Cine nu își dorește să fie fericit? De altfel, este și sentimentul după care lumea întreagă ”fuge” și o asociază în general cu fapte mărețe. Însă, fericirea nu este doar despre lucruri care ni se par grandioase, ci și despre acelea pe care le considerăm mărunte. Despre această temă a vorbit și un renumit miliardar în fața unor studenți. Ce le-a transmis?
Unul dintre cei mai bogați oameni din lume, investitorul american Warren Buffett, a cărui avere este estimată de Forbes, în 2023, la 116, 4 miliarde de dolari, a ținut un discurs impresionant despre fericire, în urmă cu peste două decenii, în fața unor studenți de la Universitatea din Florida.
Întrebat la un moment dat ce ar face pentru fericire dacă și-ar relua viața de la capăt, Warren Buffett a oferit sfaturi importante legate de carieră, finanțe, sănătate și relații. Unul dintre ele este să faci fix ceea ce-ți place și să te asociezi cu oameni plăcuți.
” (…) Să faci ceva ce îți place toată viața. Fii asociat cu oamenii care-ți plac. Lucrez doar cu cei care îmi plac. Dacă aș putea câștiga 100 de milioane de dolari cu un tip care îmi face stomacul să se învârtă…mai bine nu”, a declarat miliardarul.
De altfel, lecția lui Warren Buffet despre atingerea fericirii se rezumă chiar la aceste cuvinte: ”fă ceea ce-ți place”. În caz contrar, se vor ivi mai mereu obstacole în calea ta și nimic nu te va mulțumi. Warren Buffet spune și că nu trebuie să stai la un loc de muncă doar pentru că va da bine în CV.
”Vă îndemn să lucrați în locuri de muncă pe care le iubiți. Cred că ți-ai pierdut mințile dacă vei continua să mergi la un job doar pentru că ai impresia că va arăta bine pe CV-ul tău. Fă ceea ce îți place și încetează să lucrezi în locuri de muncă prost plătite și fără niciun scop”, a mai precizat americanul în discursul său, enumerând și cinci beneficii ale unui loc de muncă, lucru, care îți plac, potrivit inc.com
În primul rând te axezi doar pe lucrurile de care îți pasă cu adevărat. Atunci când îndeplinești anumite sarcini cu plăcere creezi un echilibru cu tine și valorile proprii. Îți vei descoperi cu adevărat pasiunea și nimic nu-ți va mai putea distrage atenția.
În al doilea rând, te simți ca și când ai aparține de o întreagă viață acelui loc. Nimic nu ți se va mai părea dificil și vei oferi și celor din jur din încrederea pe care o vei căpăta. Multă lume se va baza pe forțele tale, considerându-te un profesionist.
În al treilea rând, vei face fix lucrurile la care te pricepi cel mai bine și excelezi astfel de la o zi la alta. Un penultim motiv ar fi faptul că vei privi viața cu optimism și nu te vei mai descuraja la orice eșec, iar în ultimul rând vei avea motivație. Vei veni tot timpul cu idei noi, vei fi creativ și energic.