Dennis Politic a făcut show în meciul cu Botoșani, scor 1-0. Fotbalistul lui Dinamo a atras foarte multe laude după prestația de pe Arcul de Triumf. Atacantul a fost apreciat și de invitații lui Horia Ivanovici, de la FANATIK SUPERLIGA. Robert Niță și Giani Kiriță au discutat despre noua vedetă a lui Dinamo.
Robert Niță a vorbit despre noua vedetă a lui Dinamo. Analistul s-a arătat foarte încântat de prestația jucătorului din meciul cu Botoșani. Niță susține că este un fotbalist rar în România și are caracteristici speciale, care îl fac să fie foarte bun.
“E un jucător care are anumite caracteristici. E un jucător care pentru campionatul românesc este rar. Nu îl facem vreun Messi acum, că are nevoie de timp. Este un jucător care 1 contra 1 are personalitate și încearcă tot timpul. Ce îmi place la el, că este tipul de jucător care e conștient de calitățile lui și care evită duelurile.
El nu se bagă acolo unde sunt 3 jucători. Încearcă să ia 1 contra 1 și face un joc bărbătesc. Îmi place că nu simulează. Este un jucător care poate face diferența și care are personalitatea și calitatea tehnică necesară să scoată adversarul cu ușurință din joc.
Mie tipul acesta de jucători îmi plac indiferent de echipa la care joacă. Dacă îl vând pe Politic și aduc 3 în locul lui e bine. Sunt bani puțini la Dinamo, știe toată lumea. De aceea cu atât mai mult este de apreciat Burcă.”, a spus Robert Niță despre Politic.
Robert Niță a vorbit și despre Dinamo. Analistul susține că echipa antrenată de Burcă nu ar mai putea face transferuri, din cauza problemelor financiare. Totodată, susține că Dinamo nu va avea probleme în a se salva de la retrogradare sezonul acesta.
“Le trebuie bani de transferuri, că nu au. La Dinamo tot vin acționari de 3 ani și ei nu aveau apă Săftica. Acum să nu facem cum am făcut cu Rapid, după meciul de la Cluj, când și-au băgat-o în poartă. ‘Mamă se bat la titlu.’ Hai să îi lăsăm puțin.
E un meci cu Botoșani, care într-adevăr era să o bată pe Rapid în Giulești. Dinamo nu că se salvează, nu va avea probleme. Nicio problemă nu o să aibă, chiar și așa cu lotul de acum. Joacă pe Arcul de Triumf, lumea în spate care are capacitatea să îi motiveze. Eu nu cred că Dinamo se bate la baraj.”, a mai declarat analistul.
Fostul jucător din Ștefan cel Mare este de altă părere. Giani Kiriță susține că la Dinamo mai trebuie să se facă transferuri, asta dacă echipa vrea să evite lupta la retrogradare. Kiriță a mai vorbit și despre Ghezali, care împreună cu Politic ar putea face un duo foarte bun pentru Dinamo.
“Să nu uităm că lipsește și Ghezali, care e un jucător la fel de tehnic. Și care dacă se disciplinează puțin, cu siguranță o să fie iarăși un plus pentru Dinamo. Cu ei doi ar putea Dinamo să se salveze de la retrogradare, dar mai trebuie să facă transferuri.”, a declarat Giani Kiriță.