News

Documente oficiale. Bâlbe în serie pe tema carantinării la domiciliu a românilor veniți din diaspora. Ministrul Vela neagă ce scrie negru pe alb în actele emise de Ministrul Sănătăţii şi publicate miercuri şi joi în Monitorul Oficial!

16.04.2020 | 20:17
Documente oficiale Balbe in serie pe tema carantinarii la domiciliu a romanilor veniti din diaspora Ministrul Vela neaga ce scrie negru pe alb in actele emise de Ministrul Sanatatii si publicate miercuri si joi in Monitorul Oficial
Marcel Vela a anunțat ce măsuri ar putea fi luate după 15 mai. De ce depinde relaxarea restricțiilor. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, joi seara, că ”o informare eronată” a dus la crearea percepției că românii care vin de Paște acasă din țările puternic afectate de pandemie vor putea sta în carantină la domiciliu. În pofida spuselor ministrului, posibilitatea carantinei la domiciliu este prevăzută explicit în două ordine ale Ministerului Sănătății emise la un interval de 24 de ore unul de celălalt.

Vela invocă ”o informare eronată”

Cei care au perceput că pot veni de Paşte acasă că vor sta în izolare la domiliciu au perceput într-o informare eronată”, a spus Marcel Vela, adăugând că toți cetățenii care se repatriază în această perioadă din țări aflate în  ”zona roșie” a pandemiei, precum Italia, Spania, Germania, Franța sau Marea Britanie, vor intra 14 zile în carantină instituționalizată.

ADVERTISEMENT

Avem disponibile încă 13.254 de locuri în carantină. Cei care au crezut că nu se mai aplică o carantină instituționalizată, pentru a clarifica informația, precizez că ordinul ministrului se referă la definiția izolării care are mai multe etape. Dacă prefecții nu mai au locuri, pot rechiziționa anumite locuri sau pot apela la colegii din județele învecinate. Carantina la domiciliu este aplicabilă doar în ultima fază, situație în care nu se află acum România”, a spus ministrul.

Marcel Vela neagă practic existența unei prevederi care se regăsește în două ordine succesive de ministru, emise de către Ministerul Sănătății.

ADVERTISEMENT

Carantina la domiciliu, instituită clar în două acte normative succesive

Ordinul 622/2020, publicat ieri în Monitorul Oficial modifică și completează un alt ordin, emis în martie prin care erau stabilite condițiile de izolare și carantinare. Ordinul 622 instituie legal posibilitatea carantinei la domiciliu, alături de autoizolare și carantina instituționalizată.

Erau trecute și categoriile de persoane care sunt carantinate la domiciliu printre care se aflau inclusiv persoanele infectate cu coronavirus, dar asimptomatice!

ADVERTISEMENT

Mai mult, era publicat și tipul de declarație pe care trebuiau să-l completeze cei care intră în carantină la domiciliu.

În cursul zilei de astăzi, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că ordinul va fi modificat, însă numai în sensul eliminării din categoria celor care pot sta în carantină la domiciliu a celor infectați.  La câteva ore, a apărut noua formă a ordinului, sub numărul de Ordinul 629/2020 al ministrului Sănătății în care este menționată iarăși posibilitatea carantinei la domiciliu pentru românii veniți din zonele roșii.

ADVERTISEMENT

Carantina în etape, o ficțiune

Ambele ordine de ministru modifică Ordinul 414/2020 prin care au fost instituite măsurile de autoizolare și carantină. Articolul 1, alineatul 2 definea doar carantina instituționalizată, fără să facă referire la mai multe tipuri de carantină, la care să se recurgă gradual, în funcție de evoluția epidemiei, așa cum susține ministrul de Interne.

Se instituie măsura de carantină instituționalizată pentru persoanele asimptomatice care intră pe teritoriul României venind din zonele cu transmitere comunitară extinsă afectate de COVID-19 (zona roșie), pentru o perioadă de 14 zile, în spații special amenajate puse la dispoziție de către autoritățile locale”, prevede Ordinul 414.

În pofida spuselor lui Vela, despre posibilitatea folosirii în etape a mai multor tipuri de carantină nu se spune nimic nici măcar în Ordonanța Militară 9, care tocmai a fost anunțată. Puteți citiți textul Ordonanței AICI.

În lipsa unei mențiuni explicite a unei aplicări etapizate a mai multor tipuri de carantină și condițiile în care se recurge la aceasta, rezultă din cele două ordine de ministru, de miercuri și  de astăzi, că atât carantina instituționalizată, cât și cea la domiciliu sunt în  vigoare de la publicarea acestor acte normative în Monitorul Oficial, fiecare în condiții specifice.

ADVERTISEMENT