Această descoperire înfiorătoare din Harghita a avut loc joi seara. Trei persoane au fost găsite moarte într-o casă din Odorheiu Secuiesc. S-a aflat, între timp, și cauza acestei uriașe tragedii.
Din informațiile presei locale, aflăm că la fața locului au ajuns un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de descarcerare, și un echipaj SAJ.
După deblocarea ușii, cei de la ISU au găsit în interiorul unei case trei persoane decedate: doi bărbați, și o femeie. În aceeași locuință au mai fost găsite și cadavrele a 5 câini, scrie Ziar Harghita.
”La data de 14 decembrie 2023, în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică și Investigații Criminale – Poliția municipiului Odorheiu Secuiesc au identificat în interiorul unui imobil din localitatea, trei persoane decedate, respectiv doi bărbați de 32 și 38 de ani și o femeie de 51 de ani, posibil intoxicate cu gaz.
În imobil au mai fost găsite și cadavrele a 5 câini. Cadavrele celor trei au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei”, anunță cei de la IPJ Harghita.
În prezent, cercetările continuă, sub coordonarea procurorului, pentru stabilirea împrejurărilor și a cauzelor producerii evenimentului, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
După inspecția locației unde au fost găsite persoanele decedate, autoritățile au aflat și cauza cea mai probabilă a acestei tragedii. Ar fi vorba de o intoxicație. Potrivit ISU Harghita, în interior era o butelie deschisă care alimenta un aragaz.
S-a constatat că unul din ochiurile aragazului era deschis, fără flacără. Acest caz a rămas în atenția poliției pentru cercetări suplimentare. Trupurile victimelor au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală. Necropsia va arăta cauza exactă a deceselor.
În urmă cu mai puțin de o lună, un caz similar a fost raportat în Iași. O fată de 15 ani a murit, iar prietenul ei, de 18 ani, a ajuns la spital în stare gravă. Aceștia s-au intoxicat cu monoxid de carbon.