România joacă cel mai tare meci de la Campionatul Mondial de handbal împotriva Danemarcei, marţi, de la ora 21:30. Se anunţă peste 10.000 de fani în tribune, pentru un meci care va avea o atmosferă specială.
Diana Ciucă este unul dintre portarii în care ne punem speranţe în acest meci. Cu o formă foarte bună la Rapid, fanii “tricolorilor” vor ca handbalista să “închidă poarta” şi cu Norvegia.
Într-un interviu acordat pentru publicaţia noastră, Diana Ciucă prevede un meci echilibrat, în care diferenţa poate fi făcută la o fază sau la un gol.
Diana, cum vă simţiţi după victoriile cu Chile şi Serbia, dar înaintea unui meci tare cu Danemarca?
– Ne simţim foarte bine. Suntem bucuroase că am obţinut două victorii din două meciuri. Munca şi parcursul nostru aici nu s-au terminat, mai sunt de care trebuie să tragem cu dinţii. Este o oportunitate enormă pentru noi.
Nu avem o mare presiune înaintea meciului cu Danemarca. Indiferent de situaţie, avem deja două puncte şi calificarea în sferturi se va juca în grupele principale…
– Eu nu văd aşa. Nu ştiu dacă meciul este de câştigat sau nu. Este o partidă în care trebuie să te lupţi. O să conteze orice gol.
Se anunţă tribune pline. Cum este să joci cu atâţia oameni?
– Este plăcut, vă daţi seama. Suporterii aduc un sentiment aparte în sală şi te simţi plăcut. Nu contează că nu sunt de partea ta. Aici oamenii ştiu să aprecieze handbalul şi s-a întâmplat de multe ori să aud aplauze la fazele noastre.
Ai venit cu o mare doză de încredere, cu evoluţii excelente la echipa de club. Simţi că îţi păstrezi forma şi la echipa naţională?
– Sunt două situaţii complet diferite, dar încerc să nu le compar. Sunt aici pentru România, pentru mine şi pentru echipă şi îmi doresc să ajut la un parcurs bun.
Unde ne oprim?
– Limita e la cer (n.r. râde). N-aş putea să ştiu unde ne oprim. Eu mă gândesc doar să urcăm.
FANATIK este la Campionatul Mondial de handbal feminin din Danemarca. Zilnic, pe site-ul nostru puteţi citi cele mai noi informaţii, interviuri şi reportaje de la Herning.