Editorial-comemorare Cornel Dinu. Amintiri cu spanioli și meciul de curtea școlii dintre „a IV-a C” cu „a X-a B”. Am avut dreptate, Cosmine! Filosoful de casierie Vasile Dâncu își admiră opera

Când întâlnim naționala Spaniei îmi vin prea multe amintiri în minte. Frumoase, pilduitoare, ce n-ar putea fi cuprinse nici într-o nuvelă. Începând cu anii ’70, când evreul de calitate Sandu Vogl invita în fiecare an pe Dinamo să joace în turneele „del verano”. „De vară”, cu meciuri pe mai toate marile stadioane ale Spaniei. În superbele lor orașe, cunoscute, atunci, mai puțin. Supuși circuitului avion-hotel-stadion și foarte puțin prin marile lor muzee și catedrale. Nea Sandu încercase în finalul anilor ’40 să unească „Unirea Tricolor” cu „Ciocanul”, creând astfel Dinamo, sub oblăduirea Ministerului de Interne. Imposibil! Echipa negustorilor din Obor nu a acceptat să-și mânjească verdele mental cu roșul bolșevic, adus vremelnic la noi de cominterniști. S-a creat, totuși, cum se spunea mai apoi, un stilou roșu ce scria din când în când comportamental cu cerneală verde, prin intrarea unor „oboreni” în birourile Internelor.

Editorial-comemorare Cornel Dinu. Amintiri cu spanioli și meciul de curtea școlii dintre „a IV-a C” cu „a X-a B”. Am avut dreptate, Cosmine! Filosoful de casierie Vasile Dâncu își admiră opera

Am și jucat de vreo șase, șapte ori împotriva reprezentativei iberice, ultima dată la un 2-2 din 1979, la Craiova. Legându-se o amintire de durată cu jucătorii conduși de „Ladislao” Kubala, Jose Santamaria sau prietenul Miljan Miljanić. Apoi, de la marile echipe de club spaniole, marii Santillana, Benito, Doctorul Pirri, Camacho, Del Bosque, Sol, nemții Breitner, și Netzer. Sau bascul Angel Maria Villar, jurist cu multă școală, diabolic în tot felul de combinații, aproape 30 de ani președintele federației spaniole. Mesean de mare rezistență! Ne-am întâlnit acum vreo 20 de ani în lift la „Hyatt”, în Belgrad. După banchetul de la prânz… Mangă! Se clătina liftul! După patru ore, la meci, în tribuna oficială avea prestanța la bară a lui Istrate Micescu, mare jurist al primei jumătătți de secol 20, ajuns și ministru al „afacerilor străine”. Iar la rugămintea prietenului Djurković s-a întors de lângă Blatter și Johansson, devenind mâna dreaptă a lui Michel Platini la UEFA. Și câte și mai câte… Dar, peste toate, eram egali în joc cu ei și când înfruntam Realul sau reprezentativa „furia roja”… Ca și în fiestele de după jocuri. I-am cam răpus de câteva ori…

Aș mai aminti că palmaresul dintre ei și noi e echilibrat. Nu ne-au învins niciodată „acasă” până acum. Mai mult, îmi amintesc că în aprilie 1987, pe „Ghencea”, am câștigat clar cu 3-1. Arbitrul belgian Alexis Ponnet, care ne cam ciupea cum ne prindea, se uita la pauză, perplex, la tabela de scor, era 3-0, și avea o mimică de om care nu înțelege nimic, imagine surprinsă întâmplător, dar magistral, de camerele tv… Iar „Marca” scria că, într-un singur sfert de oră din prima repriză (minutele 20 și 35), „Fiara” Lăcătuș i-a scos de pe teren pe fundașul stânga Camacho (fractură!) și pe stoperul Goicoechea (tăiat binișor pe genunchi!): „Probabil că teribilul Lăcătuș a avut lama de la luptele de cocoși în ghete, trimițându-ne la spital cei mai puternici jucători”.

Degeaba mi-ai sărit la beregată, Cosmine! Afirmația mea că n-ai experiență și fason ca să conduci echipa națională s-a reconfirmat

În privința confruntării de acum, diferența dintre prestațiile celor două reprezentative a fost imensă. Spaniolii s-au jucat cu noi vreo 70 de minute ca în curtea școlii, când se-nfruntă „a IV-a C” cu „a X-a B”… Bine, Contra a reconfirmat că de când e la pupitru după neavenitul prăfuit Daum „Daumă totală”, n-a evoluat niciodată cu aceiași jucători și cam în același sistem de așezare. Dinamica e de furnicuțe prin iarba rară de pe „Arena națională”. Acum, într-adevăr, a fost și mai surprinzător. Așa cum, anunțând că pregătește o surpriză, ne-a lăsat cruciți. A trimis pe teren un 5-3-2 ce le-a scos și mai mult în relief spaniolilor superioritatea tehnică și concepțională de joc. Cel puțin în prima repriză, ibericii având nu mai puțin de 7 (șapte!…) ocazii mari de a termina meciul, iar noi… niciuna!

Benzar și Toșca au fost chiar mai jalnici decât de obicei. Ultimul fiind pur și simplu „implantat” în iarbă de driblingurile și pătrunderile lui Navas. Spaniolul a zburat cu așa viteză pe lângă el încât Toșcuță, despre care nu pot afirma că e apărător, „va dormi trei zile neîntors”. Afirmația îi aparține lui Radu Paraschivescu. Celălalt popic, Benzar, a avut doar centrarea pe Pușcaș de la golul nostru. Apărătorii noștri centrali, Nedelcearu, Chiricheș și Grigore, parcă nici nu au fost pe teren! În prima repriză, în majoritatea fazelor în care spaniolii verticalizau, au fost simple jaloane. Privindu-i chelia lui Chiricheș, care nu a luminat niciodată intervenții de apărător sadea, am avut impresia că s-a născut… bătrân! Și e „căpitanul” echipei! Degeaba mi-ai sărit la beregată, Cosmine, când ai fost numit acum doi ani. N-am nimic cu tine, te-am apreciat ca jucător. Afirmația mea de atunci că n-ai experiență și fason ca să conduci echipa națională s-a reconfirmat. În niciun caz nu mă bucur pentru așa ceva. Ba, din Contra, Cosmine, deși ai și nume, și comportament de controverse.

Vreo 60 și ceva de minute am contat doar pe Tătărușanu și Pușcaș. Dramatic! Groaznic!! Năucitor!!!

Spaniolii au arătat din nou că „știu jocul actual”, cum ar fi pus, hâtru și atoatecuprinzător, nea Tinel Stănescu. Bloc funcțional perfect, cu dilatarea și comprimarea zonelor mereu la timp și premeditat în funcție de voiau să obțină. Viteza de pătrundere a spaniolilor, de le-au provocat otite „tricolorilor”, a fost dată de realismul circulației din maxim două atingeri a balonului, mereu pe direcția de pătrundere peste liniile noastre, cu „filtrante” ucigătoare. Și nimic pripit sau întâmplător. Practic, vreo 60 și ceva de minute am contat doar pe Tătărușanu și Pușcaș. Dramatic! Groaznic!! Năucitor!!! Ceva, ceva ne-a mai adus în joc golul nostru: singura centrare bună a lui Benzar, capul, la propriu, dar și la figurat, al lui Pușcaș și reluarea „speculantului”, sezizați ghilimelele în sensul bun, Andone. Acesta, ca și Hagi, cred că trebuia să evolueze din primul minut al meciului.

Deși nu meritau prin prestația totală, „tricolorii” puteau egala în prelungiri, „ca-așa-i în… fotbal” când ratezi incredibil (repet: 7 ocazii în prima repriză ei, noi nimic!), ca spaniolii. Cum era să fie și la Guimaraes, la „capul” moale al lui Cristea. Per total, afirm cu toată responsabilitatea că a fost primul meci din istoria naționalei noastre în care, pur și simplu, adversarul s-a jucat noi de-a șoarecele cu pisica… incorect, de fapt ca pisica cu șoarecele, scuzați cacofonia… „Reprezentativii” noștri de acum fiind jucători de fotbal (nu fotbaliști, față de ce se joacă acum în lumea bună a fotbalului european) cu doar cursul gimnazial de cunoștințe trecut cât de cât. Față de spanioli, studenți meritorii la Universitatea fotbalului de acum. De aceea, haideți să ne mințim ca de obicei, că puteam mai mult, dar dacă și cu parcă… Dar nu mai dați statistica disputei, este înfiorătoare pentru noi. Mai rău decât așa ceva nu cred că mai putem… „reuși”!

Nu era mai bine să trimitem pe teren, cu Spania, câți mai mulți dintre tinerii care au confirmat în vară, în Italia?! Ce se putea întâmpla mai rău?

În final, îmi permit să sugerez din nou: „esperților” federali de la „Distrugerea fotbalului” („Casă” nu mai e de vreo zece ani!), dacă oricum aveam șanse minime să evoluăm la turneul final al Europeanului, tocmai la noi acasă, nu era mai bine să trimitem de ieri pe teren câți mai mulți dintre tinerii care au confirmat în vară, în Italia?! Ce se putea întâmpla? Să ne dea cu fotbalul în cap în cel mai rău caz, cum s-a și întâmplat, de fapt, aseară cu așa-zisa reprezentativă a momentului! Își mai prelungeau domnia doar în interese proprii, ca și până acum, conducătorii federației? Apărea „noname-ul” Burleanu, sau „povestitorul” Stoichiță, și ne mai păcăleau preț de câțiva ani, declarând că  pregătesc campania de calificare la Mondialul din 2022!!! Se mai bătea pe microfonul minciunii și secretarul general adjunct „Bordescu”, cu prenume de înger și apucături de șef de cadre al fotbalului din toată țara, șef de service auto ca pregătire „fotbalistică”, ce dădea ca pildă de Întorsura Buzăului aia cu gospodarul ce-și face iarna căruță pentru la vară…

Digisport.ro

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

Uite, pe final, mi se zbuciumă în cap, dându-mi pumni de amintiri, memoria. Puteam să ne trecem în palmares, la execuția suferită aseară, un 1-7 ca la Zürich, în 1967! Sau un 0-6, ca la Madrid, în 1962… Paradoxal, în Elveția, în ’67, meciul a fost echilibrat, justificându-se apoi, aberant, că medicul de atunci al lotului, Stănescu, care după acestă ispravă a și rămas în străinătate, ar fi greșit… „pastila”! În special la apărători. În timp ce, la Madrid, „tricolorii” aruncați în luptă de măsluitorul de fotbal Titi Teașcă (fie-i țărâna ușoară!), au avut de înfruntat o veritabilă „furia roja”, cu Paquito, Adelardo, Veloso, Guillot, Gento… În plină glorie devoratoare de adversari, nu ca aceasta de acum, în schimbare certă, în căutari încă, după cum s-a văzut și din ratările de neimaginat din prima repriză. Teașcă inventa și mințea frumos, nu ca novicii federali din zilele noastre. „Micul Napoleaon”, așa cum îl alinta conu’ Jean Barbu, îi mai și antrenase, chipurile științific, pe Pârcălab și restul, vreo lună înintea jocului, cu saci de nisip în spate, la Poiana Brașov. Mare pișicher piticul Teașcă, ce doar la stat aducea cu Napoleone di Buonaparte Corsicanul. Dar, la invenții și minciuni măiastre îi întrecea cu prea mult pe jonglerii federali de zi și de mâine, unși de filosoful de casierie Vasile Dâncu.