News

Diana Șoșoacă, interviu exploziv în presa de la Moscova despre unirea României cu Moldova: ”Nu e anexare, e reunificare”

Diana Șoșoacă a devenit primul politician român care acordă un interviu unei importante publicații de la Moscova, după începerea războiului din Ucraina.
06.06.2023 | 18:58
Diana Sosoaca interviu exploziv in presa de la Moscova despre unirea Romaniei cu Moldova Nu e anexare e reunificare
Diana Șoșoacă, primul parlamentar român care discută cu o publicație rusească, după începerea războiului din Ucraina
ADVERTISEMENT

Diana Șoșoacă a acordat, în urmă cu câteva zile, un amplu interviu unei publicații importante din Rusia. Eurasia Daily (EADaily) este o agenție de știri specializată în geopolitică, adresată ”rușilor din întreaga lume”, considerată apropiată de Kremlin.

Diana Șoșoacă, despre clasa politică din România: ”Analfabeți, trădători și elita lui Soroș”

Cu titlul ”Falimentul României, logica războiului ucrainean și prăbușirea UE: un interviu cu Diana Iovanovici Șoșoacă”, articolul care o are în prim plan senatoarea ex-AUR este compus din șapte întrebări și răspunsuri, în care aceasta descrie clasa politică actuală ca fiind formată din ”analfabeți funcționali și trădători”, precum și din ”așa-zis elita intelectuală” formată prin ”eforturile aventurierului George Soroș”.

ADVERTISEMENT

Nu lipsesc afirmațiile legate de ”destrămarea Uniunii Europene”, temă pe care Șoșoacă a evocat-o și în urmă cu câteva săptămâni, atunci când a vorbit pentru presa din Serbia. Noutatea este reprezentată de faptul că Diana Șoșoacă discută acum despre unirea României cu Moldova, precum și despre propunerea legislativă de anexare a unor teritorii despre care susține că ar fi ”deținute ilegal de Ucraina”.

Diana Șoșoacă, întrebată de presa rusă despre ”anexarea Moldovei”

”Care este atitudinea dumneavoastră față de perspectiva anexării Moldovei”, o întreabă reporterul EA Daily pe Diana Șoșoacă, moment în care senatoarea ține să sublinieze că nu este vorba despre așa ceva.

ADVERTISEMENT

”Aici mă văd obligată să fac o corectură. Nu este vorba de anexare, ci de reunificare. Suntem un singur popor, poporul român, am fost împreună și avem dreptul să fim din nou împreună, desigur, nu sub dominația unora ca Maia Sandu, care îndeplinește rolul de executant al planurilor globaliste, nu în scop de război sau de negare a minorităților sau etniilor diverse din Republica Moldova.

Am depus și în această privință un proiect de lege în Parlamentul României pentru a realiza unificarea dintre România și Republica Moldova, dar planul meu de realizare a României Mari ține cont de toate aspectele și nu face parte din logica conflictuală pe care o promovează acum NATO și UE.

ADVERTISEMENT

Și pentru această unificare vor fi necesare negocieri, pentru că nu ne unim împotriva cuiva și nici pentru a stârni conflicte, ci tocmai pentru a le evita și pentru a pune capăt unor împărțiri artificiale și unor granițe nefirești care au creat atâtea probleme și în Ucraina”, a declarat Diana Șoșoacă pentru EA Daily.

Cum vrea Diana Șoșoacă să unească Moldova cu România

Proiectul de lege despre care vorbește Diana Șoșoacă se referă la o propunere legislativă depusă la finalul lunii mai și care, în prezent, a fost înregistrată la Camera Deputaților pentru dezbatere. Într-o expunere de motive întinsă pe 29 de pagini, Șoșoacă solicită Parlamentului României să decidă prin vot în plen unirea României cu Republica Moldova.

ADVERTISEMENT

”Am trimis și Președinției Republicii Moldova, Parlamentului și prim-ministrului de la Chișinău proiecte de lege pe care să le depună și la ei în Parlament pentru a se declara Unirea, într-un fel ca la 1859.

Poporul român nu o dorește pe Maia Sandu. Cine și-ar dori o asemenea persoană care și-a vândut nația și țara lui Soros?

Unirea trebuie făcută când vrem noi, nu când vor UE, NATO și SUA! Este destinul nostru, al tuturor românilor și decizia ne aparține.

Noi, românii, niciodată nu am dus o politică de cotropire sau expansiune. Ni s-a luat tot și am luptat pentru a redobândi tot ce este al nostru, cu vrerea lui Dumnezeu. Și așa va fi!”, a mai declarat Diana Șoșoacă în presa rusă.

Tema propagandei ruse: trupele ucrainene pregătesc o operațiune în Transnistria. Răspunsul Dianei Șoșoacă

Preluând o temă folosită de propaganda rusă, reporterul EA Daily citează ”unele rapoarte”, potrivit cărora ”trupele ucrainene, cu știința Chișinăului, pregătesc o operațiune împotriva Transnistriei, unde se află mari depozite militare”.

”Și eu am atras atenția de mai multe ori asupra pericolului ca Moldova să fie atrasă în conflict, iar acest lucru reprezintă un risc real atâta vreme cât președintele Moldovei este pupila lui George Soros, adică Maia Sandu.

sosoaca presa rusa
Diana Șoșoacă a fost prezentată, în Rusia, drept singurul politician român care nu este controlat de serviciile secrete și de Occident / Foto: captură EA Daily

Același pericol paște și România care, pe aceeași filieră a vulturilor războiului care pur și simplu încurajează extinderea conflictului, este împinsă înspre o decizie catastrofală de a se implica în conflict.

Chiar eu am surprins pe străzile din Iași, pe 18 mai, un convoi de kilometri întregi de mașini militare cu armament care se îndreptau spre graniță și am dus această problemă în Parlamentul României, întrebând autoritățile ce au de gând?”, a răspuns Diana Șoșoacă.

Senatoarea spune că vrea să ajungă la putere pentru a înlătura pericolul războiului din România și Moldova

Senatoarea susține că demersurile ei ”au suspendat, întârziat, amânat anulat multe acte de război pe care, altfel, România le-ar fi întreprins”, la o așa-zisă comandă venită din exterior. Ea spune că poporul român se opune intrării țării într-un conflict care nu-i aparține și drept dovadă, ”nimeni nu s-a oferit voluntar să se înscrie în armară pentru a lupta alături de Ucraina”.

”Dacă am fi ajutați să ne reunim cu Moldova, iar la putere în România să venim noi, suveraniștii, vă garantez că un astfel de pericol nu ar mai exista”, a subliniat Diana Șoșoacă în EA Daily.

De altfel, Șoșoacă susține că formațiunea politică pe care o conduce, SOS România este ”singurul partid necontrolat de sistem și de servicii”, care duce o ”luptă cumplită pentru îndepărtarea infiltraților”. Această idee, de partid incoruptibil, este preluată de autorul articolului încă din startul interviului, atunci când este prezentată senatoarea română.

Cum a ajuns Diana Șoșoacă să dea interviu unei publicații pro-Kremlin. Senatoarea susține că ideile sale sunt dezbătute la emisiunile din Rusia

Diana Șoșoacă nu crede că afirmațiile făcute în presa din Rusia ar putea să agite și mai mult spiritele la Chișinău ci, din contră, consideră ca o mare reușită acceptarea unor idei unioniste de către o publicație de la Moscova.

”Proiectele mele de legi privind recuperarea teritoriilor istorice ale României din Ucraina și reunificarea României cu Republica Moldova au trezit interesul presei internaționale, astfel că articole pe aceste teme au apărut în foarte multe țări.

Firește că au fost dezbateri ample despre inițiativele mele legislative și în Rusia, așa cum au fost și în Ucraina și în multe alte țări. Iar după ce aceste proiecte de legi au fost dezbătute la televiziunile din Rusia și au fost invitați experți și analiști să le comenteze, presupun că jurnaliștii de acolo au considerat că este momentul să mă întrebe și pe mine, autorul acestor proiecte, despre semnificația lor.

Dar faptul că am impus ca temă de dezbatere unirea României cu Republica Moldova în presa din Rusia, în condițiile în care această temă nu este una agreată de Rusia, mi se pare în sine o mare victorie”, a declarat Diana Șoșoacă pentru FANATIK.

Acum doi ani, EA Daily scria că Maia Sandu e admiratoarea lui Ion Antonescu și a fost sprijinită de AUR

De-a lungul timpului, EurAsia Daily a fost implicată în câteva scandaluri și controverse, cum ar fi arestarea a trei corespondenți în Belarus, în 2016, sub acuzația de incitare la ură etnică. Potrivit BBC News Russian Service, aceștia ar fi publicat articole sub pseudonim în edițiile rusești ale site-urilor Regnum, Lenta și EADaily.

În 2021, EA Daily a publicat un material potrivit căruia Maia Sandu ar fi fost sprijinită de unioniștii de extremă-dreapta din România și ar fi o simpatizantă a mareșalului Ion Antonescu. Potrivit veridica.ro, informația s-ar fi referit la ”participarea Alianței pentru Unirea Românilor la alegerile parlamentare din Republica Moldova”, fiind ulterior preluată de site-uri de știri de la Chișinău. Afirmația nu a putut fi confirmată, ba mai mult, Republica Moldova i-a interzis accesul în țară lui George Simion, anul trecut. La rândul său, liderul AUR a cerut, în decembrie 2022, ca guvernul de la București să nu mai ajute financiar Chișinăul.

Site-ul agenției EurAsia Daily poate fi accesat, în prezent, din România.

ADVERTISEMENT