Devis Mangia a fost numit selecţioner al Maltei! Fostul antrenor al Craiovei era fără echipă după despărţirea de olteni, cea mai aproape de a-i obţine semnătura fiind FCSB, chiar după despărţirea de Mihai Teja.
„Sunt foarte bucuros că am ajuns la un acord cu Federaţia Malteză de Fotbal. Proiectul care mi s-a prezentat este unul foarte ambiţios şi am încredere că, împreună, prin multă muncă şi dăruire, vom reuşi să ridicăm nivelul fotbalului maltez”, a fost declaraţia lui Devis Mangia la instalarea în funcţie.
“Sunt foarte fericit că Devis Mangia a acceptat propunerea noastră de a deveni selecţionerul echipei naţionale. Devis este un antrenor tânăr şi energic, care are deja multă experienţă, atât la nivel de club, cât şi la nivel internaţional.
Discuţiile noastre cu Devis ne-au convins că este omul potrivit pentru echipa naţională. Viziunea şi filozofia sa fotbalistică se potrivesc planurilor noastre de a îmbunătăţi performanţele şi rezultatele echipei naţionale”, a spus preşedintele Federaţiei Malteze.
Devis Mangia a plecat de la Craiova în aprilie 2019, iar de atunci era fără angajament. Mangia fusese unul din preferaţii lui Becali pentru funcţia de antrenor al celor de la FCSB, însă negocierile s-au rupt deşi cei doi se înţeleseseră, patronul roş-albaştrilor vorbind atunci despre lucruri extrasportive care i-ar fi influenţat decizia.
În vară, şi după demiterea lui Bogdan Andone Becali a vrut iniţial să-l instaleze pe Mangia, răzgândindu-se apoi şi ajungând la varianta Vergil Andronache.
“Vorbeam înainte de meci. Andone e băiat bun, dar trebuie să punem antrenor la un moment dat. Ne gândeam la Mangia. Îmi spunea Meme. Gică Hagi i-a spus lui Teia că Mangia e singurul antrenor cu care s-a luptat tactic. O să luăm în calcul şi asta. O să fac o rugăciune şi o să vorbesc iar cu Meme Stoica în seara asta”, spunea, atunci, Becali.
Mangia a fost adus la Craiova în 2017. Le-a mai pregătit în trecut pe Palermo, Spezia, Bari și Ascoli, dar și naționala de tineret a Italiei. Mangia a început perfect mandatul la cârma oltenilor și a fost numit antrenorul primei părți a campionatului de către Liga Profesionistă de Fotbal.
Mai mult de atât, pe 27 mai 2018, după o pauză de 25 de ani, Mangia a adus primul trofeu la Craiova, câştigând Cupa României.