i îndreptăm pe toți acești producători locali să îndeplinească toate exigențele legale.
Cumpărăm doar carne de porc verificată, pentru a nu încuraja comerț care s-ar putea să se constate că e în neregulă. Așa cum se știe carnea de porc și peștele sunt periculoase când nu sunt gestionate corespunzător. Siguranța consumatorului trebuie să devină o prioritate”, a transmis Constantinescu.
Așadar, singura metodă prin care românii pot fi siguri că nu se îmbolnăvesc e să cumpere carne de porc doar de la producători autorizați, preferabil din locuri ușor accesibile din orașe. Carnea de porc, deși printre cele mai toxice alimente care există, e apreciată de români.
Chiar și așa, trebuie știut că o carne care nu a fost testată și care provine dintr-un mediu necunoscut, poate transmite foarte multe boli celui care o mănâncă. Printre acestea pot fi reamintite salmonelozele, listerioza, trichineloza.
Ultima e probabil cea mai cunoscută amatorilor de porci, fiind o boală parazitară care provoacă iritare gastro-intestinală, urmată de edem periorbital, durere musculara, febră și eozinofilie.
”Multe infestații sunt asimptomatice sau ușoare. În prima săptămână pot apărea greața, crampele abdominale și diareea. La 1-2 săptămâni după infecție apar semnele și simptomele sistemice: edemul facial sau periorbital, mialgia, febra persistentă, cefaleea, hemoragiile și petesiile subconjuctivale. Durerea oculară și fotofobia preced adesea mialgia”, transmit medicii.
În cazurile grave, boala poate provoca complicații cardiace, neurologice și chiar deces. Decesul e deseori provocat de miocardită sau encefalită, complicații alte infecției cu trichineloză.
ANPC a avut și în trecut de lucru cu diverși producători sau vânzători care nu au respectat legea. De exemplu, cunoscutul supermarket La Cocoș din București a fost închis după ce au fost descoperite mai multe nereguli.
Printre acestea sunt menșionate ”comercializarea produselor alimentare preambalate cu lipsa informatiilor traduse în limba română; folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu acumulari de lichid, gheaţă, resturi alimentare, zone cu vopsea exfoliata, rugină ṣi acumulări de praf; paviment cu bucăţi de gresie lipsă/sparte/fisurate ṣi acumulări de impurităţi, praf în strat grosier, resturi de ambalaje în zona rafturilor ṣi standurilor de prezentare a anumitor produse”. Unitatea a fost amendată cu 20.000 de lei și închisă până vor fi remediate problemele.