Sport

Reportaj Fanatik la 40 de ani de la Dinamo – Hamburg. Lacrimile din ochii lui Borcea

Fanatik a fost prezent la marea sărbătoare a lui Dinamo, 40 de ani de la calificarea în semifinale Cupei Campionilor Europeni după eliminarea lui Hamburg.
02.11.2023 | 20:25
Dinamo a fost prima echipă din România calificată în semifinalele unei cupe europene
ADVERTISEMENT

Dinamo a aniversat 40 de ani de la calificarea istorică în semifinalele Cupei Campionilor Europeni. „Alb-roșii” câștigau cu 3-0 la București și chiar dacă au pierdut cu 3-2 mergeau mai departe pe 2 noiembrie 1983 și jucau împotriva lui Liverpool.

Reportaj FANATIK la aniversarea a 40 de ani de la cea mai mare performanță

O după-amiază răcoroasă și înnorată de toamnă, însă pentru familia Dinamo o zi de maximă strălucire: 2 noiembrie 2023 sau 40 de ani de la calificarea în fața lui Hamburg, campioana Europei la acel moment.

ADVERTISEMENT

FANATIK a petrecut mai bine de două ore alături de gloriile lui Dinamo la Restaurantul „Verdeață” din București, unde și-au făcut apariția și câteva nume surprinzătoare: timișoreanul Virgil Ianțu și nu în ultimul rând Cristi Borcea, dar fără Gheorghe Mulțescu, care a transmis un mesaj emoționant.

Țețe Moraru, Ion Marin, Marin Dragnea, Cornel Țălnar, Lică Movilă, Costel Orac, Ioan Mărginean și „întârziatul” Ioan Andone, sunt doar o parte dintre numele uriașe care au fost prezente la evenimentul organizat de Dinamo. Au venit să îi celebreze și cei din generațiile mai tinere, precum Florin Prunea, Dorin Mateuț, Ionuț Lupescu sau Ionel Dănciulescu, dar și președinte Ionuț Popa.

ADVERTISEMENT

Cornel Țălnar și Costel Orac în formă maximă. Au fost printre cei care au întreținut atmosfera. „Țânțarul” a „înțepat” și la declarații

Cornel Țălnar și Costel Orac au fost printre cei care au înveselit cel mai mult atmosfera cu glume, amintiriri și povești savuroase. Fostul mare jucător a făcut spectacol și la declarații și cu siguranță va crea mari controverse: „Calificarea în fața lui Hamburg e cea mai mare performanță din istorie a unei echipe de club din România. Aveau o echipă fantastică și era campioana Europei”. 

Ioan Andone a ajuns printre ultimii la petrecere și a dat vina pe traficul infernal din București: „Am făcut o oră din Pipera. Abia m-am întors de la Dubai”. Printre absenți s-au numărat și Mircea Rednic, Ionel Augustin și nu în ultimul rând „Mister” Cornel Dinu, care se confruntă de asemenea cu probleme de sănătate.

ADVERTISEMENT

Printre bucate alese și băuturile care mai de care, și-au făcut loc și o „roabă” de șampanie Moet, un tort surpriză pregătit cu echipa lui Dinamo de la meciul cu Hamburg, iar la localul din centrul Capitalei au rulat imagini din acea campanie de vis a lui Dinamo, mai ales din meciurile cu Hamburg și Liverpool.

Apariția lui Cristi Borcea a provocat emulație ca la meciurile lui Dinamo. Fostul finanțator al „câinilor”, lacrimi în ochi

Cristi Borcea s-a lăsat așteptat la petrecerea unde a fost invitat de fostele glorii ale lui Dinamo. Dinamovistul pur-sânge a intrat în local și a luat la rând toate legendele lui Dinamo. I-a luat în brațe, i-a pupat sau le-a strâns mâna de parcă ar fi fost niște membrii ai familiei pe care nu i-a mai văzut de mult timp.

ADVERTISEMENT

Interesantă a fost și așezarea în „teren”, adică la masă. Ionel Dănciulesu a stat alături de președintele CS Dinamo Ionuț Popa și Ionuț Lupescu. Cristi Borcea s-a așezat lângă „Kaizer” și Florin Prunea.

Cristi Borcea a stat la masă alături de Ionuț Lupescu și Florin Prunea
Cristi Borcea a stat la masă alături de Ionuț Lupescu și Florin Prunea

După ce s-a salutat și a stat de vorbă cu toată lumea, Cristi Borcea a oferit și câteva declarații. Cum a începutul să vorbească de meciul cu Hamburg și de acele vremuri, „spartanul” s-a îmblânzit și avea lacrimi în ochi în timp ce povestea: „E puțin spus o deosebită plăcere. Am amintiri extraordinare. E generația cu care am crescut și am obținut cele mai mari rezultate din fotbalul românesc până în anii 90. 

Nu visam niciodată că voi investi la Dinamo. Vorbeam cu Ionuț Lupescu și Florin Prunea. Am stat 6 ore în ploaie înainte de meciul cu Liverpool. Am fost la toate meciurile pe stadion. Nu credeam că voi ajunge să conduc un club ca Dinamo”. 

Dinamo i-a pregătit o surpriză și lui Cristi Borcea, cu imagini istorice din perioada în care principalul finanțator, cupe și trofee: „A fost o surpriză plăcută. Amintiri care nu fac altceva decât să îți dea lacrimile”.

Gigi Mulțescu, moment emoționant pentru foștii colegi. Aplaudat la scenă deschisă: „Iubesc Dinamo, iubesc fiecare fir de iarbă”

FANATIK a dezvăluit că Gigi Mulțescu, unul dintre cei mai mari jucători din istoria lui Dinamo, nu poate fi prezent din cauza problemelor de sănătate, fiind diagnosticat cu Alzheimer. Cu toate acestea, legenda lui Dinamo a trimis un mesaj emoționant, citit de o altă legendă din familia Dinamo, ofițerul de presă Ionel Culina.

„Dragii mei, îmi permit să mă adresez astfel tuturor celor de față deoarece sunt convins că toți cei prezenți la acest eveniment au venit din dragoste pentru noi, cei care am făcut posibil acest lucru, din dragoste pentru fotbal si pentru Dinamo. Prin urmare considerați-mă și pe mine prezent în mijlocul vostru dacă nu fizic, cel puțin cu sufletul.

Dacă un peștișor auriu mi-ar spune că îmi poate îndeplini o dorință nu aș alege sănătatea pentru că de acum încolo nu ne mai așteptăm la o tinerețe fără bătrânețe ci aș alege să mă întorc pe drumul umblat și să retrăiesc momentul Hamburg. Toată acea frumoasă nebunie, acea bucurie sinceră, acel vis ce ni s-a îndeplinit cu toate că eram atât de mici pentru un vis atât de mare.

M-am întors cu tramvaiul de la meci împreună cu familia și eram atât de fericit, încât mi se părea că acel tramvai era cea mai minunată mașină care mă putea duce spre casă, unde să pot savura în liniște, în miez de noapte tot ce am trăit. Am visat la asemenea momente și îi mulțumesc lui Dumnezeu că acele vise s-au transformat în realitate.

Iubesc Dinamo, iubesc fiecare fir de iarbă din gazonul pe care am călcat, vestiarele, tribunele, din care eram ovaționați sau uneori înjurați, iubesc amintirile și viața pe care mi-a oferit-o fotbalul în cadrul acestui club.

Ce cadou a primit „SMURD-ul” din partea suporterilor lui Dinamo din Germania

Așadar, vă doresc petrecere frumoasă și toate gândurile mele bune se îndreaptă spre colegii mei de echipă și spre voi toți ceilalți prezenți aici pentru a ne sărbători. Mulțumesc comunității suporterilor din Germania pentru superbul cadou pe care mi l-au trimis (cele două poze mari cât un afiș).

Nici nu știam că am fost atât de frumos într-una și că puteam să fiu atât de furios în alta. Sunt două imagini ale minunatelor vremuri petrecute la Dinamo. Aplauze pentru voi toți!”.

  • 40 de ani au trecut de la cea mai mare performanță din istoria lui Dinamo: Ionel August, Costel Orac și Gigi Mulțescu marcau pentru 3-0 în fața lui Hamburg la București; Cornel Țălnar și Gigi Mulțescu au înscris în retur, după ce nemții au condus cu 3-0
ADVERTISEMENT