Life

Durerea ascunsă de Dan Ursa la Survivor România. Ce a îndurat câștigătorul: „A fost cel mai emoționant”

Dan Ursa, câștigătorul Survivor România, a vorbit despre experiența trăită în show-ul de la PRO TV, într-un interviu pentru FANATIK.
29.05.2023 | 11:10
Durerea ascunsa de Dan Ursa la Survivor Romania Ce a indurat castigatorul A fost cel mai emotionant
Dan Ursa, câștigătorul Survivor România. Foto: PRO TV/ Montaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Dan Ursa, marele câștigător al celui de-al patrulea sezon Survivor România, a oferit un interviu în exclusivitate pentru FANATIK, în care a spus totul despre experiența pe care a trăit-o în Republica Dominicană.

Dan Ursa, câștigătorul Survivor România, despre parcursul său în competiție

Ardeleanul a spus ce a fost cel mai greu de trăit în junglă, dar și de cine i-a fost cel mai tare dor pe parcursul lunilor petrecute în competiție.

ADVERTISEMENT

Dan Ursa ne-a zis că dorul de fiica sa a fost greu de stăpânit, dar în același timp gândul că o face mândră de concursul său i-a dat putere de fiecare dată atunci când poate l-ar fi bătut gândul să renunțe. Familia tășnădeanului a fost cea care i-a dat forță mereu, chiar și în momentele în care foamea i-a dat de furcă, la fel ca tuturor celorlalți participanți.

„Cel mai dificil lucru a fost să stau departe de familie”

Care e principalul motiv pentru care te-ai înscris la Survivor România? Ce ai vrut să ne dovedești?

ADVERTISEMENT

–  M-am înscris pentru a mă bucura de experiență și a ieși din zona de confort.

Ce a fost cel mai greu de suportat în acest show?

–  Cel mai dificil lucru a fost să fiu departe de familie, le-am simțit constant lipsa.

Te-ai trezit peste noapte cu o notorietate la care, probabil, nu visai. În ce fel vei folosi popularitatea ta? Ce planuri ai după terminarea concursului?

–  Având în vedere că experiența mea din viața nu a venit activitatea în mediul online, abia încep să descopăr ce presupune această popularitate. Momentan, mă bucur de faptul că oamenii au rezonat cu mine și îmi sunt aproape.

ADVERTISEMENT

Dan Ursa susține că ar putea conviețui oricând cu oricare din concurenți, pe o insulă pustie

Ce te-ai gândit să faci cu cei 100.000 de euro câștigați în concurs?

–  Încă nu m-am gândit la acest lucru, dar urmează să o fac în perioada următoare, acum că voi ajunge acasă.

Dacă ar fi să alegi două persoane din concurenții de la Survivor cu care ai fi obligat să stai pe o insulă pustie, pe cine ai alege?

ADVERTISEMENT

–  Am fost deja pe o insulă pustie cu mai mult de două persoane și am realizat că putem trăi, fără probleme, dacă știm cum să ne acceptăm unul pe celălalt.

Dacă nu ai fi câștigat tu, pe cine ai fi susținut și de ce?

–  Toți cei 30 de participanți din acest sezon, pentru simplul fapt că au avut curajul să participe, meritau să câștige. Eu sunt recunoscător că oamenii au rezonat, m-au votat și alături de ei am câștigat.

dan ursa
Momentul în care Dan Ursa a fost proclamat câștigător al show-ului Survivor România. Foto: PRO TV

Cel mai emoționant moment din competiție pentru Dan Ursa, cel în care a primit un tricou de la fiica sa

Ce poți să ne spui despre familia ta? Cum te înțelegi cu fiica ta? Ai primit vreun sfat de la soție și fată?

–  Am o relație minunată cu fiica mea, mi-a fost foarte dor de ea și momentul în care am câștigat comunicarea care mi-a adus tricoul cu desenul făcut special da ea a fost cel mai emoționant trăit în competiție. Înainte să plec, m-au sfătuit să fiu eu și să nu mă schimb, indiferent de situațiile prin care voi trece.

Spune-ne un lucru care s-a petrecut la Survivor și nu s-a dat pe micile ecrane. Ce din ce ai trăit tu acolo nu s-a văzut pe post?

–  Chiar dacă pe post se văd jocurile, zilele trăite pe insule și testimonialele noastre, este foarte greu să transmitem tot ceea ce simțim acolo. Totul este mai intens decât acasă, când ești în confortul tău și ai familia aproape.

Din celelalte sezoane Survivor, care au fost preferații tăi?

–  Fiecare dintre cei care au participat în trecut, chiar dacă au fost diferiți, m-au inspirat să completez formularul de înscriere și să-mi găsesc curajul să particip la show.

Ce sfat le dai celor care vor să se înscrie în acest concurs? De ce trebuie să țină cont?

–  Să intre pe înscrieri.protv.ro și să completeze formularul. De acolo, totul decurge natural!

 

ADVERTISEMENT