Doliu în lumea filmului din România. Un celebru regizor a murit. A fost apreciat de o mulțime de români de-a lungul activității sale și tocmai din acest motiv, pierderea sa este una dureroasă.
Este doliu în lumea filmului din România după ce faimosul regizor Dinu Cernescu a murit. Acesta s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, iar tragicul anunț a fost făcut de către Teatrul Bulandra.
Sursa citată anunță trecerea în neființă a celebrului regizor. Totodată, Teatrul Bulandra subliniază faptul că lumea filmului din România va fi mai săracă odată cu dispariția lui Dinu Cernescu.
“A plecat în eternitate marele regizor Dinu Cernescu. Dumnezeu să-l ierte şi să-l aşeze în lumină alături de cei aleşi”, a fost mesajul transmis de Teatrul Bulandra.
Menționăm faptul că Dinu Cernescu s-a născut la data de 18 octombrie 1935 în Bucureşti și a avut o carieră înfloritoare. Acesta a știut încă din adolescență care va fi drumul său, astfel că a studiat teatrul.
El a absolvit secția de regie teatru din cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “I. L. Caragiale” din Bucureşti. Ulterior, Dinu Cernescu a lucrat ca asistent de regie pentru nume celebre precum Ion Șahighian, Marietta Sadova, Vlad Mugur, Sică Alexandrescu şi Moni Ghelerter.
În ceea ce privește restul activității sale, Dinu Cernescu a lucrat la Teatrul Nottara. Totodată, acesta a fost regizor artistic la Televiziunea Română. Ani mai târziu, mai exact în perioada 1994‑1995, el a fost directorul artistic al Teatrului Naţional din Bucureşti.
Referitor la colaborarea cu Teatrul Nottara, aceasta a durat mai bine de 50 de ani. Iar în tot acest timp, lumea teatrului din România a prins contur. Pe această scenă s-au realizat montări pentru numeroase piese celebre.
Printre acestea s-au numărat “Hamlet”, de William Shakespeare, “Tigrul”, de Murray Schisgal, “Viziuni flamande”, de Michel de Ghelderode (1968). Iar Dinu Cernescu s-a ocupat în detaliu de fiecare amănunt.
Și nu doar în lumea filmului din România, regizorul a fost apreciat. Dinu Cernescu a mai montat și alte piese, pe diferite teatre din lume precum cele din Budapesta, Bruxelles, Copenhaga, Tel Aviv, Haga, Praga. Astfel, de-a lungul carierei a adunat la palmaers peste 100 de spectacole.