Editorial Răzvan Ioan Boanchiș: Rapidul dinamovist

Toată lumea dă în Burcă și nu e drept. E foarte drept. Dinamo și Rapid au pierdut în ultima etapă, dar s-au prăbușit de la înălțimi diferite. Rapid a alunecat de pe crengile unui copac, iar Dinamo a căzut din căpșun.

Dinamo și Rapid, sub lupa lui Răzvan Ioan Boanchiș: „La fotbal am fost cu Puterea”

Rapidul dinamovist (cu Mircea Lucescu, Sabău, Rednic, Lupu) a câștigat campionate ale României și a bătut Hamburgul, cu Răzvan Lucescu pe bancă. Acest Dinamo rapidist (cu Nicolescu și Burcă) e o rușine.

N-am vreun merit sau vreo vină, am crescut în centru și n-am iubit niciodată „echipele civile”, cum le zicea Adrian Păunescu. Am detestat uniformele, epoleții, alinierea, dar la fotbal am fost cu Puterea. Rapidiștii erau pentru mine perdanții cu suflete bogate și recunosc că întotdeauna am tras spre învingători.

Există victorii fără amintiri. Înfrângerile Rapidului au născut basme, iar triumfurile au pecetluit mituri. Nu e pentru prima dată când comit un act de lezrapidism povestind că mie mi-a plăcut Rapidul dinamovist, cu aureolatul Mircea Lucescu, cu antipaticul performant Rednic, cu Răzvan Lucescu. Răzvan a făcut Rapidul european și nu voi uita niciodată a doua noapte de la Hamburg, cea din 2006. Prima a fost în 1983, cu Țălnar, Moraru, Orac și am trăit-o doar la televizor. 

Digi24.ro

Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €

E foarte frumos noul stadion Giulești, dar eu nu pot să-l uit pe cel vechi. Era un edificiu al pierzaniei mărețe (iubirea gratuită!) și îmi permit să parafrazez un titlu al lui Nichita Stănescu, „Belgradul în cinci prieteni”. Eu am „Rapidul în trei prieteni”. Primul despre care scriu e Nae Manea și încep cu o minciună. Nae era în relații cordiale cu toți ziariștii, nu știu în ce măsură și prieten, așa că nu vreau să-mi pavoazez biografia cu încă o prietenie, bietul Nae neputând să mai conteste că am fi fost „frați”,„tovarăși”, mă rog, cuvinte colocviale pe care nu prea le agreez.

În fine, și stăteam eu cu Nae și un prieten din Pipera la terasa Ambiance și îl așteptam pe Cornel Dinu. Se întâmpla cu vreo 15 ani în urmă. Puțină lume știe, dar Nae îl adora pe Dinu și se tachinau mereu, iar la despărțire se îmbrățișau. Nae ne-a avertizat: „Fiți atenți cum îi scot lui Cornel din cap bășinile intelectuale!”. Se așază Dinu la masă, iar de sub Nae încep să explodeze niște flatulații cum n-a tras nici Regina Angliei când și-a văzut nora, pe Lady Diana.

Dinu – vituperant ca întotdeauna: „Dragă, încerc să-l stilez, dar nu pot, mentalitate de Giulești, asta e!”. A perorat Procuroru’ vreo cinci minute, în timp ce Nae intensifica producția de zgomote sulfuroase. Până s-a plictisit Nae și a scos de sub fund un aparat, să-i zic așa. Se vindea ștocăria aia prin oraș. „Cornele, ăsta l-am cumpărat din fața terasei, de la băieții de la care v-ați luat tu și Boanchiș brichete Dupont false!”.

Pe fundalul celei de-a doua întâmplări trec doi prieteni de suflet, care s-au iscălit pe tumultul Rapidului. 2012, vara lui 2012. Finala de cupă Rapid – Dinamo. Normal că am ținut cu Rapid, după o vârstă ții cu prietenii, nu cu conglomeratele. La Rapid erau Răzvan Lucescu și Pancone, la amorful Dinamo se credea antrenor neformulatul Bonetti. A câștigat Dinamo.

Digisport.ro

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

„Rapidul petrece și când pierde”

A doua zi spre prânz, m-am dus la prietenul meu din Pipera, evocat și în precedenta povestioară și în multe altele. Aveam o combinație cu el, urma să nască soția mea, dar am nimerit în mijlocul unei petreceri și chiar nu-mi stătea gândul la petreceri. Rapidul petrecea, petrecea, petrecea.

În mijlocul, în vălvătaia unor entuziaști din galeria giuleșteană, marele fotbalist Pancone era cel mai potolit mesean. Când am plecat, m-a condus la mașină masorul poreclit Rackets, care mi-a spus „ai văzut, maestre? Rapidul petrece și când pierde!”. Mie îmi venea să-i zic vreo două, pentru că aș fi vrut să învingă Răzvan Lucescu și Pancone.

Daca aș fi fost în dispoziție de petrecere, l-aș fi atacat ca Nichita Stanescu, în „Belgradul în cinci prieteni”. „Nu vrei să cumperi un câine?/ m-a întrebat Îngerul/ în timp ce inima mea/ dădea din sânge ca dintr-o coadă.”