Sport

Andrei Cordea i-a dedicat golul din FC Voluntari – FCSB lui Răzvan Oaidă, cel a cărui mamă a pierdut lupta cu cancerul

Închizătorul echipei lui Toni Petrea, Răzvan Oaidă, este sfășiat de durere după ce și-a înmormântat mama, răpusă de cancer cu o zi înaintea meciului cu Voluntari și nu a fost inclus în lot.
14.05.2022 | 21:54
Andrei Cordea ia dedicat golul din FC Voluntari  FCSB lui Razvan Oaida cel a carui mama a pierdut lupta cu cancerul
Andrei Cordea este evaluat conform Transfermarkt la 1.100.000 de euro. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT
14-05-2022
18:54

Andrei Cordea i-a dedicat golul cu Voluntari lui Răzvan Oaidă

Andrei Cordea a deschis scorul pe Național Arena împotriva lui FC Voluntari și a vrut să îi dedice reușita din minutul 44, după pasa lui Darius Olaru. 

Andrei Cordea i-a dedicat reușita din meciul cu Voluntari lui Răzvan Oaidă. Sursă foto: sportpictures.eu
Andrei Cordea i-a dedicat reușita din meciul cu Voluntari lui Răzvan Oaidă. Sursă foto: sportpictures.eu

Mijlocașul FCSB-ului a mers la marginea terenului unde avea pregătit un tricou cu numele lui Răzvan Oaidă, pe care l-a ridicat și l-a arătat la camerele TV.

Răzvan Oaidă, mijlocașul central al FCSB, trece prin cel mai dificil moment din viață, înaintea a două meciuri capitale pentru echipa sa, cu FC Voluntari și CFR Cluj.

Mama lui Răzvan Oaidă a decedat după ce a pierdut lupta cu cancerul: „Ai fost și vei rămâne totul!”

Pentru Răzvan Oaidă, ziua de vineri, 13 mai a fost cu adevărat una neagră, după ce jucătorul FCSB-ului a înmormântat-o pe mama sa, Ionica Oaidă.

ADVERTISEMENT

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Razvan Oaida (@oaidarazvan26)

Sfășiat de durere, Răzvan Oaidă a avut puterea să posteze un ultim mesaj și o fotografie alături de mama sa, pe pagina lui oficială de Instagram: „Sunt putine cuvintele sa descriu tot ce ai însemnat pentru noi, dar, dacă ar fi s-o fac, ai fost si vei rămâne totul!”.

Coechipierii Darius Olaru, Ștefan Târnovanu, Adrian Șut, Ovidiu Perianu, dar și foștii săi colegi Stipe Vucur, Constantin Budescu sau Cătălin Cârjan ori impresarul Florin Vulturar au încercat să-i fie alături în aceste clipe grele, chiar și numai prin intermediul rețelelor de socializare.

ADVERTISEMENT

Răzvain Oaidă și-a pierdut astfel ambii părinți

Răzvan Oaidă și-a pierdut tatăl în vara lui 2016, iar un an mai târziu mama sa a fost diagnosticată cu cancer ovarian. De atunci, fotbalistul a încercat să o sprijine și Ionica Oaidă a luptat aproape cinci ani de zile cu boala cumplită.

Răzvan Oaidă și sora sa, alături de mama și bunica
Răzvan Oaidă și sora sa, alături de mama și bunica

„Mă numesc Oaidă Ionica, am 49 de ani, locuiesc în Bucuresti, sunt mama a doi copii minunați, am avut și un soț minunat până acum doi ani, când a plecat la îngeri, lăsând în urmă un gol imens și multă durere… “Timpul ne fură oameni dragi, dar nu și amintirea lor!”.

ADVERTISEMENT

Cu toții trăim o poveste, povești care depind de noi dacă se încheie cu happy end! Eu mă voi strădui ca povestea mea de viață sa fie una frumoasă și cu final fericit. Ne avem unii pe alți și povestim lucruri ce ne amintesc de el, îl pomenim mereu, pentru a nu-i simți atât de mult lipsa”, declara mama lui Răzvan Oaidă în iulie 2018, în revista Topline.

Mărturii terifiante ale mamei lui Răzvan Oaidă: „Am trăit nopți, clipe de coșmari, de întrebări, tristețea punea stăpânire pe mine”

Răzvan Oaidă ar putea fi menajat de către Toni Petrea la meciul cu FC Voluntari, care va avea loc la doar o zi distanță de înmormântarea mamei sale, care povestea clipele de groază prin care a trecut: „Mă aflu într-o perioadă dificilă a vieții mele, în luna iulie 2017, în urma unui control medical de rutina și mai apoi în urma unor investigații aprofundate mi s-a stabilit diagnosticul de neoplasm ovarian de grad înalt și, într-o clipă, am simțit ca prioritățile și toate lucrurile din viața mea s-au schimbat.

ADVERTISEMENT

Am trăit zile, nopți, clipe de coșmar, de întrebări, tristețea punea stăpânire pe mine, ma simțeam neputincioasă și nu aveam puterea de a transmite copilașilor mei siguranța și liniștea sufletească de care aveau nevoie pentru a primi acesta cruntă veste… că mama lor să fie atât de bolnavă, fiind conștientă că stingerea tatălui lor încă era atât de dureroasă, era și este o rană deschisă.

Nu știam cum să le dau această veste, că sunt bolnavă… Dar, pentru că Dumnezeu mă iubește și am simțit mereu că m-a întărit și mi-a dat puterea de a lupta cu toate greutățile vieții, am reușit să înving toate temerile, să mă întăresc, să văd partea bună a lucrurilor, să apreciez anumite lucruri mărunte pe care, de cele mai multe ori, le ignoram, să-mi fac planuri de a gestiona această situație, să pot să transmit copiilor mei dorința de a învinge orice obstacol și a lupta cu stările de deznădejde și de tristețe și să ne bucurăm de tot ce ne va oferi viața, fie ea de ani, luni, zile”.

Ionica Oaidă: „Importantă este calitatea clipelor petrecute alături de cei dragi. Am reușit împreună să ne spunem nu există nu se poate”

„Importantă este calitatea clipelor petrecute alături de cei dragi, să le transmitem curajul, dragostea, omenia, cinstea, optimismul, bucuria și iubirea față de semeni, de tot ceea ce ne înconjoară. Am reușit împreună să ne spunem “nu există nu se poate” și cred, cu adevărat, în aceaste cuvinte, le consider magice!”.

„Aș vrea să fiu un exemplu de urmat pentru copiii mei și pentru toate mămicile aflate în situații similare, pentru a demonstra că totul este posibil, că voința și puterea vin din interior, că există în fiecare dintre noi acel ceva ce ne îndeamnă să mergem mai departe.

Vreau să mă regasesc, să încep să mă iubesc mai mult decât am facut-o vreodată, deoarece cred în puterea de a lupta să obțin ceea ce-mi doresc, pentru că vreau să fiu și să mă simt frumoasă pentru mine și pentru toți cei dragi mie, pentru a învață să mă hrănesc sănătos.

Sunt conștientă că doar respectând un anumit mod de viața și alimentație mă vor ajută în lupta mea cu boala, iar, datorită programului de întreținere voi reuși să înlătur stratul adipos care întreține prezența celulor canceroase”, a mai transmis Ionica Oaidă pentru sursa citată.


  • (P) Cota BETANO pentru FC Voluntari – FCSB: 5,20 este cota pentru ”2 și sub 1,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT