De infarct a fost meciul din Sala Polivalentă dintre Rapid şi Viper Kristiansand, încheiat 30-29. Giuleştencele s-au impus în ultima secundă graţie unei aruncări de la şapte metri, acordată după verificarea arbitrajului video.
Începutul a fost de coşmar, iar finalul de vis, pentru cei aproximativ 4000 de fani giuleşteni din Sala Polivalentă. Echipa lui David Ginesta a revenit de la 1-8 pentru a obţine cea mai importantă victorie din acest sezon din EHF Champions League.
Anđela Janjušević şi-a asumat aruncarea decisivă de la 7 metri, acordată după ce Eliza Buceschi a fost împiedicată să arunce la poartă după ce a recuperat mingea, iar la ultima fază această infracţiune se pedepseşte cu aruncare de la şapte metri.
Sârboaica a declarat după meci că nu s-a gândit la nimic înaintea momentului decisiv şi doar a dat cât a putut, reuşind să aducă victoria. Giuleştencele vor sărbători victoria înaintea ultimelor meciuri din acest an, cu Craiova şi returul cu Vipers:
“Echipa a adus victoria, dar mă bucur foarte mult că am reuşit să ne impunem după un început slab de partidă. A fost o atmosferă senzaţională în Sala Polivalentă şi mă bucur că am câştigat.
Înainte de aruncarea de la 7 metri a fost presiune, cu siguranţă. Dar, în acel moment nu te gândeşti prea mult. Mergi all in şi sunt atât de bucuroasă că am marcat şi am câştigat. Avem puţin timp să celebrăm victoria.
O să sărbătorim diseară cu toată echipa. Avem meciuri din trei în trei zile, dar azi avem timp să sărbătorim această victorie. Este un succes important. Totul este posibil în grupa noastră şi am demonstrat prin rezultate că merităm să fim aici”, a spus Janjušević la final.
Antrenorul David Ginesta a răsuflat uşurat la finalul meciului, un adevărat carusel emoţional. Ibericul a recunoscut că fără paradele Dianei Ciucă dintre buturi rezultatul era altul, iar pentru acest succes, fetele au liber la distracţie:
“Am început foarte slab, dar apoi am reuşit să ne revenim în repriza secundă. Diana Ciucă ne-a ajutat mult în apărare, apoi am jucat bine. Am putut alerga mai mult şi a fost puţin mai uşor.
Am jucat cu Vipers, câştigătoarea ultimelor trei trofee din Liga Campionilor. A fost o nebunie. La acea fază puteam pierde, să facem egal sau să câştigăm. Dar uite că a fost 7 metri, am câştigat şi mergem înainte. Cu alt moral.
Trebuie să ne pregătim de meciul cu Craiova, joacă foarte bine în acest sezon. Apoi jucăm iar cu Vipers. Nu se opreşte niciodată şi este frumos. Trebuie să luptăm aşa cum am făcut-o astăzi. Fetele au libertatea să sărbătorească.
Fetele ştiu că au libertate din partea mea şi merită. Am lucrat foarte bine, am luptat foarte bine. La 8-1 pentru ele am transmis că trebuie să fim mai tari, mai concentraţi, să facem ce am discutat. Apoi ne-am revenit”, a spus David Ginesta la finalul meciului.
Rapid mai are de disputat două meciuri în 2023. Giuleştencele vor juca miercuri la Craiova, cu revelaţia sezonului din Liga Florilor. Apoi, sâmbătă, echipa lui Ginesta va juca returul cu Vipers, în Norvegia.