Sport

Declarații dureroase ale unui cunoscute jucătoare de 19 ani, la două luni de la începutul războiului. „Am gânduri periculoase! Pentru ce trăiesc?”

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a distrus-o psihic pe jucătoarea de tenis Marta Kostyuk. Aceasta a mărturisit că a avut gânduri negre în cele două luni și jumătate de când a început tragedia.
03.05.2022 | 18:24
Declaratii dureroase ale unui cunoscute jucatoare de 19 ani la doua luni de la inceputul razboiului Am ganduri periculoase Pentru ce traiesc
Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a distrus-o psihic pe jucătoarea de tenis Marta Kostyuk, care a mărturisit că a avut gânduri negre în cele două luni și jumătate de când a început tragedia. Sursă foto: EPA-EFE/JUANJO MARTIN
ADVERTISEMENT

Sportiva de 19 ani aflată pe locul 60 în clasamentul WTA a jucat în toamnă la Transylvania Open, acolo unde a fost învinsă categoric de Simona Halep în faza semifinalelor.

Războiul din Ucraina a devastat-o pe jucătoarea de tenis Marta Kostyuk

Însă, de atunci, viața jucătoarei din Ucraina s-a schimbat radical din cauza războiului declanșat de Rusia în țara sa. Marta Kostyuk este devastată de faptul că nu își poate ajuta compatrioții și a povestit că a avut momente când s-a gândit la sinucidere.

ADVERTISEMENT

”În ultimele ore, tatăl unui prieten din lumea tenisului a murit. Casa lui e complet distrusă. Nu pot descrie ceea ce simt. Sunt deja două luni și am avut suișuri și coborâșuri. Primele două săptămâni au fost groaznice și încerc să mă obișnuiesc cu ce se întâmplă.

Acum două săptămâni am apelat la un psiholog, care mă ajută enorm, pentru că am ajuns într-un punct în care am avut gânduri foarte periculoase. Nu vreau să o spun eu, dar vă puteți imagina.

ADVERTISEMENT

E groaznic să vezi că iadul acela din țara mea nu se mai termină și să nu știi ce urmează. Mă simt neputincioasă, simt că nu pot face nimic și sunt momente în care mă întreb pentru ce trăiesc, ce ar trebui să fac cu viața mea”, a declarat tânăra sportivă, într-un interviu pentru CNN.

Indignată de tăcerea rușilor

Marta Kostyuk a dezvăluit că jucătoare din circuit cu care până acum avea o relație apropiată nici nu o mai bagă în seamă, în ciuda faptului că aceștia afirmă sus și tare că vor ajuta Ucraina în război.

ADVERTISEMENT

”Acum mi-am schimbat perspectiva și știu că nu trebuie să tac sau să o fac pe victima. Trebuie să încetez să mă mai plâng, să mă concentrez pe nevoile reale și să încerc să fiu o jucătoare profesionistă. S-a demonstrat, de-a lungul anilor, că sportul nu poate fi separat de politică.

Încerc să aflu de ce niciun jucător rus nu m-a întrebat nimic despre această situație. Mă simt foarte singură, înainte aveam multe relații cu jucătoarele din circuit, dar acum nu mai comunicăm. Toți spun că vor să ne ajute și că sunt solidari, dar apoi nici măcar nu ne bagă în seamă.

ADVERTISEMENT

Rușii au obligația să vorbească deschis despre barbarismul invaziei. Chiar dacă susțin războiul, trebuie să o spună. Nu aș vrea să trăiesc într-o țară în care nu pot să-mi exprim sentimentele”, a continuat ea.

A rupt orice contract cu sportivii din Rusia și Belarus

Tânăra jucătoare ucraineană, una dintre cele mai frumoase din circuit, a menționat că a rupt orice fel de relație cu sportivii din Rusia și Ucraina și s-a arătat dezamăgită că aceștia nu au contactat-o după începerea războiului.

”A fost un roller-coaster. Într-o zi ești bine, în cealaltă zi te simți oribil, se întâmplă ceva straniu. Pentru mine, ca persoană emoțională, nu e deloc ușor, dar încerc să mă descurc. Unele săptămâni au fost extrem de dificile, am ajuns să mă gândesc: ‘Ce rost mai are să fiu aici în viață?’. Este nevoie de multă putere mentală și de muncă, încerc să fac tot ce pot.

Am șters toate contactele de la toți jucătorii ruși și bieloruși cu care am fost prietenă, din cauza faptului că eram apropiați și nu s-au gândit niciodată să vină la mine și să vorbească cu mine. Cred că este un motiv destul de bun, indiferent de sentimentele lor, chiar nu-mi pasă”, a încheiat Kostyuk.

ADVERTISEMENT