Kim Kardashian este una dintre cele mai apreciate vedete la nivel mondial. Are mai bine de 350 de milioane de urmăritori pe Instagram, iar nu puține sunt tinerele care își doresc să arate ca ea. Iată că una dintre ele a și reușit să facă acest lucru.
O tânără în vârstă de 28 de ani și-a dorit să semene leit cu super vedeta Kim Kardashian. Deși poate părea imposibil la prima vedere, s-ar părea că intervențiile estetice făcute de aceasta au ajutat-o să ajungă acolo unde și-a dorit. A cheltuit o avere, însă nu regretă alegerea făcută.
Ashten Empire este cea care seamănă leit cu Kim Kardashian. Mai mult de atât, tânăra speră să câștige chiar mai mulți bani decât idolul său. Având în vedere investiția făcută însă, nu e de mirare de ce aceasta are planuri atât de mărețe.
La cei 28 de ani ai săi, Ashten Empire suferit operații în zona bustului, a posteriorului și de asemenea, a bifat și numeroase tratamente faciale. Totul pentru a arăta precum Kim Karshian. De asemenea, ea a bifat și o rinoplastie.
Dincolo de aceste intervenții estetice însă, tânăra recunoaște că trăsăturile au ajutat-o enorm. Încă din adolescență, mulți i-ar fi spus că seamănă cu Kim Kardashian. Și iată că acum cele două parcă sunt gemene.
Și totuși cât a cheltuit Ashten Empire pentru a arăta ca idolul său? Tânăra a investit mai bine de 40.000 de dolari în intervenții estetice și diferite proceduri. Doar mărirea sânilor a costat aproape 14.000 de dolari.
”Încă din adolescență, oamenii îmi spun că semăn izbitor de mult cu Kim Kardashian. (…) Și adevărul este că, dacă te uiți la pozele noastre de pe vremea când eram bebeluși sau adolescente, aveam multe asemănări. De asemenea, părinții noștri au aceeași etnie, ceea ce ar putea explica asemănarea noastră.„, a povestit tânăra, pentru The Sun.
Și totuși cum visează tânăra să câștige bani? Ashten Empire a debutat în lumea modellingului. Mai mult de atât, ea spune că ar fi fost inclusiv abordată de o agenție de talente pentru a deveni dublura lui Kim Kardashian.
În acest mod, ea ar putea participa la diferite evenimente importante. Pe Instagram aceasta are în jur de 610.000 de urmăritori, iar pe stradă, mulți o confundă cu faimoasa Kim Kardashian. Iar inclusiv paparazzi mai fac o astfel de greșeală.