Life

Descoperire uriașă făcută de NASA: “Cea mai bună dovadă”

Reprezentanții agenției NASA au făcut o descoperire uriașă, legată de un subiect des dezbătut. ”Cea mai bună dovadă”, spun ei. 
07.11.2023 | 17:34
Descoperire uriasa facuta de NASA Cea mai buna dovada
Ce descoperire au făcut cei de la NASA. Sursa foto: SkyNews
ADVERTISEMENT

Reprezentanții NASA au făcut o nouă descoperire uriașă. S-a întâmplat la începutul acestei luni și estimează ei că masa a ceea ce au identificat este una foarte mare, între 10 și 100 de milioane de sori, conform luminozității și energiei razelor X.

Ce descoperire au făcut cei de la NASA

Astronomii au descoperit cu ajutorul telescoapelor NASA cea mai îndepărtată gaură neagră observată până în momentul de față. Se crede că ”s-a născut” cu dimensiunile masive pe care le are și că masa îi este similară cu cea a tuturor stelelor din galaxia în care se află.

ADVERTISEMENT

Noua gaură neagră care a fost găsită s-ar fi format la 470 de milioane de ani după Bing Bang. Mai exact, cei care au identificat-o sunt oameni de știință de la Observatorul cu raza X Chandra al NASA și de la Telescopul Spațial James Webb.

Totodată, ceea ce a mai atras atenția angajaților NASA este faptul că gaura neagră este abia în faza incipientă de dezvoltare, adică se va mări mai mult decât este în prezent. Galaxia în care există se numește ”UHZ1, aproape de roiul de galaxii Abell 2744.

ADVERTISEMENT
gaura neagra nasa
Galaxia noii gauri negre descoperite de NASA. Sursa foto: nasa.gov

Galaxia noii găuri negre, situată la zeci de miliarde de Pământ

”Abell 2744” este situat la 3, 5 miliarde de ani lumină de Pământ, iar galaxia găurii negre masive la 13, 2 miliarde de ani lumină de Pământ. Concret, încă din perioada când Terra avea doar 3% din vârsta sa actuală. Două săptămâni a fost atent monitorizată gaura neagră.

”Aveam nevoie de Webb pentru a găsi această galaxie remarcabil de îndepărtată şi de Chandra pentru a descoperi gaura ei neagră super-masivă. De asemenea, am profitat de o lupă cosmică, ce a amplificat cantitatea de lumină pe care am detectat-o”, a transmis Akos Bogdan, de la Centrul de Astrofizică-Harvard & Smithsonian (CfA), care este și autorul principal al studiului, conform nasa.gov.

ADVERTISEMENT

Cercetătorii de la NASA au încercat să-și explice și dimensiunile mari ale noii găuri negre. Totul este efectul unui colaps a unor nori masivi de gaz. Acesta duce la apariția găurilor negre cu o greutate între 10.000 și 100.000 de sori.

”Există limitări fizice în ceea ce priveşte viteza cu care găurile negre pot creşte după ce s-au format, dar cele care se nasc mai masive au un avans. Este ca şi cum ai planta un puiet, care are nevoie de mai puţin timp pentru a se transforma într-un copac de dimensiuni normale decât dacă ai începe doar cu o sămânţă”, a detaliat și Andy Goulding, de la Universitatea Princeton.

ADVERTISEMENT

În anul 2017, coautoarea Priyamvada Natarajan, de la Universitatea Yale, ar fi prevăzut apariția noii găuri negre.  ”Pentru prima dată observăm o scurtă etapă în care o gaură neagră super-masivă cântăreşte cam cât stelele din galaxia sa, înainte de a rămâne în urmă”, spunea Natarajan.

ADVERTISEMENT
Tags: