O tânără din Bulgaria este femeia cu cele mai mari buze din lume. Intervențiile au costat-o peste 22.000 de euro și nu are de gând să se oprească aici. Mulți bărbați îi trimit mesaje zilnic.
Andrea Emilova Ivanova susține că are cele mai mari buze din lume și merge lunar la estetician, pentru a-și injeta acid hialuronic. Tânăra are 25 de ani și a spus că a cheltuit peste 22.000 de euro pentru a arăta așa.
Cu toate că are buzele foarte mari, femeia nu are de gând să se oprească aici cu intervențiile estetice. Își va mări buzele în continuare și își dorește să aibă și pomeții mai mari.
“Îmi fac o nouă injecție cu acid hialuronic în buze în fiecare lună, bineînțeles. Este ca un ritual pentru mine. În curând am programate, din nou, noi injecții de mărire a pomeților.
Continui cu mărirea pomeților deoarece vreau să obțin acel ‘efect wow’ și vreau să fie la fel de mari ca buzele mele. De asemenea, continui cu mărirea buzelor, deoarece vreau să am buzele și mai mari”, a spus femeia.
Tânăra are foarte mulți admiratori, însă nu și-a găsit jumătatea până acum. În același timp, există și mulți bărbați care nu o plac, deoarece aspectul ei fizic este mult prea extravagant pentru ei.
“Sunt o fată cu o înfățișare diferită și extravagantă, iar acest lucru este ciudat pentru mulți bărbați. Bineînțeles că sunt mulți bărbați care mă plac foarte mult, dar sunt și cei care nu mă plac. Ei cred că sunt ciudată și nebună.
Mulți bărbați îmi scriu mesaje private pe rețelele de socializare și îmi oferă întâlniri, bani, călătorii, ceea ce este minunat. Mă face fericită faptul că există oameni care mă plac și care doresc compania și atenția mea.
Cu toate acestea, voi fi mai fericită să întâlnesc dragostea vieții mele, dar nu știu când se va întâmpla.”, a mai spus Andrea, potrivit Mirror.
Andrea a avut parte de mai multe relații eșuate până în prezent. Tânăra din Bulgaria a fost abandonată de doi dintre foștii ei iubiți în adolescență și nu a reușit să-și găsească jumătatea. În plus, îi este destul de greu să găsească pe cineva, mai ales că este diferită de majoritatea femeilor.
Mai mult, tânăra a primit cereri în căsătorie de la bărbați din toată lumea, de când și-a schimbat înfățișarea. Mesajele sunt tot mai dese în ultima perioadă.
“Primesc cereri în căsătorie pe rețelele mele de socializare de la bărbați din toată lumea, din diferite țări și continente. Nu știu cu adevărat numărul exact de cereri în căsătorie, dar trebuie să fie sute în acești ani.
De când mi-am schimbat înfățișarea, a crescut foarte mult. Aproape în fiecare zi primesc online mesaje private de la diferiți bărbați care mă cer în căsătorie”, a mai declarat ea.