News

Distracția unui șofer care făcea drifturi a fost stricată de poliția locală. Ce amendă usturătoare a primit bărbatul

Intervenție a poliției locale. Oamenii legii au acordat o amendă consistentă pentru un șofer care a transformat o parcare în pistă de raliu
10.03.2024 | 12:42
Distractia unui sofer care facea drifturi a fost stricata de politia locala Ce amenda usturatoare a primit barbatul
Șofer teribilist amendat cu 1.000 de lei pentru drifturi periculoase într-o parcare din Constanța. Sursa foto: Captură video / Observator
ADVERTISEMENT

Un individ din Constanța a fost sancționat cu o amendă în valoare de 1.000 de lei, după ce a transformat o parcare într-o pistă de raliu. Scenele au fost surprinse de o cameră de supraveghere.

Șoferul care făcea drifturi, surprins de poliția locală

Imaginile l-au arătat pe șoferul imprudent făcând drifturi și derapaje spectaculoase, ignorând prezența altor persoane în apropiere și cărora le-a pus viața în pericol.

ADVERTISEMENT

Potrivit Observator, Autoritățile locale, având zona monitorizată, au reacționat rapid la comportamentul nesăbuit al individului, trimițând un echipaj de intervenție pentru a stopa imediat activitatea acestuia. Totul s-a întâmplat într-o parcare de lângă plaja Modern.

Cum au intervenit polițiștii

Poliția a considerat că tânărul este o amenințare atât pentru siguranța proprie cât și a celorlalte persoane din apropiere, astfel că s-a luat decizia de a interveni și de a lua măsuri în conformitate cu competențele legale.

ADVERTISEMENT

„Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au surprins cu ajutorul acestor camere un autovehicul al cărui conducător efectua cu intenție manevre de derapare, întoarceri bruște, în parcare amenajată în apropierea plajei Modern.  

Această faptă reprezenta un pericol pentru conducătorul de autovehicul dar și pentru celelalte persoane aflate în zonă fiind necesară direcționarea unui echipaj în zonă pentru verificări și măsuri, conform competențelor.

ADVERTISEMENT

Această intervenție a fost posibilă ca urmare a monitorizării camerelor video în dispeceratul poliției locale precum și a intervenției unui echipaj de poliție locală în zonă”, a transmis poliția locală din Constanța.

Amendă usturătoare primită de șoferul teribilist

În urma monitorizării camerele video și a intervenției echipei de poliție locală, individul a fost sancționat cu o amendă de 1000 de lei conform prevederilor Hotărârii de Consiliu Local de la Constanța.

ADVERTISEMENT

„În consecință, a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de de 1000 lei, conform prevederilor HCL Constanța nr. 77/2021. Este important să subliniem că polițiștii locali monitorizează în permanență întreaga rază administrativ-teritorială a municipiului Constanța și iau măsuri împotriva celor care încalcă legislația în vigoare”, au precizat într-un comunicat oamenii legii.

Reprezentanții poliției locale au subliniat că monitorizează constant întreaga zonă administrativ-teritorială a municipiului Constanța și vor lua măsuri împotriva celor care încalcă legislația în vigoare.

ADVERTISEMENT
Tags: