News

Dispărută în 1992 și declarată decedată, o femeie a fost găsită în viață. ”A fost un șoc total”

Caz incredibil în Statele Unite ale Americii. Dispărută în anul 1992 și declarată ulterior decedată, o femeie din Pennsylvania a fost găsită în viață 31 de ani mai târziu.
04.03.2023 | 16:56
Disparuta in 1992 si declarata decedata o femeie a fost gasita in viata A fost un soc total
Patricia Kopta, o femeie din SUA dispărută în 1992, a fost găsită în viață. Sursa foto: twitter.com / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Șoc total pentru o familie din statul american Pennsylvania. Aceștia au aflat că o rudă de-a lor, dată dispărută încă din 1992 și declarată decedată în 1998, este în viață. Unde se afla aceasta.

Patricia Kopta, o femeie din SUA dispărută în 1992, a fost găsită în viață

Pe numele ei Patricia Kopta, femeia din SUA a dispărut în 1992. De-a lungul anilor, anchetatorii au urmărit mai multe piste pentru a-i da de urmă, însă toate au fost în zadar, a declarat, vineri, șeful adjunct al poliției din Ross Township, Brian Kohlhepp.

ADVERTISEMENT

Poliția americană nu a avut indicii până când același Brian Kohlhepp a primit informații de la un agent Interpol și un asistent social din Puerto Rico. Aceștia l-au anunțat că au găsit-o pe Patricia în viață. Ea se afla la un azil de bătrâni.

La șapte ani după ce a dispărut, Kopta, care acum are 83 de ani, a fost dusă ca ”persoană cu nevoi speciale” într-un azil de bătrâni. Ea a fost găsită atunci plimbându-se prin nordul Puerto Rico, a mai declarat Kohlhepp reporterilor într-o conferință de presă, notează NBC News.

ADVERTISEMENT

Ea ținuse secrete detalii despre viața ei, dar pe măsură ce anii au trecut Kopta, care suferă de demență, a început să divulge informații, a mai spus agentul Kohlhepp. Astfel, până anul trecut, femeia a dezvăluit suficiente informații astfel încât un asistent social de la azilul de bătrâni să contacteze autoritățile din Pennsylvania cu privire la identitatea ei.

Ulterior, un test ADN a confirmat că este vorba despre femeia dispărută. ”Era îngrijorată că va fi internată la un azil de bătrâni”, a spus Kohlhepp. ”Ceea ce credem noi a determinat-o să decidă să fugă din țară”.

ADVERTISEMENT

Ce spun sora și soțul femeii despre această uriașă veste

Patricia Kopta a mai avut două surori. Una geamănă, care a murit în urmă cu șase ani, și o soră mai mică. Aceasta din urmă s-a arătat șocată și în același timp fericită că Patricia este în viață după atâta timp.

Nu am crezut. A fost un șoc total. Chiar am crezut că a fost moartă în toți acești ani. Nu ne-am așteptat la asta și a fost un șoc foarte mare să aflăm că este în viață. Suntem foarte fericiți și sper să pot merge să o văd”, a mărturisit sora femeii, Gloria Smith.

ADVERTISEMENT

Soțul Patriciei, Bob Kopta, în vârstă de 86 de ani, din Pittsburgh, a declarat că a fost căsătorit timp de 20 de ani după ce soția sa a dispărut. El a spus că familia lui bănuia că ea ar putea fi în Puerto Rico. De-a lungul anilor, el a postat un anunț într-un ziar în Puerto Rico pentru a încerca să o găsească.

Kopta, care a lucrat ca electrician, a spus că soția sa a fost declarată moartă acum aproximativ 25 de ani. ”Este o ușurare să știi că nu zace moartă pe undeva sau nu a fost ucisă”, a spus el. Bărbatul afirmă că, de fiecare dată când poliția locală descoperea un cadavru, se temea că este soția lui.

ADVERTISEMENT
Tags: