Life

Lucrurile pe care să nu le faci sub nicio formă până în ziua de Paște 2024. E păcat să faci asta în Săptămâna Patimilor

Ce lucruri nu trebuie să le faci absolut deloc până în ziua de Paști. Sunt considerate precum un mare păcat în Săptămâna Patimilor.
29.04.2024 | 07:44
Lucrurile pe care sa nu le faci sub nicio forma pana in ziua de Paste 2024 E pacat sa faci asta in Saptamana Patimilor
Ce nu trebuie să faci în Săptămâna Patimilor. Sursa foto: Doxologia
ADVERTISEMENT

Am intrat în Săptămâna Mare sau în Săptămâna Patimilor, așa cum mai este cunoscută. Această perioadă semnifică toate momentele de suferință prin care a trecut Iisus Hristos până la răstignirea Sa. Ce lucruri sunt interzise credincioșilor?

Ce nu este bine să faci în Săptămâna Patimilor

Săptămâna Mare este ultima din intervalul de post al Paștelui. Aceasta este considerată cea mai importantă și este respectată și de către unele persoane care nu au postit deloc până la sosirea ei. Așadar, o primă regulă de care ar trebui să se țină cont este postirea.

ADVERTISEMENT

Tot în Săptămâna Patimilor au loc și slujbele de seară, de denii, care provin de la slavonescul ”vdenie” și înseamnă slujbă nocturnă sau priveghere. În regiunea Transilvaniei, denia mai este numită ”straste”, care semnifică ”patima”.

Luni, marți și miercuri se oficiază Liturghia darurilor mai înainte sfințite, în Joia Marea Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, iar în Vinerea Mare are loc trecerea pe sub aer, adică pe sub o masă considerată mormântul lui Iisus Hristos.

ADVERTISEMENT

Se spune că în aceste zile nu este bine să mănânci decât seara, ziua ținându-se post negru. De altfel, sunt persoane care țin post negru în toate cele 7 zile, adică se alimentează doar cu apă. În același timp, se recomandă rugăciunea în fiecare zi, abstinența conjugală și inclusiv de la certat, bârfit, blestemat sau batjocorit.

ADVERTISEMENT

Unii creștini țin post negru din Joia Mare până când vor merge la slujba de Înviere și vor lua împărtășanie. Pe lângă toate acestea, în Săptămâna Patimilor nu trebuie să se consume nici anumite alimente de post.

ADVERTISEMENT

Oțetul și urzicile, interzise în Săptămâna Patimilor. Din ce motiv

Oțetul și urzicile sunt produse de post cu care nu ar trebui să te hrănești, fiindcă au o semnificație negativă în ceea ce privește chinurile lui Iisus Hristos. Oțetul amintește de clipa când El se afla pe cruce și i s-a dat un burete înmuiat în oțet când a cerut apă.

Urzicile aduc aminte de drumul lui Iisus Hristos către Dealul Golgota, în timp ce își căra crucea și în timp ce era lovit cu urzici de către iudeii păgâni. Drept urmare, aceste alimente trebuie evitate cu desăvârșire.

ADVERTISEMENT

Pe lângă cele menționate, nu uitați să vă împăcați cu cei cu care v-ați certat, mai ales dacă este vorba despre cineva drag, renunțați la ranchiună și faceți mai multe fapte de milostenie. Acestea ar trebui să facă parte din rutina zilnică, de altfel, nu doar din perioada postului Paștelui.