Editorial rar Cornel Dinu. Adică laudativ! Derby ca altădată. „Fecesebecaliuța” a redevenit FCSB, „Dinamoul” s-a făcut iar Dinamo

Într-adevăr a fost un „Derby de Romania” ca „zăpezile de altădată”. Făcându-ne să apreciem că se poate crea și la noi, în teren, dispute cu nimic mai prejos decât între fruntașele marilor campionate ale Europei. Rar ce-i drept și acum paradoxal, pentru că FCSB și Dinamo ocupă acum locurile 9 și 10 în clasamentul primei ligi. Unicat în istoria celor mai mari, în timp, cluburi de la noi.

Editorial rar Cornel Dinu. Adică laudativ! Derby ca altădată. „Fecesebecaliuța” a redevenit FCSB, „Dinamoul” s-a făcut iar Dinamo

Acum cred că s-au recreat ambițiile de altădată, orgolii pozitive de supremație. Dovedind și pentru mine că în mintea jucătorilor se pot aprinde și prin presiunea opiniei publice pentru o astfel de ciocnire ambiții și veleități fizice și tehnice deosebite. Deci se poate ca jucătorii celor două foste „mari” să se dovedească… fotbaliști! Și că sunt unde sunt acum în clasament, cu evoluții deseori deprimante, din cauza ambițiilor deșarte, fără competență și generozitate emulativă a celor care-i conduc. Poate înțeleg și aceștia, cât de cât, că trebuie să se comporte cu totul altfel decât în maniera mai mult distrugătoare din ultimii ani. Lăsând deoparte hazardul și hohotul de râs păgubos din societatea noastră, atât de inconștientă de câteva decenii. Care i-a cocoțat unde nici măcar ursitoarelor nu le-a dat prin gând că-i pot urca. O veritabilă secesiune, dramatică, din care nu văd cum putem ieși curând. Poate numai cu un număr cât mai mare de astfel de spectacole de calitate, al câtor mai multe echipe de pe la noi, care alungă mediocritatea.

Și FCSB, și Dinamo sunt în creștere ca joc cu noii Dușan Uhrin jr. și Bogdan Argeș Vintilă la comandă. Au arătat prin felul în care și-au pregătit, cu certitudine, jucătorii pentru derby, că prestațiile de calitate nu sunt doar o amintire și că pot fi o realitate încurajatoare. Ne dorim și noi, spre binele fotbalului nostru, care nu-și poate reveni și așeza unde a fost decât cu reîntoarcerea firmelor puternice de altădată. Așa e pretutindeni! În țările care se respectă și-și înfrâng prin legi și fapte instinctele păguboase. Iar cu așa ceva nu se glumește!  Cum nici eu n-am să glumesc în analiza acestui joc, dorind să cred că este un nou început (scuzați limbajul de lemn!) pentru cele două foste mari până mai ieri locomotive ale fotbalului nostru.

Editorial rar Cornel Dinu. Nistor a dominat scena prin mișcare și execuții, Coman a „scrâșnit” de fiecare dată în coasta defensivei „câinilor” când pleca șerpuind cu mingea la picior

Așezându-se ambele în 4-3-3, nu a fost nevoie de măsuri de finețe în strângerea și dilatarea zonelor. Încercându-se componente ale fotbalului mare: blocuri mobile bine gândite funcțional, presing de ambele părți (firesc cu intermitențe), posesie cu circulația rapidă a jucătorului și al mingii, mereu spre poartă. Spectacolul de calitate fiind asigurat și prin verticalizările declanșate de mijlocașii ambelor distribuții, veritabilă „rara avis” în jocul echipelor noastre. Cu un Nistor care a dominat scena prin mișcare și execuții. Și Coman, de partea cealaltă, care a „scrâșnit” de fiecare dată în coasta defensivei „câinilor” când pleca șerpuind cu mingea la picior.

Digi24.ro

Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €

Filmul jocului a fost echilibrat în prima repriză. S-a marcat, dar au mai fost și multe faze de poartă. Spre binele fotbalului și interesului din tribune. Ca și în a doua parte a meciului. La primul gol, „traseurul” de la corner al lui Nistor, veritabil „regista”, i-a pus mingea pe cap neașteptatului Ciobotariu, care a marcat profitând și de expectativa totală a trei adversari, Oaidă care l-a scăpat din marcaj, iar Planic și Cristea, stoperi „foarte reușiți”, i-au admirat săritura. Egalarea a fost urmarea unei „talonări” a la rugby a lui Tănase și Coman, ultimul împingând mingea în plasă printre iarăși trei apărători, acum dinamoviști, Moldoveanu, Ciobotariu și Puljić, ce n-au găsit mingea în această aglomerare. Care nu sunt, nici unii, nici alții la prima „abatere” gravă de acest fel. Dinamo putea intra cu avantaj la pauză dacă atât de „lăudatul” Kovacs sancționa cu 11 m hențul clar, în careu, al lui Cristea, în minutul 43, sau dacă, după doar două minute, cele două, trei reluări în adversari ale „câinilor”, cu Puljić nimerind doar bara s-ar fi transformat în gol. Așa cum s-au angajat, „câinii roșii” meritau acest avantaj la pauză.

Editorial rar Cornel Dinu. „Câinii” au ieșit din „coteț” pe final, terminând meciul cum a început FCSB, cu trei atacanți centrali

Același spectacol de calitate i-a ținut pe spectatori în suspans continuu în partea a doua a meciului. Cu FCSB făcând două schimbări de atac chiar din minutul 46: Gnohere, la fel de bine „hrănit”!, în locul lui Man, șters în primul mitan, și Popa în locul la fel de ștersului Vână. Greu de apreciat dacă FCSB s-a impus destul de clar în continuare, profitând de retragerea disciplinată în apărare, închizând culoarele și mizând pe contraatac a trupei purtată în luptă de Nistor, sau că valoarea superioară a „foștilor în Ghencea” a cam făcut legea.

Finalul meciului i-a scos pe „câini” din „cotețul” apărării, atacând din nou. Nu s-a mai marcat, dar raportul ocaziilor a fost 5-2 pentru foștii steliști, 4-2 la cele mari. A schimbat și Dinamo, dar nu defensiv. Răuță a preluat zona de mijloc metodist a lui Mrzljak, de la care nu e exclus să se aștepte prea mult. Iar prin înlocuirea în atac a lui Neicuțescu cu Popa, Uhrin jr. a jucat, ca și tatăl său uneori, foarte bun antrenor, finalul cu trei atacanți centrali. „Trident” folosit și de Giovanni Trapattoni sau Marcello Lippi în finalurile „squadrei azzurra”. Iar fotbalul mare se întoarce mereu la astfel de soluții confirmate în timp. Când vrei să intri prin apărările adverse cât mai direct și central pe poartă, se pun și acum trei atacanți percutanți pe linia de 16 m, dar și doi învăluitori agresivi pe benzi, care să combine străpungător cu fundașii laterali. Iar dacă „servanții” din mijloc au și finețea verticalizărilor pe culoar și abilitatea imaginativă a combinațiilor simple, dar eficiente, de „refinittore”, lupta e aproape câștigată.

Editorial rar Cornel Dinu. Un spectacol de foarte bună calitate a fost din nou compromis de barbaria unor sălbatici din tribune

Din păcate, acest spectacol de foarte bună calitate, mult peste ultimele dispute dintre cele două, a fost din nou compromis de barbaria unor sălbatici din tribune. Pe cine cred ei că reprezintă și ce nebunie – chipurile de fapte de arme sau de atașament pentru echipa iubită – cred ei că fac prin violența verbală a strigărilor, am mai auzit. Aruncarea petardelor și a feluritelor obiecte spre capul dușmanului închipuit numai de puțina lor judecată, și aceasta încețoșată, am văzut. Arsenalul în acest sens al răului pe care îl folosesc, mă face să cred că „homo sapiens”, în căutarea hranei!, era mai puțin agresiv decât aceste specimene mult mai primitive, care sălășuiesc pe stadioanele noastre cam de multicel.

Digisport.ro

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

Și tot cam de multicel timp, și noi, marea majoritate (scuzați cacofonia de… întărire) a normalilor ce ne repugnă comportamentul acestor sălbatici, stăm în expectativă, că așa ne e felul. Așteptând firesc ca statul să taie odată în carne vie, prin decidenții ce-i alegem să ne reprezinte și să ne apere. Deocamdată n-are cum să facă așa ceva, promulgând legi și măsuri punitive, reparatorii a echilibrului comportamental normal și necesar. E din ce în ce mai slab statul și verigile sale ce-l compun la noi. Prin ceea ce a făcut, ades, asociere și numire în funcții importante a unora cu infracțiunea în ADN-ul lor de oportuniști puși numai pe căpătuială, a devenit vulnerabil. Deși se știe și se spune, de câteva zeci de ani, că „Strada nu e țara!”, simțind statul nostru, puțin spus „cu musca pe căciulă”, haotica stradă l-a pus cu trei strigături și câteva petarde, cu botul pe lăbuțe (că statul nostru n-o fi vreun… Saint-Bernard!) în cușca inofensivă numită sfidător „Palatul Victoria”. Păi el nefăcând decât arareori, de ani buni (ce nonsens, de fapt de ani răi…), ce are nevoie Neamul, este, de fapt, „Palatul Înfrângerii”. Naționale, desigur!