News

Cadavrul unui copil dispărut în 2020, găsit în podul unei case. Mama sa a murit așteptându-l să revină acasă

Caz cutremurător peste ocean, acolo unde cadavrul unui copil dispărut în 2020 a fost găsit, la patru ani distanță, în podul unei case.
26.04.2024 | 20:00
Cadavrul unui copil disparut in 2020 gasit in podul unei case Mama sa a murit asteptandul sa revina acasa
Caz cutremurător în SUA: cadavrul unui copil dispărut în 2020, găsit în podul unei case. Sursa foto: X
ADVERTISEMENT

Cadavrul unui copil dispărut pe când avea doar 12 ani, în 2020 mai exact, a fost găsit recent în podul unei case. Mama acestuia a murit de durere, în septembrie 2023, așteptându-l să revină acasă.

Caz cutremurător în SUA: cadavrul unui copil dispărut în 2020, găsit în podul unei case

Povestea cu final tragic a tânărului Jaylen Griffin a început în 2020. Pe 4 august, băiatul a fost văzut ultima dată, în timp ce se îndrepta către un magazin alimentar din Buffalo, New York. Din acea zi, acesta nu s-a întors niciodată acasă.

ADVERTISEMENT

Pe 12 aprilie, la patru ani de la dispariție, cadavrul lui Jaylen a fost găsit în podul unei case din nordul statului New York. Locația se află la aproximativ 8 km de locul în care a fost văzut ultima dată pe 4 august 2020, părăsindu-și casa din zona Central Terminal din Buffalo.

Întâmplarea face ca această descoperire să aibă loc cu o săptămână înainte ca tânărul să împlinească 16 ani, a anunțat comisarul de poliție Joseph Gramaglia, la o conferință de presă, scrie The Independent.

ADVERTISEMENT

Din informațiile oferite de poliție reiese că trupul lui Jaylen se afla de mai mult timp în casa unde a fost găsit. Acesta era într-o avansată stare de descompunere. A fost identificat după analiza dentară.

Medicul legist care s-a ocupat de caz a spus că decesul copilului este o omucidere. Până în prezent, poliția nu a oferit detalii suplimentare cu privire la cauza decesului.

ADVERTISEMENT

Mama sa a murit așteptându-l să revină acasă

Mama lui Jaylen, în vârstă de 48 de ani, Joann Ponzo, a murit în septembrie 2023 înainte de a afla ce s-a întâmplat cu fiul ei. Ea a spus presei, în 2021, că fiul său a dispărut la scurt timp după ce și-a scos noul cățeluș la plimbare.

Brian Griffin, tatăl lui Jaylen, a declarat pentru presa locală că și-ar fi dorit ca soția sa să fi fost încă în viață în aceste moment. ”Mi-aș dori doar să fie aici cu mine în acest moment. 

ADVERTISEMENT

Știu însă că ea și Jaylen sunt împreună acolo sus. Asta este o binecuvântare”, a spus el. ”Este încă un drum lung pentru a ne reveni. Eu doar caut dreptate acum”, a afirmat părintele îndurerat.

ADVERTISEMENT
Tags: