News

Despăgubiri în cazul întârzierilor la portarea numerelor de telefon. Noi obligații pentru operatorii de comunicații

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a propus o serie de reguli pentru portarea numerelor de telefon.
23.12.2022 | 15:55
Despagubiri in cazul intarzierilor la portarea numerelor de telefon Noi obligatii pentru operatorii de comunicatii
Drepturile consumatorilor în caz de portare a numărului de telefon/ Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Un proiect de decizie ANCOM, supus dezbaterii publice, prevede penalități de întârziere la portarea numărului de telefon sau în eventualitatea întreruperii serviciului prevăzut în contract, informează Digi24.

Pentru fiecare zi întârziere la realizarea portării unui număr de telefon sau pentru întreruperea furnizării serviciului de telefonie se vor aplica penalizări pentru companiile furnizoare, valoarea de referință pentru o zi fiind de 30% din venitul mediu lunar economie în anul 2021.

ADVERTISEMENT

Astfel penalitățile plătite clienților vor fi de 10 lei/zi pentru cei cu abonament și câte 5 lei pe zi pentru telefonia fixă și cea pe bază de cartele prepay. Clienții vor cere despăgubirea furniztorului la care se portează numărul întrucât acesta este responsabil pentru derularea procesului de portare.

ANCOM reglementează două situații în care clientul este îndreptățit la despăgubire: atunci când portarea s-a realizat după expirarea termenului de o zi lucrătoare de la data convenită sau când întreruperea serviciului de comunicații electronice în timpul procesului de portare a depășit o zi lucrătoare.

ADVERTISEMENT

Penalități consistente în cazul portării forțate

O situație specială este aceea în care unii abonați au fost portați de la un furnizor la altul, fără să li se ceară acordul, caz în care despăgubirea cade în sarcina furnizorului de la care a fost mutat numărul, fără solicitarea abonatului.

Pentru această eventualitate, furnizorul și clientul pot stabili prin contract valoarea despăgubirilor, aceasta fiind plafonată la valoarea întreagă, fără reduceri, pe 6 luni, a abonamentului de care beneficiază abonatul la data realizării portării, indiferent de câte numere sunt incluse în abonament.

ADVERTISEMENT

Dacă portarea forțată s-a făcut pentru o cartelă preplătită, valoarea despăgubirii este de 100 de lei.

Dacă prin contractul dintre furnizor și client nu este prevăzută o acordare eșalonată a despăgubirilor, acestea trebuie plătite în termen de 60 de zile. Însă chiar dacă este prevăzută o plată eșalonată, perioada de eșalonare nu trebuie să depășească un an.

ADVERTISEMENT

Plata acestor despăgubiri se poate face și sub forma unei reduce la facturile la abonament sau sub formă de credit, pentru serviciile plătite în avans.

ADVERTISEMENT
Tags: