News

Descoperire îngrijorătoare în Argeș. Persoane singure, decedate în casă, infectate cu coronavirus

23.11.2020 | 10:29
Descoperire ingrijoratoare in Arges Persoane singure decedate in casa infectate cu coronavirus
ADVERTISEMENT

Mai multe persoane infectate cu coronavirus au fost găsite moarte în casă, în județul Argeș. 

Medicul Dan Manu, şeful Serviciului de Medicină Legală Argeș, a transmis că au fost descoperite mai multe decese ale unor persoane care locuiau singure. Acestea ar fi fost infectate cu Covid-19.

”Am făcut autopsie după cum prevede legea și în toate cele 10 cazuri am găsit afectarea plămânului și a cordului,” a spus doctorul, conform spotmedia. Opt dintre victime aveau coronavirus.

ADVERTISEMENT

Persoane decedate în casă în județul Argeș. Aveau coronavirus

Şeful Serviciului de Medicină Legală Argeş spune că a descoperit infecţia cu Covid-19 la mai multe decese suspecte.

„La nivelul județului Argeș au fost solicitate 12 autopsii până sâmbăta trecută ca morți suspecte. Zece dintre ele au fost persoane găsite decedate în casă, care nu locuiau cu aparținătorii, erau singure.

ADVERTISEMENT

Pentru fiecare dintre acești pacienți decedați am luat legătura cu medicii de familie. Unii dintre ei prezentau diferite afecțiuni, unii nu au solicitat medicină de familie”, spune medicul Dan Manu.

”Am făcut autopsie după cum prevede legea și în toate cele 10 cazuri am găsit afectarea plămânului și a cordului. Am mers pe detaliu mai mult și plămânul era afectat cu atelectazie pulmonară. Adică o condensare masivă pulmonară, o stagnare a sângelui în plămân și microtrombi prezenți în vasele pulmonare. Cu precizie pot spune, macroscopic, sub rezerva rezultatelor microscopice, că microtrombii găsiți și în plămâni, și în inima au putut duce la deces. Am luat și probe pentru PCR, iar 8 dintre ei erau pozitivi,” a adăugat acesta.

ADVERTISEMENT

Se pare că persoanele care au murit nu știau că au virusul pentru că nu s-au găsit medicamente în locuință.

„Cert este că aceste persoane nu s-au tratat la domiciliu, pentru că nu au fost găsite medicamente, deși în mod evident ar fi avut nevoie de un tratament specific”, a precizat Dan Manu.

ADVERTISEMENT

Medic: E greu de spus dacă o persoană a murit de Covid-19, fără examen anatomopatologic

  • ”Văd tot felul de afirmații despre câte mii de oameni au murit din cauza COVID. Eu nu cred că este corect. Știm cu precizie în urma testării că sunt purtători de COVID, dar între a spune că a murit cu COVID și a spune că a murit de COVID e cale foarte lungă. Spunem cu precizie că a murit cu COVID și avem proba materială de laborator, dar că a murit de COVID e greu de spus fără examen anatomopatologic” – Dan Manu.
ADVERTISEMENT