La începutul acestei luni, Parchetul General anunța deschiderea a două dosare penale, deocamdată in rem, în cazul deputatului Aurel Bălășoiu.
În cursul zilei de luni, 17 octombrie, deputatul Aurel Bălășoiu, vizat de două dosare penale, este audiat la Parchetul General, scrie Libertatea, care citează surse din cadrul instituției.
”Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor prev. de art. 220 Cod penal, ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media referitoare la săvârşirea acestei fapte de către o persoană având calitatea de deputat în Parlamentul României”, a transmis, pe 4 octombrie, Parchetul General într-un comunicat de presă.
Instituția a mai transmis, în același comunicat, că la Secția de urmărire penală și criminalistică a fost deschis și un al doilea dosar, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de viol, ca urmare a depunerii unei plângeri penale.
De precizat faptul că deputatul nu a fost pus oficial sub învinuire în niciunul dintre cele dosare, ancheta vizând deocamdată doar faptele.
În această perioadă, deputatul Aurel Bălășoiu se află în concediu de odihnă. O cerere în acest sens a fost depusă și înregistrată pe 4 octombrie la Biroul Permanent al Camerei Deputaților.
”Subsemnatul Bălășoiu Aurel, deputat în circumscripția electorală nr. 3 Argeș, vă rog să-mi aprobați efectuarea concediului cu plată în perioadele 4-5 octombrie, 10-12 octombrie, 17-19 octombrie, din motive personale”, se preciza în cererea înregistrată la Biroul Permanent al Camerei Deputaților.
Mai multe voci din politică, în frunte cu președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, care a inițiat o petiţie în acest caz, au solicitat demisia din Parlament a deputatului Aurel Bălăşoiu.
Acesta din urmă a spus că exclude total această variantă. ”Nu! Demisia, niciodată! Nu! Demisia, nu. Să îmi scriu cu mâna mea demisia, nu”, a spus Bălășoiu, pentru sursa citată, atunci când a fost întrebat dacă va demisiona din Parlament.