Cu aproape o lună înainte de startul Cupei Mondiale din Qatar, organizatorii pun la punct ultimele detalii. Ultima decizie luată de oficiali îi au în vedere pe fanii care au în plan să consume foarte mult alcool în Qatar.
Decizie inedită luată de organizatorii Campionatului Mondial din Qatar
Cupa Mondială din Qatar s-a dovedit a fi una foarte controversată. Mai mult de 6.500 de persoane au murit pe șantierele de construcție ale stadioanelor din Qatar.
De asemenea, cel mai așteptat eveniment sportiv al anului a costat 220 de miliarde de euro, iar Cupa Mondială din Qatar va deveni de departe cel mai scump turneu final din istorie.
Nasser Al Khater, unul dintre organizatorii Cupei Mondiale din Qatar, a vorbit despre fanii care au de gând să consume foarte mult alcool în timpul meciurilor.
Spații special amenajate pentru fanii care vor consuma alcool
După ce au fost avertizați în privința regulilor stricte care vor fi implementate în timpul desfășurării Cupei Mondiale, fanii știu acum unde vor trebui să stea dacă vor să consume alcool în timpul meciurilor de fotbal.
Nasser Al Khater a dezvăluit că vor exista spații special amenajate în care fanii să poată consuma alcool. De asemenea, oficialul care se ocupă de organizarea Cupei Mondiale din Qatar, a mărturisit că aceste zone se vor găsi doar în locurile în care alcoolul este permis.
Nasser Al Khater: „Tot ce vrem este ca oamenii să respecte cultura noastră”
Anunțul a fost făcut de Nasser Al Khater. Oficialul a mărturisit că vrea să pună în siguranța pe primul loc. „Avem planuri pentru oamenii care au băut în exces, trebuie să se trezească!
Vom amenaja un loc pentru a ne asigura că acești oameni rămân în siguranță. Tot ce vrem este ca oamenii să respecte cultura noastră.
Nu putem să lăsăm persoanele în stare de ebrietate să deranjeze sau să pună siguranța altor persoane în pericol”, a mărturisit Nasser Al Khater, pentru Sky News.
Programul complet al meciurilor din faza grupelor la Campionatul Mondial din Qatar:
GRUPA A
- Qatar – Ecuador (20 noiembrie, ora 18:00)
- Senegal – Olanda (21 noiembrie, ora 18:00)
- Qatar – Senegal (25 noiembrie, ora 15:00)
- Olanda – Ecuador (25 noiembrie, ora 18:00)
- Olanda – Qatar (29 noiembrie, ora 17:00)
- Ecuador – Senegal (29 noiembrie, ora 17:00)
Grupa B
- Anglia – Iran (21 noiembrie, ora 15:00)
- SUA – Țara Galilor (21 noiembrie, ora 21:00)
- Țara Galilor – Iran (25 noiembrie, ora 12:00)
- Anglia – SUA (25 noiembrie, ora 21:00)
- Țara Galilor – Anglia (29 noiembrie, ora 21:00)
- Iran – SUA (29 noiembrie, ora 21:00)
Grupa C
- Argentina – Arabia Saudită (22 noiembrie, ora 19:00)
- Mexic – Polonia (22 noiembrie, ora 18:00)
- Polonia – Arabia Saudită (26 noiembrie, ora 15:00)
- Argentina – Mexic (26 noiembrie, ora 21:00)
- Polonia – Argentina (30 noiembrie, ora 21:00)
- Arabia Saudită – Mexic (30 noiembrie, ora 21:00)
GRUPA D
- Danemarca – Tunisia (22 noiembrie, ora 15:00)
- Franța – Australia (22 noiembrie, ora 21:00)
- Tunisia – Australia (26 noiembrie, ora 12:00)
- Franța – Danemarca (26 noiembrie, ora 18:00)
- Tunisia – Franța (30 noiembrie, ora 17:00)
- Australia – Danemarca (30 noiembrie, ora 17:00)
GRUPA E
- Germania – Japonia (23 noiembrie, ora 15:00)
- Spania – Costa Rica (23 noiembrie, ora 18:00)
- Japonia – Costa Rica (27 noiembrie, ora 12:00)
- Spania – Germania (27 noiembrie, ora 21:00)
- Japonia – Spania (1 decembrie, ora 21:00)
- Costa Rica – Germania (1 decembrie, ora 21:00)
GRUPA F
- Maroc – Croația (23 noiembrie, ora 12:00)
- Belgia – Canada (23 noiembrie, ora 21:00)
- Belgia – Maroc (27 noiembrie, ora 15:00)
- Croația – Canada (27 noiembrie, ora 18:00)
- Croația – Belgia (1 decembrie, ora 17:00)
- Canada – Maroc (1 decembrie, ora 17:00)
Grupa G
- Elveția – Camerun (25 noiembrie, ora 12:00)
- Brazilia – Serbia (25 noiembrie, ora 21:00)
- Camerun – Serbia (28 noiembrie, ora 12:00)
- Brazilia – Elveția (28 noiembrie, ora 18:00)
- Camerun – Brazilia (2 decembrie, ora 21:00)
- Serbia – Elveția (2 decembrie, ora 21:00)
Grupa H
- Uruguay – Coreea de Sud (24 noiembrie, ora 15:00)
- Portugalia – Ghana (24 noiembrie, ora 18:00)
- Coreea de Sud – Ghana (28 noiembrie, ora 15:00)
- Portugalia – Uruguay (28 noiembrie, ora 21:00)
- Coreea de Sud – Portugalia (2 decembrie, ora 17:00)
- Ghana – Uruguay (2 decembrie, ora 17:00)