Fotbal international

Doi fotbalişti din Nigeria au fost răpiți! Răscumpărarea cerută: 50.000 de euro

25.03.2020 | 11:47
Doi fotbalisti din Nigeria au fost rapiti Rascumpararea ceruta 50000 de euro
ADVERTISEMENT

Omenirea este zguduită de teribila pandemie de coronavirus, care a secerat deja peste 12.000 de vieți până acum și a dus la îmbolnăvirea a peste 300.000 de persoane. Și, totuși, mai există locuri unde activitatea fotbalistică nu s-a încheiat.

Doi fotbalişti din Nigeria au fost răpiți!

Un astfel de colț de lume îl reprezintă Nigeria, una dintre țările importante ale continetului negru, zonă care, până în prezent, nu a fost lovită la fel de puternic de inamicul nevăzuy numit COVID 19.

ADVERTISEMENT

Și în timp ce aproape pe întreg mapamondul oamenii caută disperați soluții pentru a răpune virusul, în Nigeria răufăcătorii își văd liniștiți de ocupațiile lor, care, printre altele, au în agendă inclusiv răpirea de jucători direct din automobilul propriu.

Al treilea a reușit să scape

Li s-a întâmplat recent lui Dayo Ojo de la Enyimba si Benjamin Iluyomade de la Avia Comets, care călătoreau cu mașina primului pe autostrada Benin – Owo în Nigeria. Lângă ei se mai afla un al treilea fotbalist, Emanuel James, tot de la Enyimba, dar acesta a reușit să scape.

ADVERTISEMENT

Autoritățile au început imediat căutarea celor doi jucători, însă nu a durat mult până ce răpitorii au contactat familiile acestora, pentru a anunța care le sunt pretențiile.

Răpitorii au cerut 50.000 de euro

Inițial ei au cerut suma de 250.000 de euro, dar au ajuns să scadă până la 50.000, după ce membrii familiilor celor doi jucători sechestrați le-au spus că le este imposibil să facă rost de atâția bani.

ADVERTISEMENT

Dayo Ojo are cinci selecții în echipa națională și în 2018 s-a aflat în lotul Nigeriei la Cupa Africii pe națiuni, competiție la care a ajuns până în finală.

Lunga listă a jucătorilor victime ale infractorilor

Dayo Ojo și Benjamin Iluyomade completează o lungă listă cu jucători care au devenit de-a lungul timpului țintele unor bande de răpitori, procedură uzitată frecvent mai ales în țările din America de Sud.

ADVERTISEMENT

Ultima oară când un grup de infractori a avut drept țintă fotbaliști sau bunurile acestora s-a petrecut în toamna lui 2019, la Londra, când uriașul bosniac din apărarea lui Arsenal, Sead Kolasinac, l-a apărat cu mîinile goale pe coechipierul său Mesut Ozil.

ADVERTISEMENT