News

Doi pui de Beagle au fost clonați cu succes în Coreea de Sud. Cum s-a întâmplat totul

Premieră în Coreea de Sud, unde doi pui de câine din rasa Beagle au fost clonați cu succes din celule modificate genetic.
30.11.2022 | 23:29
Doi pui de Beagle au fost clonati cu succes in Coreea de Sud Cum sa intamplat totul
Pui clonați de Beagle în Coreea de Sud. Foto: Pixabay
ADVERTISEMENT

Oamenii de știință coreeni au reușit să cloneze animalele folosindu-se de tehnologia de editare a genelor CRISPR, care permite manipularea unei anumite trăsături genetice la perechea clonată.

Doi pui de Beagle au fost clonați cu succes

Mai exact, savanții din Coreea de Sud au creat câini cărora le lipsește proteina DJ-1, responsabilă de tulburări neurodegenerative cum ar fi bolile Parkinson și Alzheimer. Așadar, doi câini din rasa Beagle au fost clonați cu succes din celule modificate genetic.

ADVERTISEMENT

Pentru a reuși acest experiment, oamenii de știință au extras mai întâi celule firoblaste de la un făt de Beagle, de la care au îndepărtat gena responsabilă pentru DJ-1, folosindu-se de CRISPR.

Nu mai puțin de 68 de embrioni au fost transferați în șase femeie separate, astfel că una a rămas însărcinată și a dat naștere clonelor.

ADVERTISEMENT

”Crearea embrionilor prin fuzionarea celulelor ouă cu celulele corpului este cunoscută sub numele de transfer nuclear al celulelor somatice (SCNT)”, transmis specialiștii, conform Antena 3.

Această tehnologie a fost folosită pentru prima dată la câini în 2005, când un ogar afgan pe nume Snuppy a devenit primul câine din lume clonat prin această metodă, conform revistei BMC Biotech.

ADVERTISEMENT

De atunci, tehnica de transfer nuclear a celulelor somatice (SCNT) e folosită nu doar pentru a clona animalele de companie, ci și pentru ”propagarea câinilor de muncă, inclusiv a câinilor de adulmecare și a câinilor de salvare”.

În urmă cu o lună, oamenii de știință chinezi anunțau că au reușit să cloneze cu succes un lup arctic, lucru care crește considerabil șansele ca această specie aflată în pericol de dispariție să fie salvată.

ADVERTISEMENT

Sinogene Biotechnology, companie cu sediul principal la Beijing, a prezentat-o pe lupoaica Maya după o sută de zile de la nașterea ei. Maya a fost creată prin aceeași metodă prin care a fost clonată și oaia Dolly, primul mamifer clonat în 1996.

ADVERTISEMENT