News

Decizie fără precedent luată de Papa Francisc! Cum a schimbat Vaticanul pentru totdeauna

29.11.2020 | 10:58
Decizie fara precedent luata de Papa Francisc Cum a schimbat Vaticanul pentru totdeauna
Papa Francisc a luat o altă decizie istorică la Vatican. Sursa foto - hepta.ro
ADVERTISEMENT

Decizie fără precedent luată de Papa Francisc! Sfântul Pontif nu a ezitat și a instalat 13 noi cardinali, inclusiv primul afro-american care deține acest rang înalt. Din acest grup, la un moment dat, se va va alege succesorul său.

Totul s-a petrecut în cadrul unei ceremonii care se cheamă consistoriu. De data aceasta, au participat mult mai puțini oameni decât de obicei din cauza pandemiei COVID-19.

ADVERTISEMENT

În mod normal, la această întâlnire veneau mii de persoane. Acum, cardinalii au avut voie să invite doar câte 10 persoane în Bazilica Sf. Petru. Toți au asistat la momentul în care care papa le-a oferit inelul și pălăria tradițională roșie, cunoscută sub numele de biretă.

Decizie fără precedent luată de Papa Francisc la Vatican

Interesant este că nu mai puțin de 9 dintre cei 13 cardinali au sub 80 de ani și sunt eligibili conform legii Bisericii să intre într-un conclav secret. Aceștia vor putea să-l aleagă pe următorul papă. O vor face chiar dintre ei, însă doar după ce Papa Francisc moare sau demisionează.

ADVERTISEMENT

Vorbim despre al șaptelea consistoriu al Papei Francisc de la alegerea sa, în 2013. Acesta a numit în ceremonie 57% din cei 128 de cardinali alegători, dintre care majoritatea împărtășesc viziunea sa despre o Biserică mai incluzivă și mai deschisă.

Concret, dacă ne raportăm la cifre, atunci este bine de știut că Papa Francisc a numit 18 cardinali, majoritatea din țări îndepărtate care nu au avut niciodată unul, aproape toate aflate în curs de dezvoltare.

ADVERTISEMENT

Cel mai bun exemplu vine chiar și de la acest consistoriu. Brunei și Rwanda au primit primii lor cardinali. Cu toate acestea, Europa are în continuare cea mai mare pondere de alegători cardinali, 41%,.

Numărul este în scădere față de 52% în 2013, atunci când Francisc a devenit primul papă latino-american. De altfel, fără doar și poate, cu fiecare consistoriu pe care l-a condus, Papa Francisc a crescut șansele ca succesorul său să fie un alt „neeuropean”.

ADVERTISEMENT

Cei nouă alegători noi provin din Italia, Malta, Rwanda, Statele Unite, Filipine, Chile, Brunei și Mexic. În timpul cuvântării sale, Papa Francisc le-a spus oamenilor să stea „cu ochii pe Dumnezeu”, să evite toate formele de corupție și să nu cedeze unui „spirit lumesc” care ar putea fi cauzat de prestigiul și puterea noului lor rang.

Wilton Gregory este numele arhiepiscopul care a devenit primul cardinal afro-american.  Vine din Washington DC, are 72 de ani și a ajuns în această funcție într-un moment în care Statele Unite au probleme serioase din punct de vedere rasial.

Interesant este și că toți cei din bazilică, cu excepția Papei, au purtat o mască. Fiecare nou cardinal și-a îndepărtat-o când au îngenuncheat în fața lui pentru a fi investit. A făcut excepție chiar Wilton Gregory care nu și-a dat-o jos.

 

 

 

ADVERTISEMENT