Sport

Editorial Cornel Dinu. Dinamo crește, CFR Cluj greșește, Rapid kosovește, FCSB comănește

Cornel Dinu analizează etapa 28, cu victoriile lui Dinamo, Rapid și FCSB, doar egalul lui CFR Cluj, cu două runde înaintea de împărțirea campionatului în play-off și play-out.
01.03.2024 | 09:07
Editorial Cornel Dinu Dinamo creste CFR Cluj greseste Rapid kosoveste FCSB comaneste
Editorial Cornel Dinu. Dinamo crește, CFR Cluj greșește, Rapid kosovește, FCSB comănește. Foto: colaj Fanatik & sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Dinamo a bătut pe Hermannstadt și speră să ducă minunea salvării la capăt. CFR Cluj s-a împiedicat în prelungirile meciului de la Galați. Rapid s-a distrat cu „Bătrâna Doamnă” UTA. Florinel Coman a salvat FCSB după o repriză slabă și a așezat lucrurile în normalul „calculelor hârtiei” la Voluntari.

Editorial Cornel Dinu. Dinamo crește, CFR Cluj greșeșete, Rapid kosovește, FCSB comănește spre titlu, iar Craiova se împarte între play-off și evitarea retrogradării

Antepenultima tapă a campionatului NORMAL a debutat la Craiova, pe bijuteria de stadion care merită cu prisosință o Craiova măcar spre Maxima. Minima Mititeilor, pornită cu pretenții de play-off în acest sezon, n-a reușit să învingă o grozav de determinată distribuție a lui Poli Iași, condusă de pe margine de un antrenor serios din toate punctele de vedere, Leo Grozavu.

ADVERTISEMENT

…Trimis în tribună la pauză de un arbitru care promitea și… s-a lăsat… de promisiuni, Horațiu Feșnic, veșnic în conflict cu câte cineva și cu el însuși. Când o să priceapă domnii în negru și-n ceru’ gurii că nu sunt trimișii din Ceruri ai Creatorului, o să avem o șansă în plus la normalitate în săracu’ nostru fotbal sărac.

Revenind la fotbal, „plăieșii” prea grozavului mânios și periculos Grozavu – nu-i așa, nea Feșnice? Grozav de periculos Grozavu ăsta, Dumnezeii… Dumnezei vă credeți voi, arbitri, nu altceva, să nu sufle vreun antrenor-infractor spre voi că vă ia spoiala…

ADVERTISEMENT

Revenind din zona neagră a arbitrilor la fotbal, „plăieșii” lui Leo Grozavu au făcut iarăși un joc hotărât, obținând de la confuzele gazde „oltene” doar un punct. Deși, după desfășurarea bătăliei, eu zic că meritau victoria, controlând, în general, ostilitățile.

Sătul de zaibărul acru oferit cu titlu de Prossecco de Giovanni Costantino, Adrian Mititelu l-a trimis acasă pe italianul care i-a adus Știința la buza dură a barajului din visul de play-off. Și, se pare, că reîncălzește ciorba cu Marius Croitoru, nepriceputul care i-a epuizat echipa în octombrie 2022. Oltenisme mititele…

ADVERTISEMENT

Editorial Cornel Dinu. Dinamo a pornit asaltul Sibiului din startul partidei că doar era lângă Arcul de Triumf. Și a dat gol la mijloc primei reprize

Pe stadionul „Arcul de Triumf” suferinda „haită” de sindromul Gruia a primit revelația de omogenitate și coerență în posesie, Hermannstadt. Care venea, sub comanda promițătorului Măldărășanu, doar cu o înfrângere, în cazanul din Giulești (cu care e atât de obișnuit!), în precedentele 5 etape.

„Hermnaștazii” or controlat prima repriză, având 4 ocazii, din care două foarte mari… e de remarcat Golubovic… „câinii” lătrând doar în surdină în prima jumătate de meci. Dar „mușcând”, totuși, o dată, prin golul avantajului cu care au plecat la odihna pauzei. Din singura fază clară de atac, în minutul 25, când Pavicic a găsit o „filtrantă” trimisă-n ațe de Gregorio pe lângă depășitul și vulnerabilul cam sfârșit stoper al oaspeților, Valerică laolaltă cu Găman, ajuns acum câteva zile la 35 de ani.

ADVERTISEMENT

Editorial Cornel Dinu. Hermannstadt a dominat repriza a doua, dar „câinii” au tras cu colții de victorie și au reușit o nouă… Renovatio!

Și în repriza a doua Sibiul „hermanștar”  a dominat. Dar din ce în ce mai puțin lucid și sigur în privința eficienței dorite de Măldărășanu pe atac. Kopic și-a așezat bine „câinii” de pază a avantajului ce părea fragil. Au pus presiune pe posesia adversă și în multe momente s-au apărat și cu 6 jucători în linia defensivă. Și, astfel, n-au mai fost decât câte o ocazie pentru fiecare echipă.

Eu cred că Dinamo, așa cum arată că poate juca acum, se va salva de locurile direct retrogradabile, chiar dacă „onorevoli capi” hărăziți din înalturile sentimentelor profunde pentru Dinamo, nicidecum din interese financiare meschine, au dovedit până acum că se conduc după instinctele emanate de reclama cu Serghei Mizil – autentic talent (și) actoricesc – rezumată la „Dacă tot pierdem, măcar să câștigăm!”.

La Dinamo se știe că Renovatio dă banii, încearcă strategia salvatoare și mai și repară comportamentele de Pat și Patachon ale lui Voicu și Nicolescu. Nu contează decât faptul că oamenii care conduc Renovatio sunt tineri, unii băieții celor albiți la tâmple care știu ce înseamnă Dinamo, au suferit și s-au bucurat în timp cu acest mare brand și e firesc să mai și dreagă gafele „reușiților” amintiți mai sus.

Editorial Cornel Dinu. La Galați au scrâșnit baionetele de Oțel și CFR Cluj s-a mutilat în prelungiri

Oțelul – CFR Cluj a avut prea multe ciocniri de veritabil turnir între cele două blocuri scurte ale „trupelor”. „Oțeliții” din Galați ne-au obișnuit cu imaginea unei echipe muncite în antrenamente, care are în joc mult din combativitatea antrenorului Dorinel Munteanu, suspendat de gură bogată, dar și cu probleme de sănătate… ajută-l, Doamne, să scape de necazuri…

Așteptata superioritate tehnică a clujenilor s-a văzut rar, neconfirmând afirmația „clasa triumfă handicapul”. Practic, din această luptă de tranșee au rezultat puține faze de poartă. Un 2-1 în prima repriză pentru gălățeni, cu „argentinianul” Alexandru Mihai Constantin Pop (este născut la Buenos Aires, pe 1 februarie 2000) în rol principal. Mai întâi a marcat dintr-o lovitură liberă laterală executată magistral (minutul 36), pentru ca, după 9 minute, să respingă de pe linia porții, la un corner, direct în piciorul egalizator al sprințarului Otele.

Aceeași luptă, parcă din baionetele ce loveau mingea, a fost și în repriza a doua. Salvată, oarecum, în final, când, în minutul 83, Ghiocel, deloc suav ca numele, l-a cosit în careu pe intratul Bîrligea. Iar penalty-ul transformat de grecul Tachtsidis părea să aducă o victorie de păstrat speranța lui CFR Cluj.

Numai că, în al treilea minut al prelungirilor, Muhar a dat și el cu coasa în piciorul lui Tănasă, cum altfel decât în mijlocul careului propriu. Penalty clar până și pentru albitru’ Chivulete (ce cruzime pe taică-su să-l pună să-i urmeze fluierătura), a transformat Cisotti și egalul consemnat la 2 este o pronunțare corectă „ „sentinței” care a bucurat pe FCSB și Rapid.

„Siderala” meciului a fost rostită de unul dintre comentatorii TV de la Digi Sport, la o lansare a unui atacant: „Să sperăm că liniile de la VAR vor fi trase corect”. Liniile, drumul cel mai scurt dintre două puncte, simplele linii… Dacă am ajuns aici, e clar că am reușit să compromitem încrederea nu numai în corectorul VAR, dar chiar și în… logica simplă a  geometriei. Ca la noi, la nimeni…

Editorial Cornel Dinu. U Cluj a învins Farul și s-a poziționat foarte comod pentru un fotoliu în play-off

U Cluj și Farul sunt două echipe mobile, în sensul că antrenorii Sabău și Hagi schimbă repede modulul de joc, din cel de apărare cu presiune pe posesia adversarului în agresivitate pe atac. Adică de la un 4-4-2 ce devine 5-3-2 pe posesie, trec repede într-un 3-1-3-2. Se practică în toată lumea, demult. Problema este rapiditatea și eficiența prin care treci din modulul de apărare în atac, pentru a-ți surprinde adversarul.

Și terminați, „esperților” întunecați la vorbă și la minte, cu „tranziția pozitivă și negativă”! Marile școli de fotbal numesc o astfel de „manevră” (ca să înțelegeți și voi despre ce este vorba) „dilatarea și comprimarea zonelor”. Că în tranziție suntem de când ne știm și vedeți în ce hl ama ajuns și am adus țara.

Bun, să ne întoarcem pe Cluj Arena. Interesant echilibrul golaverajului Farului, 36 la 36, neobișnuit la echipe din zona în care vrea să lumineze „Regele”. Stricat de 0-1 la pauză, după o primă repriză pașnică, în care e de remarcat, din nou, „plasa” de gafe a „marinarilor” deseori doar… „pescari” de apă sărată.

Stoperul Ionuț Larie, „căpitanul” corabiei regale, ca și în alte dăți, i-a pasat, șocant, lui Daniel Popa în propriul careu, în minutul 34, iar pasa firească la venitul „volante” Nistor s-a transformat în 1-0. Mă surprinde că, de multișor, cei doi Gică din înaltul Farului nu găsesc stoperi siguri și, în general, un sistem defensiv puternic.

În repriza a doua, Gică Hagi a făcut repede toate schimbările, ceea ce spune foarte mult. a dominat cu valuri de mare… liniștită, scoțând la suprafață nisipul pe care îl cam scrâșnește jocul Farului de ceva timp. Fără spuma golurilor de altădată. Mult prea puțin pentru măcar un egal cu „Haide U”, promovată pe loc de play-off deși nu mai câștigase de 5 etape…

Editorial Cornel Dinu. Rapid a strâmbat „Bătrâna Doamnă” UTA în Kosovo din Giulești

Rapid a pornit meciul cu UTA fostului de toate Rednic în forță, ca scrâșnelile fioroase ale puternicelor locomotive „Pacific” din copilăria mea. Și a avut 2-0 în minutul 13, prin promițătorul puști Robert Bădescu, U21 promovat în prima echipă de incursiunea nocturnă în istoria Copoului a altui promițător U21, Borza, care, astfel, poate că și-a semnat statutul de… rezervă. Capul face, cariera trage.

Era 1-0 deja din secunda 54, prin golul lui Rrahmani, după o gafă bengoasă a lui Benga, și atacantul rapidist dă din ce în ce mai mult impresia că în Giulești e… Kosovo! În sensul bun al „casei” sale, se simte ca acasă, nu vă gândiți la conotații războinice sângeroase…

Totul „curgea” spre o victorie liniștită a Giuleștinei, numai că, la fel ca și în unele din meciurile precedente, Rapid s-a retras în depou, forțată și de, poate, cele mai bune 30 de minute ale „Bătrânei Doamne” din Arad în acest sezon.

„Rednicii” au înghesuit „vagoanele” Rapidului transformat în mărfar și au marcat revenirea printr-un gol marcat în minutul 44 tot de un… rapidist: împrumutatul Mikovski. C-așa e-n fotbal ades… Exilații, chiar temporal, iartă, poate, dar nu uită niciodată!

Tribuna fierbătoare a Giuleștiului e emanat ce-a emanat entuziasmul ei bine-cunoscut, dar, după ce UTA a trecut pe lângă egalare după pauză, în vreo trei faze, din care două rarisime, a început să murmure a fluierat. Și nu de locomotivă…

S-a jucat deschis de ambele părți, atacuri multe și, de aici, logic, situații de gol greu de numărat. Aminteam cele două mari ocazii ale „rednicilor”, Luckassen (51’) și Stolnik (52’).

Rapid a ieșit, cu noroc din tunel și Rrahmani a făcut „dubla” (83’), iar Burmaz a marcat, probabil, golul carierei, cu un trasor marca Hagi, de la vreo 30 de metri, din lovitură liberă, mingea tăind distanța în vinclu fără să se mai obosească să se mai și rotească prin aer.

…Amintindu-mi acest final de atacul Rapidului din anii ’65-’70, când au cîștigat primul titlu (1967) cu Valentin Stănescu pe banca tehnică, Năsturescu și Codreanu arând benzile, diabolicii inventivi Nicki Dumitriu II – „Fachirul” – și Puiu Ionescu vârfuri, susținuți de la mijloc de salahorii „Constantini” Dinu și Jamaischi, păziți în apărare de internaționalii Dan Coe, Culae Lupescu, Ion Motroc, Ilie Greavu și Rică Răducanu. Ce echipă… Se-ntoarce frumusețea fotbalului și farmecul vieții în Giulești? Nu pot decât să aplaud…

Editorial Cornel Dinu. Universitatea Craiova, chiar cu tălpile puse de Ivan, a „rafinat” Petrolul și așteaptă liniștită play-off-ul

Ultima zi a maratonului fotbalistic intermediar care a ucis serile soțiilor, amantelor, iubitelor săptămâna aceasta, a adus speranțele înecatului la Botoșani, și de supraviețuire, pentru gazde, și de play-off, pentru oaspeții de la Sepsi. Chiar dacă a avut multe ocazii și un penalty ratat, neașteptat, de altfel tehnicul Florescu, moldovenii n-au putut să recupereze avantajul luat de „sfinții gheorgheni” în minutele 24 (Păun) și 31 (Debeljuh). Și cam „Pa, pa!” practic pentru aventura boiarului Iftime în prima ligă, cu toate rugăciunile în lacrimi la icoanele din unicele biserici și mănăstiri din dulcea Bucovină.

În continuarea serii fotbalistice interne, Petrolul și Universitatea Craiova a Rotarului Olguței sperau să-și lămurească locurile în sau afară din play-off. Și au lămurit: Universitatea Craiova va juca pentru titlu, Petrolul va juca pentru supraviețuire. 3-2 cu de toate, ca la șaormă, pentru olteni, a fost pe „Ilie Oană”.

S-a jucat deschis, pe atac de ambele părți, pentru o victorie și a orgoliului trecutului istoric al celor două echipe (dacă admitem, prin omisiune, măcar o clipă, că Universitatea Rotarului, înființată în 2013, ar avea ceva în comun cu Craiova Maxima, în afara numelui, atribuit forțat politic de o instanță găunoasă).

Dispută plăcut de urmărit, echilibrată ca număr de faze de poartă și, de aici, ocazii. Numai că superioritatea atacului craiovean a fost evidentă față de apărarea tare debusolată a ploieștenilor. Așa că oltenii conduceau cu 3-2 în minutul 59 – după golurile, în ordine, marcate de Markovik (32’), Baiaram (40’), Huja (45+1’), Grozav (47’)… iarăși 2-2, după 2-0 pentru talentații Craiovei… și din nou Bairam (58’).

În minutul 70, însă, neinspiratului bulgar care-i conduce pe craioveni, Ivailo Petev, i se pun pete (de unde și numele lui, probabil…) să schimbe (cum face cu apărarea aproape etapă de etapă…) tot atacul, de parcă se intrase în prelungiri, invitând astfel Petrolul la atac. Degeaba.

Ba, mai mult, neînțelesul vieții și veșnic frustratul fotbalistic Ivan putea face 4-2 în minutul 83 dacă nu rata, cu nonșalanța celui care nu înțelege nimic din ceea ce i se întâmplă, pălitura de la 11 m acordată după ce VARUL a fost amestecat minute în șir (???), după un fault clar al lui Meijers asupra aceluiași Ivan… Și Universitatea a jucat ultimele 17 minute (10 de prelungiri!) cu prazul în… mă rog, i se vedeau numai frunzele…

Editorial Cornel Dinu. Noi și Ordinul Jartierei, baba și mitraliera… Așa că „marinarii” finului Pandele conduceau la pauză liderul nașului Gigi Becali

În ciuda locurilor din clasament, a formei din ultima perioadă de timp, a valorii loturilor, partida David FC Voluntari – Goliat FCSB a fost așteptată de toată lumea cu interes… de fapt cu interese… și speranțe împărțite. Se confruntau liderul detașat, al „nașului” Gigișor la toate butoanele, cu sărăcuța de victorii (9 etape fără „succesuri”) a „finului” Pandelaș. Căzută, iată, la doar două puncte, cine ar fi crezut?, de resuscitații mei „câini roșii”. Adică de retrogradare.

A mai scris și prietenul meu Alin Buzărin un editorial despre adevărul că, în fotbal, am rămas la nivelul contestării arbitrajelor și al „omeniilor”, finuț spus aranjamentelor, blaturilor. Suntem tare departe de „Messieurs, honni soit qui mal y pense!” („Domnilor, rușine să fie oricui se gândește rău la asta!!”), rostit de Eduard al III-lea când amantei sale, Catherine Montagu, contesă de Salisbury, în timpul uni bal la Calais, i-a căzut jartiera în timp ce dansa și regele i-a ridicat-o. Moment, gest și replică celebră care a dus la înființarea celui mai înalt ordin cavaleresc britanic, „Ordinul Jartierei” (The Most Noble Order of the Garter), în secolul al XIV-lea.

Dar să revenim pe stadionul plin, minune cauzată doar de venirea FCSB-ului la Voluntari, cu nea Gică Marineru’ dând comenzi de atitudine cu porta-vocea, de pe puntea fotbalistică a „primarelui” Pandele, „matelot” la origine. Dispută echilibrată, echipa antrenată de „Du-te, Dică, du-te!” a deschis scorul profitând de o apatie grei de înțeles a jucătorilor cu care se vede la antrenamente Ilie Haralambie.

A marcat, în minutul 16, „bietul” Dumiter, împrumutat de la… FCSB, după o fază controlată ca la biliard de „voluntari”, la care apărarea „nașului” Gigi Becali a privit parcă de pe scaune dinamica paselor adverse în careul lui Târnovanu.

Editorial Cornel Dinu. Florinel Comana fost comandantul suprem al lui FCSB și a întors meciul, scorul și destinația punctelor la Voluntari

După cele 3 schimbări ale stăpânului… stăpânul Palatului, la cine vă gândeați? …  la pauză, Lixandru cu Radaslavescu, Octavian Popescu cu Alhassan, Luis Phelipe cu Miculescu, FCSB parcă s-a restartat. Alt joc, alte ambiții, alte execuții tehnice, altă echipă.

Și a ieșit la rampă Florinel Coman cu două sclipiri (în 6 minute, 48 și 54) care a sucit tabela de scor, iar FCSB a controlat meciul chiar dacă nu a mai marcat. Și a câștigat  meritat, infirmând suspiciunile unor „cunoscători”, cred că genetice la majoritatea dintre noi, românii. Zeflemiști și miștocari de Dâmbovița, rămânem sub nivelul jartierei veritabile, tare departe de noblețea și fair-play-ul britanic.

Până una, alta hai să ne pregătim de etapa 29, care începe azi, cu o mare cumpănă în Copou, Poli Iași – Dinamo, pentru a fi sau a nu fi în Superligă…

ADVERTISEMENT