Sport

Andrei Dicu scrie despre câteva adevăruri triste după dubla Grecia – Israel: Edi, călare pe un cal mort!

După dubla Grecia - Israel, concluzia este tristă: Edi Iordănescu este aproape nevinovat, avem o Națională de giurumele, incapabilă să concretizeze și deconectantă de la speranță.
29.03.2022 | 23:54
Andrei Dicu scrie despre cateva adevaruri triste dupa dubla Grecia  Israel Edi calare pe un cal mort
Edi Iordănescu, un selecționer pe drept supărat (FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES)
ADVERTISEMENT

Iordănescu părea să calce pe urmele tatălui său, stabilind o strategie de contraatac, dar a fost trădat de incapacitatea jucătorilor, iar România pare condamnată la anonimat.

Edi Iordănescu, salvat de circumstanțe. Puteau fi Nea Puiu, Nea Mircea, niciun „nea” nu poate salva Naționala de letargie

Criza de identitate prin care trece Echipa Națională l-a făcut pe Edi Iordănescu să schimbe total, așa cum anunța FANATIK, echipa de start. Cu Man, Mihăilă și Olaru titulari, am sperat după prima parte a jocului cu Israel că eșecul cu Grecia a fost o întâmplare. Nu s-a întâmplat, ba mai rău, ne-am debranșat de la nădejde. Oricine ar antrena această echipă s-ar trezi în pielea lui Edi, un jocheu călare pe un cal mort, bolnav de mort și cufundat într-o putrezeală vecină cu cererea în căsătorie.

ADVERTISEMENT

După înfrângerea din partida cu Grecia, practic, meciul cu Israelul avea două mize. În primul rând, așteptam primul succes de la Edi Iordănescu pe banca „Tricolorilor”, iar în al doilea, eram curioși să-l vedem, pentru prima oară, pe Octavian Popescu, titular la Națională. Dincolo de adaosurile fanteziei și ale exaltării mistice, care apar de fiecare dată la nașterea unei noi vedete, „subiectul” era important, pentru a înțelege dacă junele Popescu poate străluci la Națională, precum în campionat. Nu s-a întâmplat, însă, nimic din ce ne-am dorit.

Dacă, inițial, am văzut că Edi nu l-a trimis pe teren pe Tavi din primul minut (am așteptat 80 de minute pentru a-l vedea și…mai bine rămânea pe bancă, pentru că putea deveni un pretext pentru a ne enerva pe selecționer!), mohoreala a fost concretizată de un joc haotic, cel puțin în repriza a doua, și de un scor descurajant. Din păcate pentru toată lumea, pentru că așa suntem noi, românii, avizi în a găsi țapi ispășitori, Iordănescu este exonerat după înfrângerea cu Grecia și după remiza pierzătoare cu Israelul, de comportarea elevilor săi.

ADVERTISEMENT

Nici Nea Puiu, nici Lucescu, nici Răzvan, niciun tată plus fiu, oricât de geniali ar fi, n-ar putea salva această echipă. Niciun „Nea” și niciun „Mister” (nu de alta, dar avem și noi un coleg, o eminență în materie de antrenorat) n-ar resuscita calul clăpăug de mort, incapabil să reacționeze la o comandă tehnică și la o trezeală, pe termen îndelungat.

Timp de patru reprize, în aceste amicale România a jucat maxim una, iar aceea… amical de norocos. Sigur, Edi a fost inspirat în privința titularizării lui Man. A dat pasa de la golul lui Cicâldău și a marcat al doilea punct. Apoi, și-a plagiat colegul din atac, Andrei Ivan – cel care dormea profund la primul gol al israelienilor – și a ațipit, așijderea.

ADVERTISEMENT

Oricum, mai bine Man decât sub-man, ca să folosesc un termen din limba engleză. Asta, pentru că majoritatea fotbaliștilor care s-au pierdut în anonimat cu Israelul, o echipă de pluton, au fost sub-bărbați. Adică pot ei aspira la titlul de „bărbați”, dar aiureala cu care ne-au cadorisit amintește de puștismele copilăriei, nu de maturitate.

Cu Grecia, zero atacanți, cu Israelul, zero echipă: Vivat Zidul Plângerii!

Cu Grecia n-am avut atacanți, cu Israelul n-am avut nimic, dar ne-am pioșit la Zidul Plângerii. La un moment dat, după primele două goluri, îmi notasem, deja, un posibil titlu: „Imprevizibila Românie: Contraatacul, marcă înregistrată „Iordănescu”. N-a fost să fie, pentru că deși învățăturile lui Tata Puiu pentru fiul său Edi par să fi dat rezultate, previzibila Națională și-a readus pe tapet statutul de echipă de giurumele. Povestea cu Premiul Nobel pentru Pace este, deja, „prea” onorantă, pentru că, pentru orice premiu, trebuie să fii premiabil. Adică, talentat.

ADVERTISEMENT

L-am văzut, ani în șir, pe Sylvester Stallone mergând să-și ridice Zmeura de Aur, distincția oferită celui mai prost actor. Dar, ca să fii „prost” și să o mai și recunoști, îți trebuie… talent, charismă, simțul umorului și inteligență. Cu alte cuvinte, tre’ să fii deștept foc, ca să fii prost. N-am văzut asta la echipa României. Am văzut o gaură cosmică, din care, parafrazându-l pe Ion Caramitru, „cu voia dumneavoastră”, nu putem ieși…

ADVERTISEMENT

Alibec a făcut un meci tâmpit, ca de altfel și Andrei Ivan. Iartă-i, Doamne, că nu știu ce joacă!

În partida cu selecționata elenă, echipa României a arătat că duce lipsă de vârfuri. Din acest punct de vedere, s-a vorbit despre neselecționarea lui Denis Drăguș, care a marcat șase goluri pentru Standard Liege. Pe timp de criză, sentimentalii vorbesc rational, iar „raționalii” cad pradă sentimentelor, însă parcă, totuși, Drăguș ar fi meritat să fie convocat și nu de „formă”.

Au fost convocați, în schimb, Alibec și Pușcaș, ultimul făcând în fața Greciei unul dintre cele mai slabe meciuri din carieră, dacă nu chiar pe cel mai… prost. S-a cam stins feștila lumii în privința unor jucători atât de mediatizați, dar față de care așteptările rămân fără răspuns… Semnăm prea des contracte de stimă cu anumite vedete, fără să aflăm dacă această stimă este bilaterală.

De această dată, Alibec a făcut un meci tâmpit, ca de altfel și Andrei Ivan. Iartă-i, Doamne, că nu știu ce joacă! La scorul de 2-0, ai noștri au făcut legendarul pas în spate, care remarcă Naționala României în istoria fotbalului. De ce, oare de ce? Aceasta-i o întrebare, deloc hamletiană, la care l-aș provoca pe Mister Cornel Dinu să ne răspundă.

Făcând haz de necaz, îmi amintesc un text din același Shakespeare, care sună cam așa: „Hai, mișcă lighioana, adu niște lemne, că mai ai și altă treabă!”. Da’ ce treabă să aibă și băieții noștri? Ei nu sunt „Tricolori”, ci doar gălbejiți, precum mârțoaga lui D’Artagnan, că au auzit că în țară e epidemie de variolă, varicelă, somn ambulant și de alte calamități „ucrainiene”, cum zic unii pe la TV, deși nu sunt neurologi…

Gheorghe Tadici, selecționerul potrivit pentru „cavaleria” de plumb

Untul tricourilor jucătorilor noștri s-a transformat într-o pistă de împiedicare, care îi transformă în comici vestiți. Ceasornicăria cu sărutări pe frunte, care ne trezea serile în momentul în care Naționala U21 făcea furori, a dat faliment. Limbile acelui ceas, care acum alcătuiesc, în mare majoritate, „Naționala Mare”, au ruginit. Sincer, nu pricep această „simbioză”, acest recul istoric, la care părem a fi condamnați.

Oare, ce le fac, acolo, la prima reprezentativă? Îi droghează, îi bat, le dau formol? N-aș crede. Poate că li se acordă prea multă milă și poate că, deși nu-mi face nicio plăcere, probabil că selecționerul optim pentru Națională ar fi… Gheorghe Tadici! Nu glumesc, nu e momentul zâmbetelor.

Edi Iordănescu este un tip „mișto”. Beneficiază de un anumit tip de educație, este un om ferm și pare, în același timp, un sentimental. El nu e un antrenor, ci mai degrabă un autor. Dar ce să faci cu strășnicia unei duioșii, când ești pus paznic de zi, ziua și paznic de noapte, noaptea, la căprăria unor soldăței de plumb? O avea Edi oase cu ochi de mărgean, dar nu poți „vedea” goliciunea decât pus în fața faptului împlinit.