De unde își ia BOR banii: statul plătește cheltuielile și impozitează puțin. Modul de finanțare a cultelor în alte țări

Recentul scandal legat de modul în care Biserica Ortodoxă a folosit bani publici  pentru constuirea de biserici a readus în discuție modul în care este finanțată de către statul român activitatea cultelor.

Constituția menționează principiul separației statului de biserică, însă autoritățile acordă finanțări generoase pe mai multe canale de care beneficiază cultele recunoscute, nu doar Biserica Ortodoxă.

În alte țări însă, cultele nu primesc niciun ban de la buget sau primesc sume mult mai mici, finanțarea activităților religioase fiind, în primul rând, în sarcina credincioșilor.

Modelul francez: niciun ban public pentru culte

Ancheta publicată recent de Recorder, intitulată „Marele Alb”ridică semne de întrebare nu doar asupra modului în care Biserica Ortodoxă a folosit banii primiți de la stat pentru edificii precum Catedrala Mântuirii Neamului, ci și a modului în care politicienii acordă finanțarea pentru culte.

Digi24.ro

Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia

Dincolo de criticile care se aduc BOR, problema este generată de legislația ambiguă și de politicienii  care vor să-și ispășească păcatele cu banii contribuabililor. În alte state, regulile sunt mult mai clare, chiar și în cazurile în care finanțarea pentru culte este generoasă.

În alte țări, clerul nici măcar nu visează la sumele pe care le are la dispoziție Biserica Ortodoxă Română. Un caz extrem este cel al Franței, țară cu o tradiție anticlericală ce coboară până la Revoluția din 1789. Membri ai clerului catolic au fost printre victimele crimelor comise în acei ani de către regimul revoluționar, mai ales în timpul Terorii iacobine. Relația dintre Franța și Biserica romano-catolică a fost normalizată de către Napoleon Bonaparte prin Concordatul din 1801 prin care statul francez s-a angajat să finanțeze activitatea bisericii drept compensație pentru averile bisericii confiscate în timpul revoluției.

Înțelegerea a fost denunțată de către statul francez în 1905 printr-o lege privind separarea statului de biserică prin care a fost interzisă finanțarea sub orice formă a activităților religioase, interdicție care viza atât autoritățile centrale, cât și cele locale. Toate lăcașurile religioase au fost naționalizate, cultele putând doar să le folosească în mod gratuit. Practic, în Franța cultele nu primesc niciun ban, beneficiind doar de unele facilități fiscale, însă și acelea foarte puține.

Deduceri fiscale pentru sumele oferite bisericii în SUA

Deși o țară mult mai religioasă decât Franța, nici în Statele Unite nu este permisă finanțarea de către stat a cultelor, însă din alte considerente. Fiind o țară fondată de către descendenții puritanilor disidenți din Biserica Anglicană, americanii cred că finanțarea cultelor de către stat i-ar permite acestuia să intervină în chestiuni religioase, amenințând astfel libertatea  religioasă. Astfel, Primul Amendament al Constituției SUA, din 1791, a interzis finanțarea de către stat și a dat garanții că statul nu poate avea niciun cuvânt de spus în chestiunile religioase.

Digisport.ro

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

Astfel, cultele depind aproape exclusiv de banii credincioșilor. Încă este folosită „zeciuiala” ca formă de taxă oferită voluntar de enoriași, în funcție de veniturile lor anuale. În pofida numelui acestei taxe, doar mormonii au un nivel de 10%, în rest fiind mai redusă.

O altă practică este promisiunea făcută de credincios. Fiecare familie anunță suma cu care poate contribui la biserica de care aparține într-un an anume. Astfel, respectivul cult poate face un buget estimativ de care poate dispune. De precizat este că aceste contribuții aduc deduceri fiscale.

O altă particularitate a Statelor Unite este că guvernul federal, chiar dacă nu poate finanța activitățile de cult, educația religioasă sau prozelitismul, pot da bani cultelor pentru activități de asistență socială, iar sumele pot fi deseori destul de consistente.

Modelul taxei ecleziastice în Germania

În Germania, există o taxă ecleziastică prin care fiecare cetățean contribuie la bugetul cultului din care face parte. Statul german transferă doar banii pe care-i colectează la culte, în funcție de numărul credincioșilor. Ateii pot decide să nu dea acești bani către culte, dar taxa este percepută oricum urmând ca banii să fie direcționați către asistența socială. În aceste cazuri, cei care nu dau banii la culte nu mai pot cere să aibă parte de o nuntă sau înmormântare religioasă.

Însă și în Germania există o dezbatere aprinsă legată de sumele plătite anual de landuri către culte, undeva la jumătate de miliard de euro anual. Suma este plătită ca o despăgubire pentru proprietățile confiscate de la biserici de către statele germane de-a lungul vremurilor, în unele cazuri încă din secolul XVI, de la începutul Reformei.

Constituția din 1949 dă posibilitatea statului german să încheie aceste plăți anuale cu o despăgubire finală, însă acestea ar fi de 20 până la 40 de ori mai mari decât suma plătită anual, astfel că guvernele landurilor au preferat să plătească în fiecare an, dar mai puțin.

Potrivit religionnews.com, din 1949 încoace, bisericile calolică și luterană germani au primit circa 20 de miliarde de euro, iar plățile au provocat controverse aprinse între politicienii de la Berlin, partidele de stânga cerând interzicerea acestor plăți suplimentare față de veniturile ce provin din taxa ecleziastică.

Averea uriașă a bisericii grecești

Biserica Ortodoxă din Grecia este socotită cea mai puternică din întreaga creștinătate orientală. Abia în 2018, guvernul a reușit să scoată de pe lista funcționarilor publici 10.000 de preoți care erau plătiți de către stat. Pe viitor, biserica va primi anual de la stat o sumă în jur de 200 de milioane de euro pentru salariile preoților, indiferent de numărul preoților.

Biserica este cel mai important proprietar funciar din țară, deținând pământuri lucrate de fermieri care trebuie să plătească arendă, precum și terenuri în zone turistice pe care se contruiesc vile de lux. Statul grec nu deține nici în momentul de față o statistică legată de suprafața pământurilor bisericii, iar nivelul taxării acestor pământuri a provocat scandal în perioada crizei din 2008-2011 din Grecia. De altfel, nici măcar biserica nu știe cât pământ are pentru că unele suprafețe sunt deținute de către dioceze sau parohii în nume propriu. În plus, biserica greacă deține 1,5% din acțiunile băncii centrale.

Statutul privilegiat al bisericii ortodoxe în Grecia a făcut ca guvernele să fie de mai multe ori înfrânte când au încercat să obțină venituri de pe urma averii clerului sau să impune măsuri neagreate de biserică. O încercare de naționalizare a unor suprafețe agricole a eșuat în anii 80. În pofida averii imense, Sfântul Sinod a plătit în 2010, anul de vârf al crizei economice din Grecia, doar 1,3 milioane de euro sub formă de taxe.

Biserica a reclamat ani de zile bunuri care au intrat în proprietatea statului din 1821 încoace. Prin înțelegerea perfectată în 2018, s-a ajuns la o înțelegere după care biserica a renunțat să le mai revendice însă veniturile de pe urma acestor bunuri vor fi împărțite în mod egal între cler și statul grec.

Banii BOR izvorăsc din mai multe surse

Biserica Ortodoxă Română este departe de a avea puterea financiară a cele grecești însă legislația oferă mai multe căi prin care poate obține bani publici. Cultele recunoscute în România sunt persoane juridice de utilitate publică,  asta însemnând că sunt scutite de plata impozitului  pe profit rezultat din activitățile economice. Nu sunt impozitate nici sumele colectate din contribuțiile din partea credincioșilor fixate în fiecare parohie.

„Statul sprijină, la cerere, prin contribuţii, în raport cu numărul credincioşilor cetăţeni români şi cu nevoile reale de subzistenţă şi activitate, salarizarea personalului clerical şi neclerical aparţinând cultelor recunoscute. Statul sprijină cu contribuţii în cuantum mai mare salarizarea personalului de cult al unităţilor de cult cu venituri reduse, în condiţiile stabilite prin lege”, se spune în Legea 489/2006 privind regimul general al cultelor.

Plata salariilor preoților este o obligație asumată de statul român în 1863, ca o formă de despăgubire pentru secularizarea averilor mănăstirești, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Astfel, salariile preoților sunt incluse în Legea salarizării în sistemul public. De menționat este faptul că, în afară de stareți și preoții din mănăstirii, călugării nu primesc salariile din partea statului.

În schimb, profesorii de religie sunt plătiți de către stat prin intermediul Ministerului Educației. De asemenea, formarea clerului se face în universități de stat, în care cheltuielile facultăților de teologie sunt suportate din bani publici.

Banii pentru funcționarea cultelor sunt incluși în bugetele anuale, iar fondurile pentru construirea sau reabilitarea unor lăcașuri religioase se iau din bugetul Secretariatului General al Guvernului, fără să existe o limitare clară a acestor sume.

De asemenea, autoritățile locale pot aloca bani pentru bisericile din respectiva unitate administrativ-teritorială. Aceasta este una dintre cele mai mari surse de finanțare întrucât sumele se pot acorda prin hotărâri de consiliu local sau județean. Sunt bani care vin la intervale neregulate, dar practica a arătat că politicienii, mai ales cei de la nivel local, nu au avut rețineri să contribuie cu bani atunci când li s-a cerut de către cler.

Astfel, prosperitatea BOR a fost asigurată prin surse de finanțare multiple, atât de la stat, cât și de la credincioși, la care se adaugă facilitățile fiscale și suportatea de către stat a unor cheltuieli importante, precum o parte consistentă a salariilor preoților.