News

Doliu în lumea literaturii! A murit Carlos Ruis Zafon, cel mai citit scriitor spaniol

19.06.2020 | 21:09
Doliu in lumea literaturii A murit Carlos Ruis Zafon cel mai citit scriitor spaniol
ADVERTISEMENT

Fascinanta lume a literaturii este de astăzi mult mai săracă, întrucât a pierdut unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați reprezentanți ai săi. Este vorba despre scriitorul spaniol Carlos Ruis Zafon, cunoscut mai ales datorită romanelor „Umbra vântului”, „Jocul îngerului” şi „Prizonierul cerului”.

De-a lungul carierei, acesta a fost recompensat cu numeroase premii şi inclus în 2007 în lista celor mai bune 100 de cărţi în limba spaniolă publicate în ultimii 25 de ani. Vorbim despre un top realizat de 81 de scriitori şi critici literari latino-americani şi spanioli.

ADVERTISEMENT

În plus, este considerat cel mai de succes scriitor spaniol după marele Miguel de Cervantes, volumele sale fiind  traduse în peste 40 de limbi, printre care și limba română. A vândut sute de mii de exemplare în cel puțin 50 de țări.

A murit Carlos Luis Zafor. Era cel mai citit scriitor spaniol

În vârstă de 55 de ani, Carlos Luis Zafor s-a stins din viață în urma unui stop cardio-respirator suferit în locuința sa din Los Angeles, Statele Unite ale Americii. Anunțul a fost făcut de reprezentanții editurii Planeta, printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

ADVERTISEMENT

Astăzi este o zi foarte tristă pentru întreaga echipă de la Planeta care l-a cunoscut şi a lucrat cu el timp de 20 de ani, în care s-a clădit o prietenie care a trecut dincolo de partea profesională. Va continua să fie foarte viu între noi toţi prin intermediul cărţilor lui”, au scris aceștia pe contul oficial de Facebook.

Totodată, familia a dezvăluit că scriitorul spaniol se lupta cu o boală necruțătoare, fără a da, însă, mai multe detalii pe marginea subiectului. Presa iberică notează la scurt timp după aflarea tragicei vești că Zafon era măcinat de mai bine de doi ani de o formă agresivă de cancer.

ADVERTISEMENT

Romanul „Umbra vântului” l-a făcut cunoscut în întreaga lume

Născut la Barcelona, în septembrie 1964, Carlos Ruiz Zafon locuia la Los Angeles, unde s-a stabilit în urmă cu câțiva ani, când a început o colaborare cu producători cunoscuți în lumea Hollywood-ului.

A devenit celebru la nivel internaţional datorită romanului „Umbra vântului/ La sombra del viento”, recompensat cu numeroase premii și lăudat de criticii de specialitate.

ADVERTISEMENT

Înainte de a se dedica întru totul literaturii, spaniolul a lucrat într-o agenție de publicitate și a colaborat cu publicații de prestigiu precum La Vanguardia și El Pais. A debutat ca scriitor în 1993, cu cartea pentru copii „Prințul din negură”, recompensată cu Premiul Edebe.

ADVERTISEMENT