News

Depozitul de deșeuri din Prahova arde din nou. Pompierii, solicitați să intervină de urgență

Depozitul de deșeuri din Prahova, din nou în flăcări. Pompierii au fost solicitați să intervină de urgență.
14.06.2021 | 13:43
Depozitul de deseuri din Prahova arde din nou Pompierii solicitati sa intervina de urgenta
ADVERTISEMENT

Un nou incendiu a fost depistat, luni, la depozitul de deșeuri din Prahova care a ars și acum două săptămâni.

Pompierii au fost solicitați să intervină de urgență la incineratorul de deşeuri periculoase din comuna Brazi operat de SC Eco Burn.

ADVERTISEMENT

Un nou incendiu la depozitul de deșeuri din Prahova. Pompierii au intervenit de urgență

Din primele informații, a fost depistată din nouă o flacără deschisă în hala cuprinsă, în urmă cu circa două săptămâni, de un incendiu puternic.

Focul din prezent a reizbucnit în hala incineratorului Eco Burn. Cei de la ISU Prahova anunță că flăcările au cuprins o suprafață de 100 de metri pătrați.

ADVERTISEMENT

Potrivit Agerpres, pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere. Echipajele sosite la faţa locului au constatat faptul că în hala Eco Burn cuprinsă de flăcări în urmă cu aproape două săptămâni arde din nou cu flacără deschisă pe o suprafaţă destul de extinsă.

În această hală sunt depozitate deşeuri periculoase, inclusiv vopseluri sau alte substanţe chimice uşor inflamabile.

ADVERTISEMENT

”După ultima inundare a halei, operatorul economic avea de îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege pentru apărarea împotriva incendiilor”, precizează ISU.

Incendiul de la Brazi din 2 iunie ar fi fost pus intenționat

La începutul acestei luni, un incendiu puternic a izbucnit la o hală de depozitare a unei societăți de incinerare a deșeurilor din comuna Brazi. Focul a cuprins toată suprafața halei de 4.000 metri pătrați, iar tavanul s-a prăbușit.

ADVERTISEMENT

Reprezentanții companiei care administrează incineratorul au spus că focul a fost pus intenționat, în condițiile în care acolo a avut loc un alt incendiu în urmă cu 2 luni. Firma din Brazi avea activitatea suspendată din ianuarie, în urma retragerii autorizației de mediu.

Dat fiind faptul că în curtea operatorului economic a fost găsită o bicicletă, s-a luat în calcul ipoteza că în interiorul halei a fost surprinsă o persoană, însă pompierii nu au putut intra miercuri, întrucât construcţia a fost extrem de mult degradată. Ulterior, în zona afectată a fost găsită decedată persoana care se presupune că ar fi pus focul.

”Din declarațiile paznicului parcului industrial Brazi, un angajat al societății Eco Burn a intrat în incinta parcului mințind că își lasă bicicleta și pleacă în cursă cu un alt șofer. În scurt timp a izbucnit incendiul și paznicul a telefonat la ISU”, au transmis reprezentanții EcoBurn, potrivit sursei citate.

ADVERTISEMENT
Tags: